Când Michellangelo l-a pictat pe David a însemnat o asemenea diferență în cultura italienilor încât toate înscrisurile începuseră să fie notate cu înainte de David și după David.
Chiar și noi în țara noastră trăim astfel de eveniment de înainte și după. Auzim frecvent cum că înainte de Revoluție era într-un fel și după Revoluție este în alt fel.
Acum la nivel mondial trăim un acest înainte și după. Înainte de pandemie oamenii erau așa sau altfel, nu se pune încă momentul de după, încă suntem în miezul pandemiei, însă va veni și acel moment în care vom vorbi despre comportamente la modul înainte și după.
Eu am dat naștere unui copil după Revoluție, însă înainte de pandemie. S-a dezvoltat în această perioadă de incertitudine în care viața ne-a fost tuturor amenințată și va crește continuând să se dezvolte și după pandemie.
Cumva inevitabil și viața mea se împarte în înainte și după, mai excat înainte de copil și după. Nu, nu am început să trăiesc cu adevărat de când am copil, însă cu siguranță este diferit și nu se compară cu nimic trăit până acum. Obosită am mai fost, însă acum este diferit. Enervată am mai fost, însă acum este mai intens. Iubită m-am mai simțit, însă niciodată atât de profund ca acum. Sunt multe din acestea de dinainte și după.
Înainte de copil am muncit mult, nu am știut să evoluez spiritual așa cum am făcut-o de când sunt mamă fără să fac toate lucrurile de dinainte. Am călătorit mult, am văzut multe culturi care m-au făcut să percep lumea și altfel decât o știam eu. Am evoluat mai mult sau mai puțin profund, am trăit mai mult sau mai puțin superficial.
De când am născut am simți nevoia să știu ce este cu mine, să mă găsesc pe undeva prin cotloanele mele. Am pus o presiune enormă pe mine în a demonstra mie și celor din jur că eu pot să ating ștacheta aceea plasată atât de sus tot de mine. Am călătorit mai puțin, am investit mai mult în mine, m-am clătinat financiar și m-am întrebat de nenumărate ori eu ce fac. Am ținut de mână o depresie care mi-a spus atât de multe despre mine și despre cei care au rămas lângă mine. Am început să dau mai puțină atenție celor care sunt în jurul meu și mai multă atenție mie, astfel încât să văd și nevoile mele.
Sunt părinte de patru ani și mi-am asumat un rol de mamă prezentă și activă sută la sută, fără pauză, fără respiro, fără timp pentru mine, cu dorința că din ce în ce va fi mai ușor.
De patru ani sunt cea mai bună variantă a mea de când mă știu, însă sunt departe de a fi în punctul în care să fi ajuns la final de drum în a mă reconstrui. Însă categoric de patru ani zi de zi îi sunt copilului recunoscătoare că a adus schimbarea în viața mea. Copilul fiind prima ființă umană pentru care mi-am dorit o schimbare atât de profundă și de radicală. Schimbări am mai făcut și înainte, mi-am mai dorit să îmi fie bine și să fiu bine și în alte relaționări, însă așa ca în cea cu al meu copil nu s-a mai întâmplat. Schimbarea a fost că după ce am născut s-a ridicat vălul care mă ținea în ceață și mi-a permis să știu încotro să mă îndrept. Ce să văd, ce să caut. Să tai din anxietate, să scriu public, să îmi asum lucruri. Să mă asum pe mine.
Nu, nu este totul roz. Nici lapte și miere. Am atât de multe momente în care mă simt obosită, epuizată, plictisită. Da sunt și momente din acestea. Nu este totul doar un râs și o voie bună. Însă chiar și atunci când este mai puțin bine, tot aflu ceva important despre mine, ori despre noi.
Altfel spus, am căpătat anduranță în răbdare și am reînvățat să mă joc. Mi-am permis să las de la mine și să fac mulți pași în spate, care de fapt au însemnat pași înainte.
Vă doresc un an cu multă răbdare, cu voie bună, cu pași înainte și cu chef să mă citiți și anul viitor.
