Lună: iunie 2021

Aprind ecranul telefonului și mă înștiințează că plouă.

Deschid laptopul și în colțul din dreapta ecranului tronează un norișor din care pică stropi de ploaie și lângă scrie mare RAIN. Până și laptopul s-a prins că nu văd de mă înștiințează cu litere mari. Plouă peste tot, atât în ecrane cât și în viața reală. Am făcut această scurtă descriere pentru cei care au fost puțin plecați și nu au prins potopul în variantă modernă.

Eu murată în stația de autobuz, udă până dincolo de chiloți, cu picioarele bagate în râu cu umbrela de decor deasupra capului când aud în spatele meu o voce care spunea cuiva: Plouă frumos! Este cald, nu suflă vântul, e chiar de vară.

Asta era în ziua aia de vineri în care a plouat aproape fără întrerupere. Era atât de multă umiditate în aer că aveam părul ud deși aveam umbrelă. Ploua din toate direcțiile că umbrela nu mă ajuta prea mult. Aveam pantalonii uzi, curgea apă pe mâini, se scurgea apă de pe rucsac și aveam apă în adidași. A plouat atât de mult încât străzile și trotuarele au devenit râuri lungi pe care mai degrabă îmi venea să navighez decât să merg. Nu mai discutăm acum de gropi, denivelări și găuri care se umplu de apă la fiecare trei stropi, dar mai ales când plouă de nu se mai oprește, e clar, la următorul credit îmi iau barcă.

Așa că atunci când am auzit că plouă frumos când eu abia așteptam să ajung acasă și să redevin uscată și om, nu murătură cu pielea încrețită, am refuzat să mă întorc să văd ce față poartă cel care visează așa boem pe umiditate atât de crescută că pot găti direct afară și fără aragaz. Ar fi ieșit o ciorbă cu apă din abundență.

Nu mă înțelegeți greșit, eu ador ploaia. O iubesc, dar când ea este afară și eu în casă. Iubesc să aud picăturile pe acoperiș, îmi place zgomotul ploii, dar așa urăsc să mă plouă, să îmi fie frig și să am în păr mai multă apă decât dacă ies de sub duș.

Nu sunt fana căldurilor de 50 de grade când suflu foc atunci când expir, dar deja nu contează ce sunt eu fană sau nu că vine și canicula aia, este promisă de meteorologi. Ce poate fi mai bine decât să te sufoci după ce a plouat de suntem mai mult apă decât teren!?

Mă bucur că există oameni care se pot adapta cu ușurință la vreme capricioasă ori la fenomene meteo extreme. Ce drăguț că este ger, minunat că ninge de o săptămână, plouă de nu ne vedem om cu persoană, dar e așa frumos. Cât optimism, zău așa.

Acum aștept toamna blândă ca să închei într-un ton optimist.

Cică cei care nu învață matematică nu se dezvoltă cognitiv și cerebral într-un mod adecvat, cei de la Oxford au făcut un studiu în acest sens, mai multe despre el aici.

Mie mi-a plăcut tare mult matematica până fix în clasa aia în care am învățat tabla înmulțirii. A 2-a, a 3-a cine să mai țină minte. Atunci nu știu din ce motive am rămas în urmă cu tabla înmulțirii. Eram la școală destul de pe repede înainte mi s-a părut mie sau ceva ce nu am înțeles și până să mă dezmeticesc eram deja la tabla înmulțirii cu 2 iar eu nu o învățasem nici pe cea cu 0. Se pare că tabla aceasta a înmulțirii este un punct de cotitură pentru mulți copii. Cum pe vremea aceea nu exista varianta de a nu învăța ceva și notă mică însemna orice notă sub 10 când și-a dat tata seama că sunt în urmă față de ce se preda la școală m-a ajutat să recuperez printr-o corecție strașnică.

Din acel punct s-a blocat capul meu și când este vorba de înmulțit și acum adult fiind mai întâi mă blochez, ceea ce înseamnă că al meu creier reptilian sau elefantul cum a devenit popular intră în stadiul de freeze.

Pe parcursul școlii relația mea cu matematica s-a deteriorat treptat, ajungând și în punctul în care am urât-o. Este foarte adevărat că nici profesorii nu m-au ajutat să îmi schimb percepția. Ba chiar până la finalul clasei a 8-a i-aș fi dat foc cu plăcere matematicii. Posibil și profesorului pentru că mă pusese de câteva ori în situația de nedreptate. Nedreptate cu care mărșăluiesc zi de zi prin viață.

Studiul de la Oxford a fost efectuat pe elevi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Unii studiau matematica, alții nu. Este în regulă, eu am făcut matematică până am terminat liceul, pe urmă am avut o perioadă în care refuzam să calculez cu mintea și cât fac 1+1. La orice calculam pe calculator. Poate și pentru că descoperisem ce îmi fusese interzis, acum aveam la liber.

Și studiul ăsta spune că cei care nu au mai studiat matematica în adolescență aveau o cantitate mai mică a unui aminoacid dintr-o zonă în care intervin multe funcții cognitive importante cum ar fi raționamentul, rezolvarea problemelor, memorarea și învățarea. Cum de altfel abilitățile matematice sunt asociate unor avantaje legate de obținerea unui loc de muncă, statut socio-economic sau sănătatea mintală și fizică.

Eu în toată școala nu am găsit nimic distractiv în matematică. Aștept să reiau matematica cu al meu copil poate îmi schimb percepția despre ea, însă până atunci nu. Nu mi se pare absolut inutilă. Și nu mă refer aici la număratul banilor că este extrem de cunoscut că și cei care nu au trecut prin școală au reușit să învețe să numere banii. Cred că matematica ajută la dezvoltarea părții care se ocupă cu logica, cu raționamentul, aplicabile în viața de zi cu zi. Însă nici până în ziua de azi nu am reușit să văd care este beneficiul rezolvării problemelor extrem de complicate cu multe funcții și prea multe operații matematice. Poate și astea ajută tot la rezolvarea de necunoscute în viața zilnică.

Deși eu mă consider o persoană mai mult creativă și mai puțin analitică, mai mult umanistă și mai puțin realistă, niște teste pe care le-am făcut la un moment dat și pe a căror proveniență nu mi-o mai amintesc spun cum că de fapt aș fi mai analitică decât îmi place mie să cred sau să accept, ceea ce nu mi-a picat bine la ficat așa că mă mai tratez cu un Aperol să reglez balanța.

În cocnluzie, dacă ați abandonat matematica înainte de adolescență, acum este prea târziu să mai recuperați ceva.

S-a tot zis în anul acesta pandemic, care se face acuș din unul doi, că suntem în plin război. Nu unul cu pac pac cum mai fac încă rușii cu ucrainenii, ci unul care umple spitalele cu bolnavi. Cu numărul deceselor pe care l-am aflat zi de zi de la buletinele de știri cam așa cum aflu eu că s-au terminat măslinele din frigider când le confundăm cu bomboane, adică cu lejeritate și fără empatie ori umanitate, comparația a fost clară cu perioada unui război.

Ce trăim acum în schimb îmi lasă impresia că pandemia s-a dus pe pustii și noi doar ne mai jucăm de-a masca pe ici pe colo câțiva amețiți care țin sus stindardul corectitudinii.

Cum la noi în țară se investește în educație puțin spre deloc, ne minunăm acum că sunt momiți oamenii să se vaccineze cu câte un mic cu muștar. Și Diverta a dat câte o carte vaccinaților, dar nu a împărțit internetul în două și nici nu cred că a fost așa coadă ca la mici. Pentru că desigur cărțile câh, pe când micii cel mult îți aduc un pârț.

Deși pare greu de crezut nu suntem noi măslina din martini, muștarul de pe mic, bomboana de pe…hai că v-ați prins voi. Adicătelea și alții de pe la case mai mari tot cu mita încearcă să convingă poporul să se înțepe cu o variantă de vaccin. Dar alții dau câte un cui, o zi liberă, noi un mic sau trei sau câți or fi fost.

Nu vreau să dezbat aici de cât este de corect sau nu să mituim oamenii pentru a se vaccina în ideea că noi știm mai bine ce este bine pentru ei. Și nici măcar nu vreau să invoc binele colectiv.

Dar ce vreau de fapt?

Să fim educați, să putem gândi, să știm a lua decizii responsabili. Să fie trataă educația ca pe ceva esențial. Educație nu înseamnă doar 2+2, educație înseamnă și cea sexuală, cea financiară, cea emoțională. Atâty de multe lucruri avem de recuperat încât îmi este teamă că dacă nu începem ieri, nici măcar nepoții noștri nu vor fi cu mult mai bine.

Revenind la vaccinare, micii au mers atât de bine încât se închid centre de vaccinare și se refuză doze pentru că ce este pe stoc stă să expire.

În altă ordine de idei eu tot aștept să văd care sunt măsurile de relaxare pentru vaccinați că pentru nevaccinați văd.