Lună: mai 2020

Scriam aici despre ideea revelatoare de grădiniță online și de cât de minunat este să faci pe educatorul. Să ne înțelegem, mie îmi plac acivitățile și sunt genul de părinte care face foarte multe lucruri cu propriul copil, însă nu îmi plac lucrurile impuse. Nu mă deranjează să fiu educatorul copilului meu, pentru că oricum sunt într-o oarecare măsură și la un anumit nivel, dar vreau să fac lucrurile cum vreau eu. Lucru de care nu mă oprește nimeni oricum, doar că îmi doream și ca ministerul să vadă lucrurile într-o altă lumină pentru grădinițe și pentru clasele mici. Nu doar să se spele pe mâini, gata, totul online, ne-am făcut treaba.

Ieri a fost ziua destinată reînscrierii la grădiniță pentru grupa din care face parte și copilul meu. Pentru cei care nu mă cunosc și aterizează din întâmplare pe aici, fac o paranteză și spun că al meu copil merge la o grădiniță de stat și este ok. Îi este dor de colegi și de doamnele educatoare. Nu are nicio traumă, nimeni nu a lovit-o, nici măcar colegii ei mici și de grabă nevorbitori nu au lovit-o. Îi place la grădiniță și îi plac activitățile. Nu aș putea spune că este un sistem ideal și că funcționează brici, însă se schimbă lucrurile și la stat. Și sunt de părere că ar trebui să vorbim mai mult despre ce se întâmplă bine în sistemul de stat și să semnalăm (cum fac eu azi) ce nu este în regulă pentru a face din instituțiile de stat un loc mai bun pentru copiii noștrii. În fond, nu toți oamenii își permit să își trimită copiii în sistemul privat și oricât de frumoase sunt poveștile din acest sistem, realitatea majorității este alta. Se poate și la stat, credeti-mă și se poate și frumos.

Mbon, revenind, reînscrierea a fost online. Yuhuu. Am descărcat o cerere, am completat-o, semnat-o, scanat-o și retrimis-o. Acum, cu printat și scanat a trebuit să se descurce fiecare. Daaar, reînscrierea nu se termină aici. Acesta a fost doar primul pas. La toamnă, când sperăm că viața noastră se va relua din punct de vedere a ne-distanțării sociale, va trebui să ducem dosarul complet. DOSARUL. Acel dosar, veșnicul dosar. Am dus un dosar la înscriere, cu toate actele necesare, cu certificatul de naștere al copilului. Anul acesta, la reînscriere, va trebui să avem același dosar. Fix același. Cu același certificat de naștere al copilului. Care ce să vezi, nu se modifică de la un an la altul. De ce să duc altul? Îl pierd pe acolo pe la grădiniță și vor altul? La fel și cu adeverințele de la serviciu, care oricum nu știu la ce folosesc. Cu ce ajută și pe cine să știe grădinița unde lucrez eu sau cu ce mă ocup? Dar, atâta timp cât nu se modifică nimic, de ce trebuie să aduc alte adeverințe?

Mă așteptam ca după toată perioada asta în care statul a simplificat lucruri și s-a putut și au funcționat să le păstreze așa. Dar, de unde? Revenim la normalul ăla de dinainte de pandemie în care ne doream schimbări și ele nu veneau. A venit pandemia, au venit ceva schimbări cu care ne-au dat pe la nas și după ce s-a ridicat pandemia, am luat-o de la capăt. Unde sunt simplificările? De ce nu putem funcționa fără dosar cu șine? De ce nu putem depune acte online? De ce nu putem face înscrieri și reînscrieri online? Încă aștept ca până în toamnă ministerele să își revizuiască metehnele și să trăim și noi modern indiferent că este sau nu pandemie.

Am tot citit în ultima vreme despre școala online, despre cât de greu le este părinților, despre cât de inutilă este pentru clasa pregătitoare această școală online.

Despre cum niște cursuri care se terminau in 3-4 ore la școala tradițională, la cea online se termină în 5-6 ore, pentru că online-ul are nevoie de pauze. Despre cât de copleșiți sunt copiii de teme și cat de superficial sunt explicate unele lecții. Despre cum părinții oferă mai mult ajutor decât o făceau înainte. Unii dintre ei nici nu se mai pricep la funcții sau fracții sau la complementul direct.

Însă când începuse să vuiască în jurul meu treaba asta cu școala, nu mi-a trecut niciodată prin cap, nici măcar o secundă că se va extinde și la grădiniță.

Eu am un copil în grupa mică la grădiniță care a reușit anul acesta școlar să meargă în colectivitate cu toate adunările posibile, cel mult trei luni din septembrie și până s-a închis tot. Că așa-i cu sistemul imunitar și cu începutul, se lasă cu multe lipsuri. Cel puțin în cazul nostru așa a fost.

Și după toată treaba aceasta m-am trezit în școala online la grădiniță grupa mică.

De pe la începutul perioadei de stat în casă, când școala și nici grădinița nu se mobilizau în niciun fel, copiii aveau energie și chef să facă lucruri, am căutat și am făcut și noi o grămadă de activități și le-am publicat aici pe toate cele făcute cu cei mici, atât eu, cât și voi. După două luni de stat în casă, s-a mobilizat și ministerul, am fost întrebați de la grădiniță dacă avem sau nu dispozitiv pentru cursuri. Dacă avem internet. Nimeni nu a întrebat dacă avem imprimantă. La grădiniță nu se pune problema să facă pe calculator copilul exerciții, ci să le facă pe foaie, prin urmare, este musai nevoie de imprimantă. Liniște totală în direcția asta.

Mbon, mi-am făcut cont în aplicație, m-am logat, am descărcat temele, am printat și m-am transformat în educatoare. Pentru că ce să vezi, copilul de trei ani are nevoie de îndrumare și explicații, că nu știe ce înseamnă reprezentare grafică și nici încercuirea mulțimilor de câte trei și alte cele. Apoi pozate, nu doar lucrările de artă, ci și copilul când lucrează ca să putem demonstra. Apoi încărcate în aplicație. Și nu doar printuri, avem mișcare, și povești online, și cântece de pe youtube și poezii de învățat, apoi de filmat copilul și încărcat în platformă.

Nu sunt împotriva activităților, că doar făceam și noi destule înainte să se gândească ministerul la noi, sunt împotriva modului în care au fost organizate lucrurile, împotriva faptului că s-a gândit el ministerul să mai încarce puțin părintele. Cu o aplicație care funcționează așa și așa, cu necesitate de internet serios ca să se încarce pozele în aplicație, cu erori, așa merg la noi lucrurile în online.

Acum pe final, copiii mici nu mai au chef de astfel de activități, cel puțin nu zilnic și nu cât sunt încărcate în platformă. Cei care ies afară, vor să se joace în natură, cu mâinile în nămol, cu iarbă, cu flori. Sunt plictisiți și lipsa socializării cu cei de vârsta lor se simte din plin. Le lipsește joaca oricât de mult m-aș juca eu, nu pot înlocui joaca cu copiii de aceeași vârstă.

Înțeleg că nu erau pregătiți, că au făcut și ei ce au putut, că profesorii nu au pregătire în online, dar cu grădinița ce au avut? Cam cum s-au gândit ei că ar pierde copiii de grădiniță dacă nu am demonstra cu poze că ei chiar fac activități?

Săptămâna trecută când am fost in supermarket era o relaxare totală. Ok, așa e la noi când ieși din starea de urgență, iei o mică pauză și abia apoi intri în starea de alertă cu tot cu regulile aferente. Ceea ce înseamnă că acum este obligatorie purtarea măștii în spații închise. Așa că weekend-ul acesta am mai dat o tură scurtă prin două magazine. Nu ca să inspectez lucrurile, nici ca să mă plimb, ci pentru că aveam nevoie.

Oamenii au rămas tot relaxați, nu în număr la fel de mare ca la ultima vizită, dar suficient. Acum cei mai mulți își țineau masca sub nas și mai puțini sub bărbie. Și nu mai erau oameni care să nu aibă o mască la purtător. În calitate de client în magazin alimentare, nu ar trebui să stai zece ore, că doar nu procrastinezi acolo. Ai listă, măcar mentală, se presupune că nu ești la prima vizită, știi cât de cât pe unde sunt toate cele așezate și purcezi la treabă. Nu ar trebui să te deranjeze zece-cinsprezece minute purtatul unei măști. Și dacă te deranjează, sigur nu o să mori. Și da, ce să vezi, poți să vorbești la telefon și dacă ai mască pe ovalul ăsta numit generic față.

Vorbesc de magazine din afara Bucureștiului, încă nu știu cum stau lucrurile în Capitală, sper doar că oamenii sunt mai responsabili în buricul târgului. Am observat dintotdeauna că în orașele mici oamenii încearcă să încalce reguli sau mai bine zis să le ignore. Că dacă sari peste ele, e ca și cum nu există reguli, doar este bine știut.

Ce faceți acolo la supermarket cu temperatura noastră? O luați și o puneți în rafturi la vânzare? Să cumpere altul temperatura mea proprie și personală? Și pe ce raion o puneți? Că eu vreau să știu. La frigidere la lactate să înghețe acolo? Sau pe raft lângă orez să se scurgă? De ce să îmi luați mie temperatura? Ha?

Deși inițial am făcut ochii mari, apoi am râs amar că ce naiba mai poți să faci? Nu știți despre ce este vorba? Niște cetățeni au făcut scandal la intrarea într-un supermarket că nu vor să li scaneze temperatura. Unde? În buricul târgului, capitala noastră cea de toate zilele, că doar aici oamenii sunt cei mai adunați de peste tot, relaxați și fără treabă încât au timp să abereze. Dacă nu s-a inventat deja, aștept mișcarea antiscanare temperatură. Păi ce facem, ne jucăm?

Din ce am văzut eu, scanarea se face în dreptul frunții, dar de la distanță, nu te atinge, nu-ți ia nici măcar transpirația de pe frunte. Și atunci? Cu ce te deranjează? Dacă te punea cu cracii în sus, îți dădea pantalonii jos și îți vâra un termometru în cur, atunci da, înțelegeam, îți încălca niște drepturi, dar așa!?

Eu cred doar că sunt oameni care ar face orice ca să se certe, să aibă un scandal. Au stat două luni sau mai bine în casă, au fost singuri, n-au avut cu cine să se certe și acum că au început să scoată nasul în lume au și motiv de scandal din orice sau din nimic. Cred că toți cunoaștem oameni din aștia pregătiți de scandal la orice oră, cum erau oștenii lui Mircea cel Bătrân pregătiți de bătălie.

Cam atât pentru azi. Țineți pantalonii pe voi!

După mai bine de două luni am intrat într-un supermarket pentru ceva cumpărături. Deși am trecut la starea de alertă și încă nu se instituise ca obligativitate legală purtarea de mască în spațiul public închis, am intrat totuși în magazin echipată corespunzător și anume cu mănuși în mâini și mască așezată de pe nas până sub bărbie. Am ținut să precizez acest aspect pentru că odată intrată în magazin, așa repede m-am grăbit să ies, chiar dacă în mare parte nu prea mai știam care pe unde mai sunt așezate. În magazin mănuși aveam doar eu și angajații magazinului. Erau foarte mulți oameni fără urmă de mască. Era chiar o clientă la casă care atât se mângâia pe față și se trăgea de buze de zici că ținea acolo vreo comoară sau ceva de genul. Pe lângă cei fără mască, mai erau și cei care țineau masca sub bărbie, că doar de aia o folosești, ca să țină loc de colier. Și vin cei din urmă care țin masca doar pe gură, nu și pe nas.

Atât s-a bătut apa în piuă peste tot despre modul în care este corect să folosim măștile încât am ajuns să și visez noaptea. Peste tot circulă informația asta, de la tv, radio, net, afișe și în curând cred că se vor face și seminarii despre modul în care trebuie să purtăm masca. Și cu toate acestea oamenii nu sunt convinși. Nu spune nimeni că este ușor. Este greu de respirat cu masca pe față, se aburesc și ochelarii uneori, este incomodă, deranjează, simți umiditatea de sub mască. Însă, este necesară și ne ajută în lupta cu acest virus.

Evident, erau și oameni care țineau cont de indicații și foloseau masca în mod corect, însă la cât de vizitat era magazinul în acel moment, ponderea nu era favorabilă celor care purtau corect o mască.

Din punctul meu de vedere, dacă oamenii par a fi inconștienți, cred că ar trebui să revină magazinelor rolul de verificator de client conștient: nu ai mască, nu intri, cum de altfel am și înțeles că se întâmplă deja pe la unele magazine. Toate ar trebui să preia acest model, mai ales că acum și știm clar ca e obligatoriu.

Eu am mai zis pe aici ca mi-e că ne relaxăm prea tare când vom ieși din starea de urgență și dacă speram să mă înșel, acum e clar că suntem cam relaxați. Încă mai mizez că acest virus se va topi sub arșița verii, că e clar că pe oameni nu te poți baza.