Să nu generalizăm, nu toți. Unii. Medici, medici pensionari, asistente și infirmiere. Așa curg mesajele pe canalele media: cadre medicale care își dau demisia de frica acestui virus. O fi corect? N-o fi? Nu știu, nu sunt în măsură să judec, dar sunt în măsură să am o părere, că doar nu degeaba suntem neam de părerologi.
Îi cred că vor să plece sau că le e teamă, că știu ce este acolo în sistem, că nu au materiale, protecție, aparatură, că au văzut epuizarea din alte țări și cum nu mai reușeau să facă față. Și cred că dacă am fi avut un sistem țiplă și ei ar simți că au șanse să controleze situația asta.
Pe de altă parte, când intri în sistemul acesta, mă gândesc că măcar îți trece prin cap chiar și pentru o fracțiune de secundă, că e posibil să te pregătești și pentru situații grave. Că poate fi pandemie, că poate fi război sau eu mai știu ce situații copleșitoare se pot ivi. Adică dacă te faci medic gândindu-te cum ai o clientelă selectă și meseria asta este mai mult așa ca o vizită în spital, atunci ceva dă cu virgulă și încă grav.
Este adevărat că nu este corect să trimitem în linia întâi în lupta cu un virus necontrolabil, medicii cu mâinile goale și piepturile dezgolite. Este ca și cum am trimite în linia întâi în război, soldații la luptă cu baioneta, să nu zic cuțitul de bucătărie. Și totuși, chiar și în aceste condiții, soldații ar demisiona? Sau ar urla din rărunchi și s-ar arunca în luptă cu riscul de a muri? Soldații nu au opțiuni, nu pot demisiona în timpul războiului, își asumă riscurile din momentul în care au pus piciorul în școala militară. Pare o comparație viabilă? Medicii sunt soldați? Au sau nu au dreptul să plece de pe câmpul de luptă?
Răsfoind virtual biblioteca pusă la dispoziția cititorilor de editura Humanitas, am dat peste Chira Chiralina și tare m-am bucurat pentru că este una dintre scriiturile care m-au impresionat. Toate cele trei opere din titlu au în comun același scriitor: Panait Istrati.
Din păcate pentru mine l-am descoperit pe Istrati târziu, deja la maturitate, nu a făcut obiectul studiului în școală. Dar, mai bine și mai târziu decât deloc, că iată ce capodopere aș fi ratat și poate nu aș fi înțeles atunci cum am înțeles mai târziu. Un scriitor controversat la vremea lui, prea libertin, nu s-a bucurat de cine știe ce succes ca scriitor în viață, tocmai pentru că se diferențiază prin scriitură de epoca în care a trăit, însă operele lui au fost traduse în peste 30 de limbi. Are un stil dramatic de a prezenta lucrurile, oferă detalii ce stârnesc reacții diverse și oricând i-ai citi operele, pare vechi și totuși noi, frapant și dezgustător, interesant până la adorație.
Toate operele menționate mai sus au în comun acest mod tragic de a prezenta lucrurile, dar și o candoare care nu lasă loc de judecată umană. Prezintă ca un fapt normal orientarea sexuală a lui Stavru considerată tabuu în acele vremuri, dar și astăzi în societatea modernă, sau înclinațiile iubirii libere și directe care se practică în casa în care cresc Stavru si Chira.
Ciulinii Bărăganului și Chira Chiralina s-au bucurat și de ecranizare, dacă nu puteți citi cărțile, puteți viziona poveștile. Nici nu știu dacă sunt cărți bune de citit în aceste vremuri tulburi pe care le trăim acum, pentru că și cărțile au povești tulburătoare, nimic amuzant, nimic de râs, ba chiar impresionant până la lacrimi.
Deși Brăila este la loc de cinste în toate cele trei capodopere, acestea au așa un iz oriental, o frumusețe rudimentară a locurilor, dar și a oamenilor, o forță brută a evenimentelor.
Vă las în încheiere un fragment din Ciulinii Bărăganului:
„Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie.”
Din cauza unor probleme de ordin tehnic, am lipsit câteva zile din peisaj. Le mulțumesc celor care mă citesc și care au răbdare cu mine și mai ales îi mulțumesc celei care mi-a sesizat lipsa și vocal.
Am rămas în urmă și încerc să recuperez, așa că las aici meterialul cu lucrul părinților cu ai lor pitici, în cazul de față, mame mai exact.
Noi ne-am ocupat săptămâna aceasta mai mult cu lipitul, dar și coloratul. Am făcut ecipă bună cu kid-ul, ce nu a putut face ea, am făcut eu, dar am avut grijă să își lase amprenta. Este adevărat că am avut ajutor de la bookidz.ro și lucrurile s-au desfășurat mai ușor pentru că am beneficiat și de pene, și de pufuleți noi, și de pietricele, și de multe obiecte minunate. Iată ce a ieșit:
ce-i drept, aici mai mult doar am lipit, mai puțin cu munca.
Geo&G s-au îndeletnicit cu desenatul și coloratul. Au găsit idei minunate și din forma mâinii pot ieși experiențe. Am preluat și noi modelul și ne-am jucat deja cu degetele și o vom mai face.
Avem și new entry, mama Nicoleta&D care s-au îndeletnicit cu un copac din vată picatată și suportul de carton de la sulul de hârtie. Mulțumesc și mai așteptăm material de inspirație.
Când vă plictisiți sau nu mai aveți resurse, dar aveți nervi, luați picii (A&L) cum a procedat mama Elena și puneți de o turtă dulce. Apoi luați nervii și curățați bucătăria.
suportul de carton este la mare căutare, stăm mult pe acasă, consumăm multă hârtie și e păcat să nu folosim resursele la cote maxime
Mirela&T au trecut la body painting, sună a distracție și a răbdare, mai ales în procesul de curățare.
sau bucătăreală cu cocă. mmm ar fi ieșit niște fursecuri bune de acolo 🙂
Acum întind și eu coarda și ofer și o temă: decorațiuni pentru Paște. Mie îmi place să împodobesc casa de sărbători, iar anul acesta nu prea am ce să pun prin casă, așa că am putea face câte ceva, în măsura în care ne permit materialele. aștept idei.
Îmi plac filmele, m-aș uita non-stop,
m-aș pierde în ficțiunea lor, dar bine că există viața asta zilnică și mai
facem și altceva. Am renunțat la seriale pentru că nu mi-a plăcut de mine cât
de prinsă eram și cum nu îmi mai doream să fac nimic, decât să văd ce s-a mai
întâmplat. Bine, relația mea cu serialele este așa cam cum este a dependenților
cu viciul lor: din când în când mai vizionez cate 3-4 episoade și atât. La
naiba, am zis că mă las de seriale. Ei, complicat, greu de înțeles.
Daaar după atâtea vizionări am făcut
și eu o pasiune pentru doi actori: Sam Heughan si Jason Statham.
Nu știți cine este Sam Heughan? Eei aș! Este Jamie Fraser din Outlander. Dacă nu ați văzut serialul, acum cred că este un moment ideal de vizionare. Povestea este una SF, cu călătorie în timp, unele secvențe au reușit să mă țină cu sufletul cât un purice ca să văd ce se mai întâmplă. Pentru doritori sunt și scene destul și încă chiar de la începutul filmului cu ceva conotații sexuale, apoi nudism. Au fost și scene care nu mi-au plăcut, nu vă spun care, nu vreau să infulențez și oricum reprezintă clar o problemă pe care o am eu și pe care eu trebuie să o rezolv. Revenind la Jamie, este un frumușel roșcovan pe care filmul ni-l prezintă începând de pe la vârsta de 19-20 ani ( o trufanda de-a dreptul) și până pe la 40 ani (unde m-am oprit eu, sezonul 4). Pare fresh, robust și puternic și sincer vă spun că în acest moment nu îl vizualizez în alte roluri, așa că refuz să urmăresc alte filme în care a mai jucat. Știu, nu este corect pentru el ca actor, dar pentru mine acesta este rolul suprem și i s-a potrivit nu doar mănușă, dar și fular…și cămașă…și stați să-mi șterg balele. Mi-ar plăcea la un moment dat să citesc toată seria de la care a plecat acest serial, cărțile scrie de Diana Gabaldon. Credeti-mă pe cuvânt sau nu mă credeti și uitați-vă la serial, dar acest personaj Jamie este așa pe post de desert.
Și acestea fiind spuse, ajungem la
prima mea mare pasiune cinematografică:
Jason Statham, alintat George, nu întrebați de ce. Pff păi băiatul ăsta cu fața
puțin alungită, puțină chelie și zâmbet hollywoodian îmi pune și mie pe meclă
un rînjet așa ca de vițel tâmp. A jucat în ceva filme, roluri principale, toate
de acțiune și toate i-au pus în evidență trupul bine lucrat la sală. Eu l-am
văzut prima dată în Curierul, apoi l-am urmărit în Mecanicul și pe urmă am văzut
la rând și cu entuziasm toate filmele în care a jucat, chiar și cele în care a
avut roluri secundare. Așa tare mi-a plăcut băiatul ăsta că la un fost loc de
muncă, una dintre colege l-a printat în toată splendoarea lui pe două foi A4 și
mi le-a lipit în fața ochilor pe dulapul care imi servea drept priveliște
vizuală. Mulțumesc Elena!
În bula mea, oameni tineri s-au conformat regulilor și stau în casă. Unii lucrează de-acasă.
În bula mea, oameni cu copii mici stau în casă, unii lucrează de-acasă. Nu merg în parc, nu ies pe stradă la plimbare și nu au ieșit nici când afară erau douăzeci de grade.
În bula mea, oameni și-au pus afaceri pe butuci de la primele recomandări și stau în casă, neștiind ce le aduce ziua de mâine.
Toți sunt tineri, au familii, responsabilități și s-au conformat regulilor fără să comenteze. Ba știu sigur că mulți s-au bucurat de regulile impuse pentru că acasă s-au simțit în siguranță.
Dar, în bula mea trăiesc și oameni în etate, săriți de 50 de ani, de 60 de ani și chiar de 70 de ani, extrem de revoltați că au program special de ieșit afară. Dintre toți cunoscuții mei, cei bătrâni fiind cei mai cârcotași. Și spun lucrul acesta cu mare tristețe. Ei sunt categoria cea mai vulnerabilă și cu cele mai mari riscuri și tot ei sunt cei mai revoltați și cei mai inconștienți. Și unde mai pui că nici măcar nu îi ține nimeni lipiți de canapea. Doar că pentru siguranța lor, pot ieși într-un anume interval orar și pentru urgențe sau pentru medic pot ieși la orice oră, doar să își facă declarație pe proprie răspundere. Și asta este greu.
Oare ce să înțeleg din toate astea? Că îi obligăm să trăiască și ei nu vor? Că nu le pasă de ei și nici de noi? Că vor acum la apusul vieții să sfideze reguli? Deși ei chiar au trăit în restricții o bună parte din viața lor. Sau că este o altă modalitate de a mai obține ceva atenție?
Chiar așa, de ce avem dom’ne știri și pe posturile comerciale din oră în oră? Că nu e ca și cum nu ai schimba programul dacă chiar ai fi interesat. Că posturi exclusiv de știri sunt o grămadă. Da, știu ăsta este scopul, să nu mai schimbi programul și să rămâi fidel unui singur post. Ei aș, sper că nu are nimeni o gândire atât de puerilă.
Ok, înțeleg când se întâmplă ceva interesant să îmi spui, dar să faci din asta un program bătut în cuie și să intervii ca atare, mi se pare cam mult, că doar nu se modifică lucrurile în ritmul ăsta și slavă celui de sus că încă nu trăim acest scenariu.
Cu ce mă ajută la căpuț să îmi numeri morții pe burtieră continuu? Sau să îmi repeți din oră-n oră lucruri pe care deja le-am aflat? Nu vă închipuiți că nu știu că am alternative, că pot schimba, că pot închide. Dar, nu despre asta este vorba. Ci de exploatarea unui segment de informații negative pentru că întotdeauna moartea vinde foarte bine. Numai că în aceste vremuri mie nu mi se pare că-i un moment de a face paradă cu moartea. Că și așa ne pândește pe la toate colțurile. Nici măcar nu zic să mă distreze extra cât să uit ce traiesc, că până la urmă nu are nimeni obligația asta și eu nici nu vreau să uit, dar e ok și să nu trăiesc în bombardarea de mesaje la foc continuu.
Cred că în această perioadă mulți dintre noi caută ceva util sau bun în toată situația asta. Unii pentru că se redescoperă, alții pentru că au nevoie să nu o ia pe câmpii. Unora li s-a schimbat radical stilul de viață, alții se adaptează mai ușor condițiilor de izolare.
Cred că o perioadă și după ce se va fi încheiat acest capitol care cu siguranță va trasa alte linii, priorități, atât la nivel global, cât și la nivel de individ, vom rămâne cu niște obiceiuri a la long păstrate din izolare.
Pe mine mă avantajează această lipsă de apropiere. Mie nu îmi place să mă ating de oameni. Nu îmi place să mă pupăcesc cu oamenii. Nu îmi place să îmi simt pielea obrazului umedă sau murdară de ruj. Nu îmi place să mi se invadeze spațiul personal și nici să fiu îmbrățișată tam-nesam.
Acum nici nu este cazul să mă feresc sau să mai obosesc să explic, pentru că nu interacționez cu nimeni. Nu merg la nimeni și nimeni nu vine la mine. Însă, sper ca după această epidemie să ne păstrăm aceste obiceiuri de distanțare. Nu zic să fim sălbatici, dar cred că nici nu se întâmplă nimic dacă nu ne pupăm la fiecare vedere. Și poate cu această ocazie conștientizează lumea și nu îi mai atinge pe cei necunoscuți, aviz legat de interacțiunea cu copiii mici și simpatici.
Categoric, lucrurile acestea nu se aplică tuturor, avem sânge latin, suntem exagerat de sociabili, e bine că măcar o vreme ne cenzurăm, dar ar fi bine să ținem cont și de dorințele celor care nu sunt atât de expansivi.
Ca să nu o luăm pe câmpii de la atâtea știri negative sau de la izolare (că doar toți cei care avem posibilitate să stăm în casă, asta facem: stăm în casă), zic că este o perioadă bună să mai micșorăm din teancul de cărți care ne așteaptă de regulă să le băgăm în seamă. Eu am profitat de ocazie și am reușit să dau gata cartea asta din titlu/poza de mai jos.
Despre carte îmi e puțin greu să vorbesc, dar să mai și scriu. Am cam tras de ea și ea de mine. Nu se înscrie în cărțile mele preferate, dar nu este nici necitibilă.
Încep cu titlul care mi-a plăcut tare mult, este așa poetic. Și da, povestea se desfășoară cumva în jurul merilor și a merelor. „Miroase” a casă la țară, a casă părintească sau a casa bunicilor, a rădăcini și a amintiri. Este un moment bun pentru introspecție, pentru analiză și scanare interioară, iar această carte poate fi un bun punct de pornire.
E adevărat că până am reușit să o citesc pe toată am poftit la câteva soiuri de mere, total diferite de ce se povestește în carte, că doar eu nu sunt familiarizată cu soiurile nemțești, dar la un golden sau la un bot de iepure tot am bălit puțin.
Povestea este interesantă, are și ceva mister, ceva povești de dragoste, câte un sărut pe ici pe colo, nu este scrisă într-un ritm alert, ci într-un ritm așezat. Nu te ține cu sufletul la gură, dar poate chiar despre asta este vorba în momentul acesta, de încetinire a ritmului, de așezare. Ne-am tot plâns în ultimii ani că timpul trece extrem de repede și că acum e dimineață, prânz, seară, luni-vineri, totul se succede foarte repede. Poate noi suntem foarte grăbiți, grăbind totul în jurul nostru. Acum natura ne obligă la o schimbare și cartea asta se potrivește perfect în peisaj.
Mie nu mi-a făcut neapărat dor de acasă la părinți pentru că acel acasă pentru mine este mai puțin plin de bucurie, însă mi-am amintit cu drag de casa bunicilor și de cum și eu ca și protagonistele din poveste urcam în copaci, mergeam la râu să ne bălăcim eu și frații mei. Simțeam praf si iarbă sub tălpile goale și mâncam fructe direct din copac. Genul acesta de viață nu îmi displace, eu am nevoie de natură ca să îmi încarc bateriile, mai mult decât am nevoie de viața socială și zgomotoasă.
Știu că este plin internetul de expmple, soluții, remedii, orice vrei numai să nu te plictisești în casă cu cei mici cât respecți izolarea. Eu nu vin cu nicio inovație și nici cu elemente țâță de mâță, vorba poetului autohton, însă las aici câteva creații făcute cu ajutorul sau integral de copiii mici, de clasa pregătitoare, de grădiniță și chiar de creșă. Enumăr mai jos creațiile a câtorva dintre prietenele mele care au lucrat acasă impreună cu copiii lor, fiecare cu ce a avut prin casă și să vedeți ce a ieșit.
Noi săptămâna asta ne-am îndeletnicit cu sârmă plușată, ochișori lipitori, pufuleți colorați, bețe din lemn și acuarele. Am făcut această aprovizionare cu ceva timp înainte să ne izolăm, copilul încă este încântat de ele. Sper să îi treacă entuziasmul până se termină, că altele nu avem.
Familia omizilor cu ochișori. Avem lipici solid și pufoșeniile astea colorate se lasă greu lipite Mulți mini oblio cu mulți ochi și multe pufulete. Copilului i-a plăcut să picteze cu acuarele bețele din lemn. Merg și scobitorile
Am lăsat și materia primă pentru inspirație
copacul vesel
familia melcilor iubitori
Aici se încheie segmentul meu, după cum am mai spus, nu sunt fotograf profesionist, nici editor excepțional. Scopul pozelor nu este de a arăta impecabil, ci de a se vedea că sunt lucrate și încă chiar de un copil de trei ani.
Mai jos am încărcat munca și creativitatea unei fetițe de șase ani și a mamei ei, că nu-i așa, mama asistă copilul care duce tot greul 🙂
Deși inițial au spus că vor da daună hârtiei igienice în scopuri creative, în final fetele și-au revizuit atitudinea și au sacrificat doar rola de bucătărie. Fluturii arată foarte veseli Oițele astea două simpatice mi-au dat idei de a face decorațiuni pentru paște că și așa nu prea am. Eu le-aș pune ață și le-aș agăța pe sus, după ce îi ridic puțin bretonul celei din stânga 🙂când v-ați plictisit de decupat, lipit și așteptat, puteți trece la desenat
Copiilor le place să deseneze cu mamele în tandem, o carte antistres ține pe toată lumea ocupată. Și nu pot decât să apreciez meticulozitatea unui copil de șase ani care reușește să coloreze un model dificil de urmat.
Mulțumesc Mirela și T pentru că ați împărtășit cu mine cum vă petreceți timpul în izolare. Vă aștept creațiile și săptămâna viitoare.
Geo și G de patru ani când nu se joacă cu mașinuțele și mai mici și mai mari, au și activități creative. Săptămâna aceasta s-au ocupat de pictură cu degetele. Vă las mai jos ce au lucrat împreună și abia aștept să văd ce vor face săptămâna viitoare
Pe Lucy si pe A de doi ani le-a prins carantina ne-aprovizionate, însă nimic nu stă în calea creativității. Orice există în casă și nu mai este de folos, poate fi un perfect instrument creativ.
În final avem exemplele venite de la Elena împreună cu A de 4 ani si L de 2 ani.
Eu nu am farfurii de unică folosință, însă ideea este minunată și cred că o putem încerca și simplu pe hârtie sau pe carton
Dacă vi se termină cutiile cu lapte, nu le aruncați, iată puteți face o căsuță pentru păsărele. Cine știe, dacă le scoateți pe pervaz, poate vă faceți de vizitatori. Copii mici ar avea nevoie de ajutor, însă cei mai mari se pot descurca de minune la decupat și lipit O altfel de pictură cu degetul. Când nimic nu mai funcționează, cu siguranță două palme în acuarele îi vor face fericiți pe cei mici.Pietre avem și noi în casă, chiar și castane de anul trecut, însă nu le-am oferit o întrebuințare până acum. În imagine sunt pietre pictate și dacă nu mi s-ar fi spus, n-aș fi bănuit ce se află sub punctele mici.
Majoritatea mamelor de mai sus lucrează de acasă și au și copii mici care nu își văd de ale lor 8-9 ore pe zi cât mama lucrează. Trebuie implicați, trebuie să aibă activități pentru că nu pot fi parcați în fața unui ecran cât ne facem treburile, oricât de tentant ar fi și oricât ne-am dori să împăcăm pe toată lumea. Îmi doresc să țină cont angajatorii că mutatul muncii acasă nu înseamnă activitate full time. Cum părintele este acasă în programul de lucru, tot acolo este și copilul. Iar programul copilului care era până acum în responsabilitatea școlii sau a grădiniței, acum îi revine integral părintelui. Să nu uităm că un copil mic, nu își pune singur mâncare în farfurie la prânz și nici nu se duce singur la culcare.
În altă ordine de idei, voi încerca să pun săptămânal material de lucru. Aștept și alte propuneri și idei și de la alte echipe părinte-copil, și de la cei cu copii mai mari și chiar și de la cei pe care nu îi cunosc. Iar dacă aveți idei sau exemple de lucru manual pentru adulți, le aștept să ne bucurăm împreună. Orice este necesar ca să stăm acasă.
De unde vine dorința asta profundă și
care nu ne dă pace? Când îți dorești foarte tare un copil, la un momendat
intervine așa un soi de tristețe. Ți se pare că ce tare se distrează cei care
au un copil sau mai mulți, că au mereu o ocupație, o satisfacție. Că ai atâta
imaginație în a face lucruri că niciodată al tău copil nu s-ar plictisi. Parcă
ai de toate și ceva îți lipsește. Și cum ne-cum, cumva ai și tu un copil. Mare
bucurie! O vreme e bine, te bucuri de moment, accepți oboseala, parcă partea
fun nu prea se vede, dar e bine. Apoi vine o vreme sau poate chiar primul muc
care curge din nasul copilului și te apucă spaima. Pentru ce l-ai făcut? De ce
l-ai adus într-o lume crudă, urâtă, murdară? De ce l-ai făcut ca să sufere?
Dacă pățește ceva? Dacă i se întâmplă ceva? Cum poți controla cât mai bine
lucrurile ca să fie totul bine și copilul în siguranță?
Te așezi noaptea în pat lângă el și te
simte și se lipește de mâna ta și îți pune o mânuță pe pielea ta caldă. Îi
simți în întuneric respirația liniștită. Îți dau lacrimile și te gândești acolo
în întuneric dacă ai făcut bine, dacă nu cumva se va chinui în această lume,
dacă îi va fi bine. Spaime îți roiesc prin fața ochilor și te ia amețeala de
atâtea griji.
Adevărul este că nu poți controla.
Nimic. Și teoria spune că nici nu ar trebui să îți bați capul cu lucruri care
nu țin de tine și pe care nu le poți controla. Doar că teoria asta nu este în
capul meu și capului meu îi place să își facă griji, să aibă lucrurile
controlabile pentru a se simți în siguranță.
Eu nu fac aici niciun îndemn, nu spun
nici faceți și nici nu faceți copii. Fiecare trebuie să își cunoască limitele
și granițele.
Eu mi-am dorit foarte tare un copil.
Mi-am dorit atât de tare încât la un moment dat ajunsese să mă doară carnea pe
mine de dorință. Și când planetele s-au așezat la sfat, a venit și copilul. Am
testat de atunci în capul meu spaime pe care nu știam să le fi avut. E ciudat
cum poți să simți pentru altcineva mai mult decât pentru tine. Dar, tot de
atunci m-am tot întrebat ce m-a mânat oare în dorința asta? Ce m-a făcut să îmi
doresc atât de mult? O fi fost presiune socială? O fi fost ceasul bilogic care
ticăie și constientizez că la un moment dat acest drum va fi complet
ireversibil? O fi fost dorința de a avea grijă de un pui de om? Sau o fi fost
memoria colectivă ancestrală de perpetuare a speciei? Ce o fi fost oare? Nu am
aflat răspuns, nu am răspuns. Nu știu de ce fac oamenii copii.
Dar, știu că este greu, stresant, obositor, enervant și în antiteză, frumos, cu drag și dragoste, cu râs și cu joacă. Și mai știu că inima mi-a bubuit în piept de să-mi crape oasele doar din două motive: iubire pentru omul meu și iubire pentru copilul meu.
Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
