Lună: februarie 2020

O călătorie cu Apolodor

Categoriescarte copilPosted on

Iubesc această carte din mai multe motive, însă din două mari și clare: are autor român; este publicată pentru prima dată în 1959 și este la fel de freș și de actuală și pentru anii în care ne situăm noi. Da, este vorba despre Cartea cu Apolodor de Gellu Naum. Se găsește în toate librărille on-line și în majoritatea magazinelor virtuale care se ocupă cu distribuirea de cărți, dar și în majoritatea librăriilor fizice.

Îmi este tare dragă și pentru că este o carte în versuri, ceea nu este foarte întâlnit când vorbim despre publicații destinate celor mici.

Cartea are mai multe capitole și prezintă călătoria lui Apolodor-pinguinul cântăreț, tenor chiar, care pleacă chinuit de dor fiind, din București cu destinația finală la rudele mult dorite din Labrador. Și cât l-au rugat colegii de la circ să rămână, și cât au apelat și la dirijor să încerce să îl convingă să nu plece și nimic. Apolodor trist, nefericit chiar, până pornește la drum. Ce drum, ce experiență, ce peripeții. Cum este el Apolodor și rătăcit și regăsit, și sclav și mare bogătan. Prin toate trece micul tenor ca să ajungă în Labrador (na că făcui și niște rime).

Fiind o carte care se întinde pe multe pagini și destul de complexă, este mai degrabă recomandată copiilor începând cam cu vârsta de cinci ani și care sunt deja obișnuiți să citească o carte în mai multe zile. Însă sunt copii obișnuiți cu lectura sau care au înclinație către acest aspect și acceptă lecturarea, însă este posibil să nu înțeleagă adevărata valoarea a acestei cărți, pentru că este totuși una complexă. Limită superioară de vârstă, nu are. Este ideală și la 60 de ani.

Și dovadă că astăzi v-am prezentat o carte populară, găsiți la o simplă căutare pe youtube capitole recitate de școlari și chiar capitole cântate de Ada Milea. Cu plăcere!

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Eu sunt mama orientării în timp și spațiu

CategoriesîntâmplăriPosted on

Sunt bucureșteancă de la începutul vieții mele și până cel puțin în prezent, n-aș putea spune că este o mândrie, însă este o realitate cu siguranță. Ceea ce mă face demnă de a cunoaște acest oraș din fir-a-păr, nu? Că doar nu o singură dată s-a întâmplat ca diverși cunoscuți să mă ia la sigur: tu, că ești din București, cum să ajung și eu în x loc? Whell, aici toți cei care mă știu bine, ar face febră musculară la burtă de la râs, cu siguranță. Pentru că a mă întreba pe mine cum să ajungi într-un anumit loc din acest oraș mirific, e ca și cum ai trimite un olandez în Constanța pentru prima oară și cu ochii închiși. Numai zic. Încercați și veți vedea ce o să iasă.

Eu nu sunt o exploratoare a Bucureștiului și nu ies din zona mea de confort așa cu una cu două. Și-n fond, de ce să ies? De-aia mă chinui să-mi fie bine ca apoi să mă străduiesc să nu îmi fie? Cum vine asta?

Ei bine, în ultima vreme am fost nevoită să ajung în mai multe zone total necunoscute mie de uneori mă și întrebam daca eu chiar mai sunt în oraș. Așa că am și reușit performanța de a mă rătăci de două ori într-o săptămână. Aceeași săptămână. O nebunie de-a dreptul. Pe lângă faptul că sunt așa flower power și nici nu mă uit foarte atent, nici nu mă orientez grozav nici cu waze-ul în brațe. Deschid ochii și ciulesc urechile, abia atunci când treaba se îngroașă și constat că nici naiba nu mă mai poate scoate de unde am reușit să ajung eu singură.

Am și așa un dar (categoric e dar, e ceva divin, să nu aud comentarii) că atunci când am ajuns într-un loc nou, nu-s capabilă să iau și eu ceva repere ca tot omul și dacă sunt nevoită să ajung și a doua oară, sunt la fel de în ceață ca prima dată. Nici nu este nevoie să merg în cine știe ce țară ca să văd locuri noi, pentru mine ar fi suficient doar să schimb cartierul.

Vă zic, să ajung eu din punctul A în punctul B, nu doar că trec prin C, dar iau tot alfabetul la rând și trei ore mai târziu tot nu-s ajunsă la destinație. Știți emisiunea care rulează acum la Tv, Asia Expres, ahhhaaa ha păi eu sunt atât de bună la orientare, că am mari șanse să plec spre România din prima zi și fără să îmi dau seama. Pe jos. Că nu degeaba am plecat de la Mircea Vulcănescu și am ajuns la Casa Poporului, căutând Gara de Nord. Pe jos.

 Deci, nu călătoriți cu mine dacă nu sunteți buni orientatori și ne puteți duce pe amândoi întregi la destinație și la timp dacă se poate.

Nu e panică, ba e panică, ba nu vă panicați

Categoriesoff-uriPosted on

LE: A fost confirmat primul caz de infectare cu virusul Covid19 în Gorj. Pacientul a fost transportat izolat în București la Balș pentru a fi tratat.

Am tot urmărit zilele acestea ce se spune despre acest coronavirus. Sunt convinsă că cei mai mulți români au făcut același lucru. Se tot vorbește despre panică și despre cum să nu ne panicăm. Despre cum nu există măști de protecție pe niciunde și unde există au costuri de sute de lei, despre cum se golesc rafturile magazinelor și despre cum oamenii dau iama în farmacii.

Oamenii se împart între cei extrem de relaxați și spun că nu se sperie de acest virus, alții care îndeamnă clar să nu se facă provizii, până la cei care spun că sunt realmente speriați.

Insistența asta pe nu te panica, are fix acest rol: de a induce panică. Este ca atunci când îi spui cuiva cu lacrimi în ochi să nu plângă și fix atunci se pornește cascada când tu așteptai alt rezultat. Așa este și cu acest NU te panica.

Este adevărat că posibil ca unele persoane să fi reacționat prea cu exces de zel când au fost la cumpărături și în loc de o pungă cu mălai și un pachet cu făină să fi luat baxuri. Întregi și multe. Chiar dacă s-ar izola orașe sau cartiere, nu cred (și sper să fie așa) că lucrurile pot degenera atât de mult încât să ne lase să murim de foame. Nu suntem prima țară în care pătrunde virusul și până la noi tind să cred că am mai învățat câte ceva din experiența celorlalți.

Am văzut și că se fac multe glume pe baza acestor aprovizionări, că oamenii au cumpărat multă făină și mult mălai. Cică vor mânca doar mămăligă și cozonac sau prăjituri. Eu nu văd nimic rău în a înlocui pâinea cu mămăliga pentru câteva zile, în fond la țară acum douăzeci și ceva de ani, exact așa se mânca. Însă ce nu înțeleg cei care râd, e că oamenii aceștia nu au luat 5 kg de făină ca să mănânce cozonac, ci ca să facă pâine gândindu-se că nu vor avea acces la pâine. Sau ca în cazul meu, care vreau să nu mai intru în supermarket-uri din momentul confirmării virusului în oraș și până se calmează puțin lucrurile. Nu pentru că ar fi magazinele goale, ci ca să evit spații nearisite sau aglomerate. Și tot n-am cumpărat 5 kg și nici baxuri. Dar, asta a fost decizia mea și strict a mea.

Se tot spune că atâta timp cât ești sănătos este fix degeaba să porți mască chirugicală. Da, cred că este degeaba, dacă ești sănătos tun și mergi agale pe stradă, însă dacă ești sănătos tun și circuli cu STB-ul unde oamenii strănută și tușesc în aer ca și când ar fi pe câmp doar ei și plantele crescute liber sub cerul albastru, da ai nevoie de mască pentru a nu ajunge la tine ce strănută ălălalt. Sau cum mai vine câte unul obosit sau îngândurat sau eu mai știu ce și inspiră așa voinicește până în stomac, apoi eliberează vânjos în atmosferă sau spre cineva acel aer puturos, da, atunci vreau mască. Și chiar știu ce vorbesc, circul zilnic cu tramvai, autobuz și troleu.

Și acum să vedem de ce este totuși lumea mai înrijorată de Covid19 decât de gripa sezonieră care are la activ ceva victime în țara noastră. Păi pentru că oricâtă importanță i s-ar fi acordat gripei sezoniere sau suratei, aviara sau cu ce ne-om mai fi confruntat până acum, nu s-au luat atâtea măsuri ca în cazul lui Corona. Nici nu s-a menționat de închideri de granițe, nici de spații de cazare ai posibililor pacienți și nici de autoizolare nici măcar pentru famiile celor decedați de ale virusuri. Eu spun că de aici și atenția sporită pentru Coronavirus. Cam atât.

Cand ies eu în oraș, este totul foarte aglomerat

CategoriesîntâmplăriPosted on

Știu, o să spuneți că este valabil pentru oricine se aventurează în astfel de experiențe, doar că eu merg în locuri publice și populate extrem de rar. Nu sunt nici pasăre de noapte, nici devoratoare de restaurante, pub-uri, mol-uri etc. Pentru unele nu am timp, pentru altele nu am dorință. Unele sunt prea extravagante pentru mine, altele prea scumpe. Ei, da, bugetul este un motiv întemeiat de a evita locuri care mi-ar putea goli buzunarele. Ies extrem de rar în oraș și de regulă în timpul săptămânii pentru că în week-end am alte planuri de cele mai multe ori. Asta este de fapt ce mă frapează, aglomerația asta din timpul săptămânii. Ajung o data pe an în mol la film și este uneori sufocant. Și nu pare că toți oamenii aceia merg la film…sau poate au film peste 4 ore și s-au gândit și ei să o ardă prin mol? De când s-a deschis farmacia Tei în Plaza, ajung mai des decât mi-aș dori în acest mol. Nu seara, nu în week-end, nooo, nu mă risc. Ci în timpul zilei la început de săptămână, adică atunci când oamenii nu au nici timp nici bani, nici disponibilitate. Îmi frec palmele în chip de mulțumire că sigur va fi gol și liber și până ajung la farmacie nici că mă ciocnesc de vreun om. Ei, aș! Nu vorbesc de cozile de la farmacie, nici de forfota de la surata Bebe Tei, ci de oamenii care merg agale așa prin incinta molului. Vreți să punem pariu că în caz de Doamne-ferește ajunge la noi coronavirusul și vine și recomandarea de a nu te plimba aiurea dacă nu ai treabă pe bune, nici să nu-ți faci, câți, dar câți credeți că vor fi în moluri? Eu sunt sigură că în tot cazul, molurile nu vor fi goale.

Într-un restaurant lunea seara în centrul orașului, ei abia aici șocul mai intens. Măi, plin. Dar ce zic eu plin, gemea efectiv. Și eu am ajuns acolo pentru prima dată și pentru că era necesar. Și astfel de escapade ale mele sunt atat de dese, cam pe cât a nins iarna asta în București. Măi, câți oameni totuși stau în orașul ăsta de funcționează atâtea localuri și centrul vechi funcționează noapte de noapte?

O călătorie cu trenul

CategoriesîntâmplăriPosted on

Circul foarte rar cu trenul. Deși anul acesta abia a început și am deja la activ o călătorie, n-aș putea spune că mă delectez cu astfel de plimbări nici măcar o data pe an. Dar, cine știe, poate intensific aceste călătorii, măcar așa for fun. În tren se întâmplă lucruri interesante și de povestit. Dar, și până să ajungi la tren se întâmplă lucruri interesante. Am ajuns cu greu și la țanc pentru trenul de la ora 18.02 și nu am știut că Regio Călători este operator privat. De unde să știu, că nu mă informasem. Așa că am alergat repede repede la casa de bilete a CFR-ului, evident. Doamna a fost totuși drăguță și m-a îndrumat corect. Nu mă așteptam să știți, m-o fi văzut cu privirea aceea scursă de vițel pierdut de mama lui. Mă așteptam să mă rezolve scurt: nu ține de noi, nu vă pot ajuta. N-a fost cazul, m-a ajutat. Mulțumesc.

Ajung la casa de bilete a operatorului privat, mă întâmpină un mare afiș pe geam: nu oferim informații despre CFR Călători. E ok, nici nu voiam, însă ar fi mers puțină flexibilitate. Îmi cumpăr bilet, ieftin 15 lei, nimic de zis și verific dacă am văzut corect informațiile (eram obosită și nu prea mai aveam încredere în judecata mea) și întreb dacă trenul va fi pe linia 6, cum văzusem eu în treacăt pe un panou. Pff atât mi-a fost. „Dacă ați văzut dvs informația pe undeva, bine, că noi nu avem acces la linie”. Aaa ok, scuză-mă pe mine. Oare nici nu avea unde să verifice? Mi-am luat biletul, mi-am găsit linia, trenul arată cam vechiuț așa. M-a dus direct cu gândul la Privighetoarea și la cum erau transportați în lagăre prizonierii în vagoanele de animale. Știu, e cam forțată comparația, dar mintea mea creează conexiuni rapid.

Trenul e curățel. Nu-mi pot scoate din minte vagonul de vite. Are și prize pentru încărcătoare. Din când în când vine câte un miros vag de wc. Însă nu înțeleg zguduiala asta a trenului în timpul mersului, e ceva… aproape că-mi sare laptopul de pe genunchi. Și ca să nimeresc toate litere trebuie să mă concentrez serios. Cel mai tare este când trece pe lângă noi un alt tren cu viteză, mă gândesc serios daca vom zbura de pe șină sau mai rezistăm puțin. Până la urma se dovedește că îmi fac griji neîntemeiat, am ajuns intregi la destinație. Și eu și trenul.

Am citit: Pentru Petronela Rotar, cu dragoste.

Categoriesce citescPosted on

Nu o cunosc pe Petronela Rotar, nici direct, nici indirect, nici în on-line, de niciun fel. Însă o ador. Ador felul în care scrie. Ador cum încadrează cuvinte rar uzitate. Ador acest dar al ei de povestitor.

Prima carte pe care am citit-o a fost Orbi. Iubesc oamenii care îmi spun: am o carte pe care trebuie să ți-o dau neapărat, sigur îți va plăcea. Și de obicei așa este, chiar îmi place. Am devorat Orbi, am citit-o dintr-o răsuflare. Am rumegat-o și digerat-o și apoi am cumpărat-o și am făcut-o cadou mai departe.

Orbi este o poveste tristă de dragoste, este despre relații toxice, despre iubiri neîmplinite. Cu toate că eu nu am trait astfel de povești, nici astfel de drame și nici astfel de traumă. Le am și eu pe ale mele, dar nu în materie de iubiri. Totusi, am devorat cartea pentru că așa are Petronela darul ăsta al cuvintelor pe hârtie. N-are cum să nu îți placă chiar dacă nu te regăsești acolo. Și așa cum spuneam despre Elena Ferrante că atunci când mă încântă un autor, îi caut toată opera, nici aici nu am făcut rabat de la regulă. Așa că după Orbi am luat-o cu începutul. Primele 2 cărți sunt de poeme. Nu pot spune că dacă începeam cu acestea, aș fi nutrit aceleași sentimente pentru operele autoarei și asta nu pentru că nu ar fi interesante, ci pentru că eu nu mă dau în vânt după lecturarea poemelor fără rimă. Însă mi-a plăcut la aceste poeme că am mai descoperit o părticică din Petronela și din viața ei. Nu mă bucur că a trait atâta tristețe în lumea asta, însă mă bucur că din toată suferinta asta a ieșit ceva atât de frumos și interesant.

Cel mai bine, însă nu suficient, am cunoscut-o pe autoare prin intermediul lui Privind înăuntru. Este acolo o parte din ea, o bucata din sufletul ei. L-a scos, l-a modelat și l-a pus în file. Sublim.

Cu toate că preferatul meu rămâne Orbi și aș vrea să îl văd și ecranizat, recomand cărțile Petronelei Rotar, mai ales dacă vreți să citiți ceva frumos născut din suferință. Citesc și Ajută-mă să nu dispar și revin cu păreri.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Seria Eric Carle

Categoriescarte copilPosted on

L-am descoperit pe Eric Carle începând cu Omida mâncăcioasă și ne-a plăcut tare mult. I-am prezentat-o copilului de pe la vârsta de 1 an când a luat ad literam titlul cărții și a și ronțăit-o puțin, însă a scăpat destul de neșifonată. Am învârtit-o, răsucit-o, numărat-o, contemplat-o vreo doi ani încheiați până s-a plictisit de ea.

omida mâncăcioasă

Cărțile lui Eric Carle sunt interactive și fascinante. Ba au găurele, ba scări ce se înalță din pagină, ba o lună ce se desface și se arată fascinantă și plină „parcă ar fi o gogoașă” după cum afirmă însuși copilul fascinat.

tati te rog adu-mi luna de pe cer

Cu Tati te rog adu-mi luna de pe cer și cu Micul nor s-a împrietenit copilul cam de pe la vârsta de 2 ani. Le-am citit din scoarță-n scoarță de multe ori. I-au pus imaginația la lucru și atenția pentru a observa elementele mici din cărți. Cărțile au pagini foarte groase, rezistă micilor ronțăieli dacă este cazul. Îmi place foarte mult la cărțile interactive că pune copilul la treabă și pune mâna pe pagini, le întoarce, le desface, bagă degețelul prin găurele. Adică simte.

micul nor

Cu cartea cu numerele acum interacționăm, trebuie asociate numerele cu imaginile ca într-un puzzle, stimulează atenția și răbdarea că nu-i ușor să rămâi interesat de activitate când nu asociezi de fiecare dată corect.

prima mea carte despre numere

Sunt cărți minunate, frumos colorate, educative și reprezintă o investiție de calitate în dezvoltarea copilului mic.

Do You Speak English?

Categoriesoff-uriPosted on

V-ați uitat recent pe anunțuri de angajare? Dar ce spun eu recent, așa în ultimii 5 ani, să nu spun chiar 10? Ați văzut vreun anunț în care să nu se ceară să fii vorbitor de limba engleză, chiar dacă job-ul respectiv nu are nicio tangență cu engleza aia? Nu vorbesc aici de locuri de muncă ce au specificații clare unde angajatorul este de o anumită naționalitate și are pretenția să se înțeleagă cu angajatorii. Și nici de job-uri specifice, targetate pe anumite țări și limbi. Vorbesc clar de locuri de muncă fără pretenții de șefi sau interacțiuni interculturale. Niciunul, dar niciunul nu zice, băi știi ceva, nici nu ne interesează dacă ești sau nu vorbitor de limbi străine pentru că locul ăsta de muncă nu presupune asa ceva.

Chiar și pentru postul de operator calculator trebuie să știi engleză, chiar dacă tu ai totul în limba română și introduci date românești.

Cerințele nu se opresc aici, ar fi prea simplu, nouă ne place să ne complicăm viața. Tot timpul trebuie să ai cunoștințe avansate de operare pachet microsoft. Deși tu word nu folosesti niciodata, iar de excel abia daca ai nevoie să faci un tabelaș, nu vlkoop, nu f-uri, nu pivot…

Nu știu cine compune anunțurile sau cine dictează moda anunțurilor pentru posturile neocupate, însă unele sunt de-a dreptul din alte dimensiuni și timpuri. Cerințe mari pentru un post mic și la fața locului iți dai seama că e cam vax albina, ceva ce putea fi spus mult mai puțin pompos. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să stau minute bune în fața unui anunț întrebându-mă dacă nu cumva îngroș rândurile analfabeților funcționali pentru că efectiv la prima vizualizare, cam așa părea.

Să ne înțelegem, nu fac propagandă inculturii, nici că trebuie să nu mai învățăm nimic pentru că oricum nu folosim. Nu, din contră, chiar susțin sus și tare să mai deschidem câte o carte, să nu ne lăsăm de învățat în momentul în care am ieșit din școală. Să nu uităm că viața ne poate duce în momente în care o reprofilare este necesară. Dispar job-uri, apar altele noi și tot așa. Este necesar să fim adaptabili și să ne menținem așa. Iar asta este foarte greu, oho, chiar foarte greu și nu o spun din cărți.

Ce încerc eu să transmit, că simt că m-am pierdut în detalii și nu este foarte clar, că anunțurile de acest gen ar trebui să coboare printre muritorii de rând, să transmită exact ce au de transmis și nu unicorni verzi pe pereți. Dacă omul de care ai nevoie să îți presteze serviciul nu este nevoit să vorbească o limbă străină, atunci nu cere lucrul ăsta. Dacă viitorul tău angajat nici nu are nevoie sa deschidă excelul, ci lucrează în alte programe, nu îi cere să cunoască pachetul complet. Și astea sunt doar exemplele care îmi vin rapid la prima căutare în neuroni.

Știu, este mult mai simplu să cerem angajați multicalificați, decât să investim în ei. Că doar treaba angajatului este doar să ne aducă profit și să evolueze tot timpul pe banii lui.

La plimbare

Categoriesdin cartierPosted on

Iubesc sectorul 6. Cum să nu-l iubești? Ce să nu iubești la acest sector? Acest sector în care viețuiesc de peste 8 ani!?  Păi pentru acest sector am  lăsat în urmă sect 1. Acel loc unic în București unde curg lapte și miere la robineți în loc de apă. Ei, dar lăsați, că nici aici nu-i rău. Nu e, vă zic eu că nu e. Păi n-avem noi aici în sector de toate? Avem cartiere faine, străzi asfaltate, blocuri izolate termic, poduri funcționale, trafic fluidizat și cel și cel mai important pentru noi, avem grija conducătorilor pentru populație și am avut în ultimii ani căldură în calorifere în cele mai friguroase zile din an. Slavă cerului că anul acesta nu prea fu iarnă. Gata, nu mai enumăr că simt că vă apucă invidia.  

Mai mult si mai mult, ador cartierul în care locuiesc, Drumul Taberei, aici unde construcţia metroului va atinge centenarul precum Marea Unire. În cartierul nostru se pare că toată lumea munceşte cu sârg şi spor: de construcţia metroului am menţionat deja, RADET, APA NOVA, ELECTRICA şi alte câteva gropi nesemnalizate. Prin urmare avem lucrări începute şi nefinalizate. Aahh whell nimic nou în Bucureşti, nu!? Că pe unde te uiți e tot o construcție, sau o paragină? Că nici nu îți mai dai seama. Ah și mai avem ceva, dar aici sigur nu vă stârnesc nimic pentru ca este o modă în tot orașul: acele morminte de pe mijlocul șoselelor cu câte trei rânduri de borduri, o minunăție vizuală de-a dreptul.  Tot la capitolul minune se încadrează și praful de trei degete grosime care tronează pe mobila mea cum îndrăznesc să crap puțin geamurile, adică zilnic. Zău că nu pot înțelege de unde atâta praf în aer, că doar eu locuiesc la etajul zece. ZECE. O fi de la circulația metroului, cred că face praf când oprește în stație. Cam atât pentru azi, stati aproape că vă mai povestesc evoluțiile din cartier, numa’ să nu dați toți buzna aici să ne aglomerați traficul, atât vă zic.

sursa foto:shutterstock – traffic jam rush hour

De ce să mergi iarna la mare?

Categoriespe unde mergPosted on

Nu iarna, ci primăvara. Când voi vizita marea iarna, vă povestesc, dar acum categoric vorbim de primăvară. Până și ghețarii se bronzează la 20 grade. Cu plus. Ce iarnă?

Marea este frumoasă în orice anotimp. Mie îmi place și când este furtună și valuri mari se izbesc de țărm și când este liniștită. A fost atât de cald în weekend încât o plimbare pe nisipul umed și cu ochii la mare, ar fi fost relaxarea supremă. Și scopul pentru care am plecat din București. Lucrurile nu prea s-au legat pentru că am plecat destul de târziu de acasă, am trecut întâi pe la delfinariu, apoi ni s-a făcut foame și a trecut ziua. Nu faleză, nu nisip, nu apă, nu.

Recomand delfinariul în orice anotimp, este un spectacol pentru copil, dar și pentru adult, eu m-am bucurat de fiecare dată. Prețurile sunt decente, copiii sub 7 ani nu plătesc.

Au rămas doar cu reprezentația delfinilor care diferă puțin în funcție de anotimp. Noi am fost și în vară și am văzut câteva elemente diferite, însă spectaculos de fiecare dată. Informațiile primite despre afalini și comportamentul lor în mediul marin, foarte utile, mai ales la vârsta în care copilul pare un sac fără fund al întrebărilor. Nu ratați delfinariul dacă sunteți în tranzit la mare sau chiar vara în concediu. Încercați să respectați indicațiile și îndrumările angajaților de la delfinariu și foarte important, nu faceți poze cu bliț, deoarece acesta afectează vederea delfinilor.

Microrezervația la care ai acces în prețul biletului pentru reprezentația delfinilor, arată chiar decent. Sunt câteva animale și domestice și sălbatice, foarte bine îngrijite.

Nu sunt fotograf profesionist. Pozele sunt realizate cu telefonul propriu.

Pentru că se făcuse târziu și nu mâncasem de prânz ne-am reorganizat planul și am zis mai întâi să mâncăm și apoi să mergem pe faleză. Da, doar că nu am luat în calcul că o simplă prânzo-cină, poate dura aproape 3 ore din cauza servirii defectuase. Și timpul trecea și afară se lăsa întunericul și așa a plecat și posibiltatea noastră de a vedea marea. Copilul se plictisise de la așteptat, mai și obosise. Oricât de înțelegător ar fi un copil mic, să-l ții 3 ore într-un loc neinteresant pentru el, este foarte mult și peste puterile lui de înțelegere, așteptare, acceptare.

Prin urmare, n-aș putea spune că am fost la mare, chiar daca am vazut-o de la distanță, dar am fost în Constanța și a fost o escapadă revigorantă.