Categorie: întâmplări

Sunt eu și femeie în fiecare zi, uneori mai mult femeie, uneori mai puțin femeie, alteori mă pierd pe eu, pentru că așa mă simt, dar clar este că sunt, așa m-am născut. Când eram mică îmi doream să fi fost băiat, viața lor îmi părea mai simplă și mai lipsită de suferință. Acum înțeleg că viața nimănui nu este simplă, este exact așa cum și-o percepe și trăiește fiecare, însă copil fiind nu știam.

Mă bucur că sunt femeie, mă bucur să mă accept în fiecare zi din ce în ce mai mult. Mă bucur să trăiesc experiența vieții în corp de femeie. Și mă bucur pentru fiecare ocazie de a sărbători treaba aceasta.

Chiar este nevoie să ridicăm atât femeia în slăvi? Serios, are și zi de proslăvire, ce-i dăm atâta importanță. Da, este musai să celebrăm femeia și să nu uităm și să ne amintim într-o societate adânc patriarhală că femeia este nucleul vieții.

De câțiva ani în februarie sau în martie, cumva să fentăm aglomerația, eu și fetele cu care mai hălăduiesc din când în când las și lăsăm totul deoparte și suntem noi în contexte care nu au legătură cu rolurile noastre de zi cu zi. Îmi doresc un trib mare de femei, să simt că aparțin unui sat. În ultima vreme sentimentul de apartenență este din ce în ce mai pregnant. Până acum nu am reușit să mențin un sat constant, însă speranță există. Să spunem că momentan mai degrabă umbra unui trib modern lăsăm pentru câteva ore sau pentru o zi totul deoparte și facem ceva pentru noi, dând dovadă de un egoism acerb în care ne gândim exclusiv la ce vrem noi și la ce ne dorim noi. Noi, noi, noi, da nu mă plictisesc să o tot spun.

Activitățile noastre variază de la an la an, încercăm să ne relaxăm, să râdem, să ne distrăm, să ieșim din papuci de mamă pentru câteva ore. Nu putem lipsi prea mult că ne dau copilașii la persoane dispărute.

Cum activitatea socială a dispărut ușor din context în momentul în care am devenit părinți, încercăm ca o zi pe an să facem ce ne-am dori să facem mai des și nu prea putem. Momentan, copiii mai și cresc. Într-un an am fost la un concert, în alt an am fost la stand up comedy, la un moment dat am fost la bowlling. Am testat mai multe restaurante. Am vorbit. Am vorbit despre noi, despre panici, frici, temeri, despre copii, despre provocări. Am râs. Ne-am împărtășit informații. Am vorbit, am mai zis asta?

Anul acesta relaxarea a fost cuvântul de bază. Am  mers la un centru din acesta care oferă piscine și saune și șezlonguri și aerul parcă este exotic, iar priveliștea tropicală. N-am avut griji, nici job, nici ordine de făcut. Am ieșit din rutina de zi cu zi, o deconectare de la atribuții zilnice și o reconectare la mine. Mi-a adus atât de multă relaxare ziua aceasta încât m-a scos din modulul tânjire după vacanță în care mă bălăceam de ceva vreme. Cum vacanță nu este posibil momentan, o zi de relaxare este cât o semi vacanță.

De ce nu mergem mai des? De ce avem nevoie de o zi anume din an ca să avem motiv de întâlnire? Fiecare în și cu familia din dotare își petrece timpul diversificat, însă împreună și fără familii nu este mereu simplu când sunt copii încă mici. Săptămânile de lucru sunt destul de pline, abia apucăm să ne reunim seara astfel încât să simțim că ne dăruim timp unii altora, weekendurile sunt pentru reconectare și nu doar, greu se găsește timp pentru distracție individuală. Da, nu punem la socoteală cursuri, formări profesionale și altele care implică acțiuni solitare, eu vorbesc aici despre distracția pe care și-o poate permite părintele fără restul familiei. Escapadele noastre solitare sunt izolate, iar cele în cuplu sunt inexistente.

Peste ani situația se va schimba, atunci să te ții nenică, voi sta numai prin spa-uri și piscine termale să-mi înmoi oasele deja bătrâne, dar, cine va avea timp de toate cele? Cine? Exact, eu!

Eu nu spun să vă faceți timp pentru voi, să vă bucurați de relaxare, să puneți copiii pe pauză, să fugiți de familie din când în când, eu spun că pentru mine escapada aceasta anuală îmi limpezește creierul mai mult decât toate micile artificii pe care le fac în restul timpului pentru a merge mai departe cu capul limpede.

Da, relaxare.

Da, escapadă.

Da, timp liber.

Da, da, da, da.

Text scris de Iulia Dumitrescu.

După câteva mai multe ore din câteva zile în care m-am bălăcit la propriu în apă caldă și m-am topit literalmente în saună, am observat că nu mi se mai face așa repede frig. Că pielea-mi este mai caldă și că deși sunt subțire îmbrăcată și stau mai mult pe afară la 1-2 grade, nu îmi clănțăne dinții de frig.

Cu sauna ce-i drept a fost mai greu, nu mai intrasem de multă vreme în saună și aveam impresia că respiram flăcări. Mi se încinseseră ochelarii pe nas (da, da, eu intru ochelarii în saună, în piscină, în mare, pe munte, oriunde) și aveam impresia că iau foc. Nici nu am rezistat mult, dar totuși cred că mă obișnuiesc dacă mai testez.

Acum, sper ca această căldură să mă țină și când mă întorc acasă la 19 grade și că o să pot să stau vitejește în tricou fără să am impresia că fac țurțuri. Vă țin la curent cu știrile ca să știți dacă vă apucați să construiți o saună în apartamente și să nu mai aveți pretenția să vă dea Nicușor căldură.

Or ști și finlandezii ăia ce știu de au saune peste tot, în blocuri, în case, or fi și pe străzi, nu știu că încă nu am ajuns în Finlanda. La cât de frig este la ei, par destul de obișnuiți cu vremea, o fi de la saună.

În altă ordine de idei vă spun că am fost pentru prima oară la piscinele termale din Căciulata-Călimănești. Mi-a plăcut foarte mult senzația când am stat în apă foarte caldă afară în aer liber deși în mod normal n-aș fi stat în luna decembrie în costum de baie. Mi-a plăcut să mă fierb la foc mic în timp ce mă uit la dealuri și stânci. Dacă ar fi fost zăpadă cred că priveliștea ar fi meritat mai mulți bani decât costă în mod normal.

Nu înțeleg, efectiv nu înțeleg de ce zona aceasta cu un imens potențial turistic este atât de moartă. Nu înțeleg de ce trăim cu impresia că doar dacă suntem bătrâni sau bolnavi putem merge la piscine cu ape termale. Zonele acestea cu centre de tratament au și piscine pentru divertisment, cât și aqua parcuri, adică mai multe piscine. Și sunt și accesibile ca prețuri. Nu contest Therme, însă prețurile din Călimănești nu se compară în niciun fel cu celebra piscină din Balotești. Ce-i drept nici ca ambient nu se compară, însă uneori beneficiile nu țin de ambient.  Din punctul meu de vedere ar trebui să fie o zonă care abundă de turiști. Însă nu este. Este chiar o zonă foarte tristă, cu foarte puține localuri deschise, nu cu foarte puține localuri. Că de mâncat ar fi unde, însă nu sunt deschise. Iar lipsurile nu se opresc aici, evident. Nici nu are rost să le mai enumăr că le știm toți, le vedem în drumul nostru spre Sibiu sau spe Nădlac sau spre orice altă destinație care ne forțează să trecem prin zona Căciulata-Călimănești-Cozia. O zonă tristă tare. Nu singura din țară, însă aici m-am nimerit eu acum.

Puteți să rămâneți așa piscinelor sau puteți să vă modernizați, eu vă mai vizitez să știți.

Text scris de Iulia Dumitrescu.

Dacă încă nu ați vizitat târguri de Crăciun mai aveți timp să o faceți. Cele mai multe își închid porțile după data de 25 decembrie, iar unele chiar prin ianuarie. Bine, asta și dacă vă pasionează genul acesta de activitate.

Chiar dacă anul acesta târgurile au tronat (și încă o fac) sub semnul prețurilor exorbitante, tot merită vizitate pentru experiența vizuală. Eu prea puțin spre deloc merg pentru cumpărături cu toate că trec pe la fiecare căsuță în parte.

Mie îmi plac târgurile în general. Aș vizita câte unul diferit în fiecare săptămână. Merg și la târguri de toamnă, târguri de prin comune sau orașe mai mici din țară. Târguri de Crăciun, deși recunosc că până acum cel mai mult îmi plac cele din străinătate, atâtea câte am văzut, că nu le-am văzut nici eu pe toate. Încă!

Anul acesta am vizitat trei târguri, eu spun că suficiente, mai ales că în cel din cartier am mers de mai multe ori. Și dacă tot am zis de cel din cartier, din lacul din parcul Drumul Taberei, West Side Christmas Market, am scris despre el pe larg aici. Îmi place și parcul în această perioadă, este împodobit și strălucitor. La prima vizită nu erau toate decorațiunile aprinse, însă între timp situația s-a rezolvat și parcul este foarte luminat.

Un alt târg vizitat a fost cel de la Brașov, am povestit aici recent o experiență cu trenul, experiența a inclus târgul de Crăciun din Brașov. În Brașov mergem aproape în fiecare an la târgul de Crăciun, ne este cumva la îndemână, la fel și grădina zoologică și alte activități din zonă. Târgul este frumos, are un brad impresionant care acaparează toate blițurile aparatelor de fotografiat. Îmi place că zona centrală unde se desfășoară târgul s-a aliniat acestui eveniment și vitrinele magazinelor sunt decorate în ton cu piața. Alt aspect care mi-a plăcut în Brașov, separarea sau mai bine zis delimitarea căsuțelor cu mâncare de cele cu decorațiuni, oferă un aspect de organizare și măcar știi din start unde și la ce se îngrămădește lumea, astfel că mai poți ocoli gloata. Aici am băut punch cald cu măr și cătină, un fel de compot cald, foarte bun, am devenit fană. Și tot aici am mâncat pentru prima oară castane coapte pe care le tot ocoleam de ceva vreme.

Ultimul târg vizitat a fost cel de la Craiova. Trebuia să văd și eu ce aduce acest târg mult discutat și plimbat prin topuri. Într-adevăr cel mai sclipicios, luminat și decorat târg dintre toate pe care le-am văzut live, dar și în imaginile altora sau prin imagini pe la televizor. Nu au făcut rabat și nici vreun fel de economie la luminițe și decoruri. Fiind un târg împărțit pe zone, mie ca turist mi-a fost greu să îi dau de capăt. Nu am descoperit toate zonele, prin urmare am cam ratat căsuțele cu decorațiuni, că sper că târgul în sine nu s-a axat doar pe mâncare. Un mare plus la Craiova a fost reprezentat de căsuțe care sunt foarte frumos pictate și decorate, recunosc, m-am simțit puțin în Milano, adică mi-a insuflat un sentiment ceva mai festiv. La Craiova am băut suc cald din mere cu scorțișoară, fără cătină, dar bun și așa.

Am mai tranzitat Craiova și cu alte ocazii, nu prea multe, nu prea a reprezentat zona aceea de țară un potențial turistic pentru noi, însă nu i-am oferit timp de vizitat și nici nu am încercat prea mult să descopăr orașul. De data aceasta am mers în celebrul parc din Craiova, Romanescu, parcul care apare pe la toate posturile de știri când este bănia menționată. Și pe bună dreptate. Este un parc mare, foarte frumos și cu activități diverse. Au grădină zoo în parc, loc de joacă, poduri interesante peste lac, pietre că pe acestea nu aveam cum să le ratez, rațe pe lac. Frumos și în această perioadă cu copaci golași și iarba mai mult uscată, mă gândesc că vara este o splendoare și o oază de liniște. sau cel puțin sper că așa este. Mi-ai plăcut parcule, cred că o să te mai vizitez.

De cumpărat nu am cumpărat nimic de pe la niciun târg, deși mi-au plăcut câteva decorațiuni, însă nu într-atât de mult încât să mă convingă să și scot din buzunar bani mulți. Totuși, dacă globurile din lână împâslită de la Brașov aveau imaginea pe care o căutam eu, era unul dintre obiectele pe care le cumpăram, deoarece mi-au plăcut tare mult, aici n-a fost să fie.

Atmosfera de târg, de sărbătoare, de poveste, nu am simțit niciunde. Cumva Craiova s-a apropiat cel mai mult de acest sentiment de sărbătoare atunci când am reușit să trec de hărmălaia din zona cu mâncare. Nici nu aș vrea să compar târgurile din țară cu cele din străinătate deoarece culturile sunt diferite și cu siguranță nu vom regăsi nicăieri în România o atmosferă pe care o găsim în Germania sau în orice altă țară care nu duce lipsă de târguri.

Până la viitoare târguri, sărbători sclipicioase.

Text scris de Iulia Dumitrescu.

Eram într-o zi pe insulă în Grecia, fusese multă ploaie pe continent, alte insule erau afectate de furtună și de vijelie. Dar nu și insula aceasta. Era totuși nor și stătea să plouă.

Ne treziserăm după un somn de prânz. De la o vârstă începi să dormi la prânz precum copiii mici. Oboseala apare mai des decât apare energia. Sau o fi fost de la drumul lung de cu o zi înainte.

Ne-am echipat în costume de baie pregătiți de o plonjare în piscină că doar nu ne oprea pe noi un nor. Citisem eu că pe insula asta nu prea plouă, așa că nu avea ce să ne sperie. Până să ajungem la piscină toată lumea se adăpostise, piscina se golise, unii se băgaseră pe terasă la adăpostul umbrelelor, alții merseseră în camere și se uitau de pe balcon cum plouă.

Ploua cald, ușor și molcom, mărunt cât să ude puțin pământul. Am zis că este tocmai bine să ne băgăm în piscină și să ne bucurăm de această ploaie. Plus că era un moment absolut benefic să reîmprietenim copilul cu natura după ce rămăsese cu ceva supărări de la ploaia mare care a fost anul acesta în București, care a adus inundații, a răsturnat copaci, a blocat drumuri. Atunci copilul a rămas la grădiniță peste programul de închidere pentru că niciunul dintre părinții săi nu a reușit să ajungă în timp util să îl ia, unul dintre părinți fiind blocat în trafic 3 ore și abandonând mașina în final ca să poată parcurge pe jos ultimele stații pentru a ajunge la copil. Tunetele și fulgere au devenit motiv de panică.

Dar ploaia aceasta de care spun eu era molcomă, fără zgomote și fără limbi de foc pe cer.

Am intrat în piscină și am trăit una dintre cele mai dragi amintiri pe care le păstrez deja la raionul specific. Este o senzație aparte să fii în apă în timp ce altă apă cade pe tine.

La început m-au năpădit gândurile de panică. Vai plouă. Mereu m-am ferit de ploaie, să nu mă ude, să nu fie rece, să nu simt senzația de haine reci și ude lipite de piele. Mereu mi-a plăcut să văd ploaia pe geam, să miros de la distanță pământul umezit.

Am dat deoparte aceste gânduri și m-am lăsat să fiu. Să fiu acolo în piscină, să mă uit spre cer, să mă bucur de norii gri și mari, să las ploaia să mă ude și pe unde nu mă udase deja apa din piscină.

La final când norii și-au terminat treaba și s-au mutat puțin mai la stânga, pe cer a apărut un superb curcubeu. Câteva momente mai târziu a mai apărut un curcubeu deasupra primului, mai șters ce-i drept, dar oferind un spectacol rar. Rar pentru mine. A fost prima dată când am văzut curcubeu dublu, am înțeles că pe la noi prin țară este frecvent, însă eu nu l-am întâlnit. De altfel până acum vreo două luni când am văzut un curcubeu din mașină, încă din copilărie nu am mai văzut curcubee. Nu ne-am mai intersectat, nu ne-am mai întâlnit sau poate nu am avut eu ochi să le văd.

Natura este suprinzătoare în moduri în care doar natura poate fi. În moduri în care nu poate fi nici copiată, nici reprodusă. Din păcate trăim vieți prea alerte ca să mai avem timp să ne bucurăm de simplitate și să vedem frumos în jurul nostru. Să sper la un slow down este ireal. Să văd frumosul doar prin concedii este trist. Să îmi impun eu toate acestea este ca și cum aș fi împotriva curentului, să stau pe loc în mijlocul furtunii care mă împinge de la spate. Dar, mai încerc, nu mă las.

Slow down să fie!

Text scris de Iulia Dumitrescu.