Cică este adevărată vorba asta. Așa o fi. Eu nu prea am probat-o de-a lungul existenței mele. Nu știu să cer. Nu am fost învățată să o fac. Mereu mi s-a insuflat cumva că trebuie să mă descurc eu și să mă bazez doar pe mine. Până și mie îmi e clar de ceva vreme că nu mă descurc singură și tot nu îmi ies pe gură cuvintele alea menite să îmi ușureze existența.
Muream și mai puțin înviam când citeam pe toate blogurile cu și despre și pentru mame că atunci când nu faci față să ceri ajutor. Hmmm și cam cui? Și mamele acestea degrabă sfătuitoare băgau în aceeași oală a într-ajutorării tot felul de interacțiuni umane. Ajutor era și de la mama care putea să le ajute, ajutor și de la bona care era plătită să fie bonă, ajutor și de la menajera care primea bani pentru menaj. Din punctul meu de vedere, dacă dai bani nu este ajutor. Plătești pentru serviciile primite, chiar dacă serviciile astea te scutesc de călcat, aspirat, șters praf, poate chiar gătit. Ajutor este atunci când cineva dezinteresat și benevol vine și îți îndeplinește un serviciu, te scutește de o treabă. Face ceva în favoarea ta fără să aștepte altceva în schimb.
Ori poate nu mă învârt eu în cercurile care trebuie, însă dintre cunoscuții mei apropiați niciunul nu își permite o panoplie de servicii plătite.
Și cum rămâne cu cere și ți se va da?
Nu știu.
Eu nu îl experimentez.
Poate când voi reuși să las controlul din mână și când nu voi mai considera că așa cum eu am nevoie și ceilalți au destule fără să fie nevoie să îi mai încarc și eu, atunci voi deschide gura și voi spune: dragă prietenă, taie orașul în două și scoate-mi copilul la plimbare două ore că n-am mai avut o pauza de șase luni și mai am puțin și mușc din pereții de la sufragerie. Iar prietena își va lăsa copilul în grija cui treaba ei, nu a mea că eu am cerut doar. Își va lăsa oala cu ciorbă pe aragaz, rufele în mașină, aspiratorul în mijlocul camerei, va șterge cu dosul palmei propria-i oboseală de pe frunte și dă fuga la mine să mă salveze. Să mă ajute.
În final o să spun ce făceam eu înainte și îmi era greu și ce am schimbat ca să îmi fie mai ușor.
Călcam ca nebuna. De la prosoape de bucătărie la prosoape de față. Tot. Nu era vreo plăcere, chiar un disconfort major, dar îmi sacrificam orele de după serviciu ca să calc. Am plecat de la o recomandare medicală pentru un aport sănătos în cazul unei alergii. N-am văzut nicio ameliorare a alergiei așa că după ce a venit copilul în familia noastră am renunțat la a mai călca tot. Nu pot renunța de tot la călcat pentru că nu suport să văd hainele șifonate când ies din casă. Așa că usuc pe umeraș tot ce se poate și calc doar hainele de strada și doar pe o parte. Este suficient cât să nu mai arate șifonate. Mormanul de haine pentru călcat s-a redus semnificativ. Nu mai calc lenjerii de pat, nici prosoape, nici haine de casă. Alergia e tot acolo.
Aveam mașină de spălat vase în casă și eu spălam la chiuvetă. Nu o foloseam pentru că aveam impresia că eu spăl mai rapid o cană decât mașina. Nu luam în calcul că eu folosesc multă apă când spăl vase. Acum folosesc mașina de spălat vase intens, mi se pare o investiție extrem de utilă. O pornesc și plec de acasă sau o pornesc seara și mă duc să mă culc. Nu clătesc vasele înainte, asta mi se pare un efort prea mare. Doar le curăț de resturi dacă este cazul, dar nu clătesc nimic. Nu mai pierd timp la chiuvetă. Da, trebuie să le așez în mașină și apoi să le așez la locul lor gata uscate. Durează mult mai puțin decât atunci când le spălam la chiuvetă.
Urăsc să aspir și să spăl pe jos. Și din păcate trebuie să fac asta foarte des. Cred că praful dă concurs la mine acasă la etajul 10. Am renunțat la tot ce înseamnă urmă de covor sau mochetă ca să fie mai ușor de curățat și de atunci constant am praf pe tălpi. Am investit într-un aspirator robot pe care îl pun la treabă zilnic. Nu mai stau eu cocoșată ca să curăț pe sub paturi și dulapuri și oricum nu o făceam zilnic așa cum face acum aspiratorul singur. Nu voi spune ce marcă este pentru că nu asta contează, pe piață se găsesc diferite modele de la diferite firme, unele doar aspiră, altele și spală și unele sunt extrem de accesibile. Acum pot să mă uit când se aspiră în jurul meu.
Legat de mâncare la noi lucrurile nu sunt foarte dificile. La noi se mănâncă o ciorbă și 3 zile, nu pățește nimic în 3 zile nici ciorba nici noi mâncătorii. Și mai putem și să trăim o săptămână cu diverse combinații de salate și mâncăruri care se prepară rapid. Nimeni nu comentează și nimeni nu are pretenția de învârtit în oale ore întregi.
Cam așa mi-am ușurat eu viața în timp neavând niciun fel de ajutor sau beneficiul unor servicii plătite.
Spor la găsit de soluții să vă fie bine și ușor.
