S-a scumpit parcarea – un vuiet care va deveni normal imediat ce va trece.

Când o să vadă cât s-a făcut parcarea o să ii cadă fața. Așa spunea vecinul de sub apartamentul meu aseară. Nu mă mai îngrijorez de mult că din apartamentul meu aud toate discuțiile celor din apartamentul care locuiesc cu un etaj mai jos. Nici că atunci când este liniște aud chiar de la 2 etaje mai jos și nu doar de la cei care sunt pe aceeași verticală cu mine. Nici că în toiul nopții aud din dormitorul care este lipit de baie pe cei care fac pipi. Apa trasă la baie este deja muzică pentru urechi. Așa sunt apartamentele acestea în blocuri construite pe vremea împușcatului când nu era împușcat. Pereți subțiri, plafon și mai subțire. Ne-am obișnuit, ne-am adaptat, am acceptat, am luat lucrurile ca atare.

Adevărul este că eu nu știu cum stă treaba într-un apartament nou și modern pentru că nu am fost într-unul niciodată și nu am nici prieteni care să adere deja la acest statut de bloc nou construit. Poate că și acolo se aud vecinii de dedesubt, cine știe.

În tot cazul, m-am obișnuit.

M-a îngrijorat în schimb că cineva avea să sufere. Cuiva îi cădea fața când afla cum stă treaba cu parcarea. M-am tot gândit ce va face omul fără față. Eei sigur și-o adună de pe jos, și-o mototolește bine ca pe o hârtie nefolositoare și merge așa cu ea să se așeze la coadă la ghișeu să plătească parcarea pentru că nu îl interesează on-line-ul.

S-a scumpit parcarea este tot ce se aude în ultima vreme. S-a scumpit parcarea bate chiar si omicronul.

Dacă înainte pentru o parcare care costa pe an sub 100 lei aproape că erai linșat când parcai pe un loc de parcare gol, acum pentru 500 lei în cel mai bun caz cheamă poliția. Aici se va da adevărata luptă, în parcare, nu la banii scoși din buzunar. Pentru că da, s-a scumpit parcarea, dar nu vor renunța oamenii grămadă la locurile de parcare. Nu va renunța nimeni. Nici sub formă de protest, nici sub formă de nemulțumire, nici sub formă dar lasă că le arăt eu lor, îmi fac eu parcarea mea. Oamenii au nevoie de acele locuri de parcare. Este mult mai liniștitor să îți știi mașina pe un loc de parcare amenajat decât pe marginea bordurii. Și atunci de ce atâta plângere?

Da, știu, cunosc mecanismul din spate. Prețurile se tot aliniază la standarde europene, occidentale, internaționale, extraterestre, însă nu și veniturile. Și cu toate acestea, toți cei care au loc de parcare scot din buzunar 500 lei pe an, chiar 1000 dacă este cazul pentru a-și păstra locul de parcare. Aici este și o nuanță de teritoriu. Ești proprietar cum ar veni pe un petic de teren și normal că nu renunți la el așa ușor. Lasă să fie că cine știe.

De la înălțimea geamului meu văd parcarea destinată scării în care locuiesc și eu. Nu am văzut permutări de mașini, eliberări de locuri, zarvă sau vânzoleală în parcare. Fiecare mașină pare la locul ei. Ceea ce înseamnă că toată lumea este de acord cu decizia.

O să spun ce văd eu că aduce bun această majorare: delimitarea locurilor de parcare mai des de o dată la câțiva ani pentru că benzile acelea se șterg foarte repede, asfaltarea locurilor de parcare pentru că unele arată ca și când ar fi căzut pe ele niște bombe mai mici, întreținerea corespunzătoare a locurilor de parcare. În zona noastră străzile și locurile de parcare sunt măturate frecvent, dar tot sunt pline de gunoaie, iar acum vreo doi ani am beneficiat chiar de o spălare cu spume și clăbuci a locului de parcare. Sunt convinsă că toate acestea vor deveni o rutină la un moment dat.

Altfel, cu scumpirea locului de parcare este ca și cu apartamentul într-un bloc vechi: te obișnuiești până la urmă, la început este mai greu.

Parcare profi #9 - Cum parchezi într-o parcare goală? - Mortu`s Blog

Am descoperit avantajul de a nu avea căldură.

Nu o să vă vină să credeți, dar chiar există și avantaje în faptul că ne lipsește căldura din calorifere. Nu mă credeți!? Stați că vă zic acum.

Am intrat aseară într-o casă unde am simțit că mă ia cu leșin de la căldura de acolo. Eram gros îmbrăcată fiind pregătită pentru stat afară ceva vreme. Așa că gros îmbrăcată cum eram, n-am avut ce să dau jos de pe mine când m-am văzut la căldură.

Casă serioasă care nu are nicio treabă cu căldura din Capitală. Și nici eu nu mai am nicio treabă cu căldura.

Mie de vreo 2 zile nu îmi mai urcă termometrul de la 19 grade. Și asta în cea mai animată cameră a apartamentului, adică sufrageria care nu are niciun perete exterior, unde este televizorul pornit, calculatorul, căldura noastră sufletească (da, da, avem și din aceasta) mai urcă măcar cu 1 grad mercurul în termometru. Pesemne că la capitolul suflețel scârțâim, că altfel televizorul își face bine treaba.

Ieri am folosit cuptorul jumătate de zi și n-a ajuns pic de căldură în sufrageria care este lipită de bucătărie pentru că termometrul ăla se încăpățânează să rămână la 19 grade. O fi cedat și el psihic de la atâta disconfort. Refuz să am termometru în celelalte camere care au pereți exteriori și unde se simte mult mai rece decât în sufragerie ca să nu mă apuce nervii ăi mari. Așa mai bine să nu știu. Seara când merg în dormitor mă așez pe un pat rece pe care trebuie mai întâi să îl încălzesc pentru a mă putea relaxa, iar fața și nasul îmi îngheață instant.

Dar, gata cu văicăreala. Bate Crăciunul la ușă și eu tot o țin pe-a mea cu caloriferul în brațe.

Să vedeți avantajele că ziceam de ele.

Pai mai am puțin și fac luna de când am brad în casă. Este verde, frumos, se pare că face față cu bine condițiilor meteo din Drumul Taberei. Nici nu se scutură, mai cad câteva ace când îl redecorează copilul zilnic. Avantaj? Avantaj, zic.

Dorm lipită de soț mai ceva ca timbrul de scrisoare. Înainte când mă lăfăiam în căldură mă dădeam pe marginea patului ca să am spațiu și să nu simt salteaua mișcată. Acum de când e ger în casă, nu mai simt nimic decât căldura celuilalt trup. Nu vă gândiți la alte cele că la cât e de frig, nimic nu zboară de pe mine, poate doar să mai pun niște șosete flaușate în picioare, am auzit că sunt bune la circulație. Avantaj? Eu zic că-i avantaj.

Fac mai multă mișcare. Pentru că este tot timpul frig ca să mă încălzesc mă mișc mai mult prin casă sau ies afară să mă încălzesc. Dacă merg suficient de mult sau repede, când intru în casă mi se pare chiar cald. Cel puțin 10 minute. Păi dacă nici ăsta nu e avantaj, care să mai fie?

Când încă mai aveam termometrul la 20 de grade, mi se părea foarte cald după un duș fierbinte, însă acum la 19, după un duș mi se pare și mai frig. 1 grad face diferența. Avantaj? Categoric! Mă mai spăl când o să mă întorc la 20 de grade. Economie și la apă.

Se pare că nu mai pot sta în căldură prea mare, mi-a demonstrat-o interacțiunea de aseară cu o casă călduroasă, așa că mă înscriu perfect în propunerea lui Nicușor când a zis că în alte țări oamenii stau iarna pe la 20-21 de grade. Eu probabil mă pretez mai mult pe Laponia, posibil ca ăia să mai aibă 19 grade în casă la sfârșitul lui decembrie. Cică 22-23 de grade cum ne lăfăim de regulă noi românii, ar fi cam mult. Așa la 19 nici nu ne mai supărăm, ce rost să mai aibă?

Îmi mențin pielea proaspătă. La 80 de ani o să arăt de 35, cu pielea fină și întinsă. Păi ce riduri să fac la frigul ăsta? Avantaj clar. Condiția fiind să nu îngheț de tot.

Acestea fiind spuse, eu merg să mai pun de un ceai, să scot mănușile din dulap și să îmi pun fularul în jurul gâtului. Vă las cu ale voastre de sărbători și considerați că v-am urat aici de toate cele mai bune și mai frumoase lucruri să vi se întâmple. Iar dacă sub brad nu mai aveți loc de cadouri, măcar să vă bucurați de zâmbetele celor dragi vouă. Eu trimit un gând cu zâmbet și celor care sunt singuri din diverse motive.

În speranța că textul meu de astăzi v-a distrat măcar puțin, mă-înclin deși nu mă vedeți și vă mulțumesc vouă tuturor celor care treceți cu un ochi pe aici.

Cum afecteaza frigul sanatatea | Reginamaria.ro

Nu accesați fișiere necunoscute, nu dați click, verificați chiar dacă primiți e-mail-uri de la bancă.

Acum ceva vreme am primit un e-mail de informare de la bancă în care era menționat că instituția aceasta care are grijă de banii mei nu trimite și nu solicită prin sms sau e-mail informații confidențiale. Știam lucrul acesta, oricum multe nu sunt străine de mine, am muncit ceva ani prin bănci și instituții financiare, știu cum funcționează lucrurile, chiar dacă unele se schimbă sau pe altele le-am uitat. În tot cazul, am reținut informația, am tot împărțit-o prin jurul meu celor care nu au acces la astfel de informații, vârstnicii mi se par cei mai vulnerabili.

Aseară când scrolam prin e-mailuri în încercare de a curăța inbox-ul de atâtea gunoaie virtuale mi-a atras atenția un e-mail de la bancă pentru că suna diferit de obișnuitele reclame și informări. Din titlu se vedea că voi avea contul închis. Accesasem mai devreme aplicația on-line a băncii, funcționa, nu avea cum să fie credibil acel mail. În primele secunde creierul s-a blocat și inima a început să tropăie puțin doar de la cuvintele ‘cont blocat’. Apoi am citit și restul mesajului ca să mă asigur că nu are nicio treabă cu banca și că dacă accesez ce îmi cer ei cu siguranță îmi golesc contul.

Instituțiile care lucrează cu un flux mare de clienți, cum sunt băncile, au mesaje predefinite, corecte gramatical și cu semnele de punctuație la locul lor. Este primul semnal de alarmă când citesc ceva ce nu sună bine.

Mesajul primit de mine avea în structura lui greșeli de formulare și de vocabular, cacofonie, schimbarea de la singular la plural și o repetiție care nu își avea rostul.

Apoi nicio bancă nu te anunță prin e-mail că nu ai trecut de verificări și că îți vor închide contul dacă nu apeși pe un buton. Eventual te cheamă în sucursală să te identifice, te sună să îți comunice diverse și cer mai multe date de autentificare. Asta e ca mesajul care circula acum ceva vreme că te vor exclude din whatsapp dacă nu redistribui mesajul la 10 persoane din listă. Cam așa și cu mesajul meu de la bancă.

Nu vă lăsați duși de val, deschideți ochii când citiți, mai bine sunați la bancă și verificați decât să apăsați pe cine știe ce și să vedeți în cont 0 lei. Informați-vă vârstnicii din familie și persoanele vulnerabile care nu au avut acces la infomații sau la educare financiară, bancară, nu sunt puși în temă cu escrocherii care sunt din ce în ce mai creative.

Altfel mail-ul avea logo-ul băncii și cam atât. Infomațiile din semnătură lipseau cu desăvârșire. Toate instituțiile care se respectă trimit mail-uri oficiale cu semnătură presetată. Am șters mail-ul respectiv să nu care cumva să îl accesez din neatenție, contul meu este bine și sănătos, chiar astăzi de dimineață am efectuat o tranzacție și sunt convinsă că va mai fi încă multă vreme de acum încolo. Las mai jos o poză făcută în grabă de pe ecranul laptop-ului, îmi cer scuze, nu este foarte clară, nu intenționam să scriu un text pe acest subiect.

Dacă aș fi un cetățean model aș merge cu mail-ul la poliție, dar pe asta se bazează și cei care se ocupă cu astfel de fraude că oamenii nu iau în serios și nu merg la poliție până nu sunt păgubiți. Din păcate lucrurile de genul acesta se tărăgănează mult iar eu capăt mult timp pierdut pe la secția de poliție și cu declarații și explicații date. Asta în timp ce ei vor căuta acul în carul cu fân, fără prea multe șanse de izbândă.

Însă printr-o simplă căutare pe google afli cum se poate raporta un e-mail de tip phishing astfel încât să fie analizat de google. Și mutarea lui în Spam duce la o analiză din partea google.

  1. Pe computer, deschide Gmail
  2. Deschide mesajul.
  3. Lângă opțiunea Răspunde Răspunde, dă clic pe Mai multe Mai multe.
  4. Dă clic pe Raportează tentativă de phishing.

În cazul băncii unde mi-am plasat eu avuția, au chiar o pagină dedicată phishing-ului cu toate informațiile necesare și ce să nu faci în cazul în care primești un astfel de e-mail sau poate chiar sms pentru că banca nu solicită niciodată informații confidențiale în modul acesta. Mai multe găsiți aici https://www.bancatransilvania.ro/securitatea-informatiilor/despre-phishing, dar sunt convinsă că toate băncile au astfel de informații și sunt convinsă că toate băncile procedează la fel. Prin urmare nu contează unde v-ați pus zestrea, important este să nu dați crezare unor astfel de mesaje.

Ultimele noutăți via sector 6.

Am mai spus eu pe aici că la sectorul 6 unde îmi fac și eu veacul avem un primar care a înțeles sensul comunicării și pune pe FB, atât cel personal, cât și cel al primăriei de sector tot ce se întâmplă în areal cu bune și cu rele. Tot ce poate realiza, dar și ce nu poate realiza. Toate bețele de-a curmezișul pe care le întâmpină, dar și pe cele pe care le poate înlătura. Dacă își menține ritmul va lua panta ascendentă de Primăria Capitalei apoi Cotroceni sau cine știe, poate va sări direct la Cotroceni. Nu intru acum în detalii cum un bun gospodar de sector sau de oraș nu este echivalent cu un bun păstor al țării. Până acum nu am văzut Președintele cu abilități de funcția pe care o deține în țara în care oamenii oricum au impresia că un președinte le mărește pensiile.

Mbun, revenind la păstorul sectorului 6, dl. Ciucu pentru că așa se numește, la început de mandat m-am poziționat împotriva domniei sale din cauza unei declarații care îi ieșise și care îmi deranjase buclele într-un an și așa demotivant la nivel mondial pe motiv de pandemie. Între timp și-a redresat poziția prin multiplele proiecte și dări de seamă.

Și cum n-am mai scris de ceva vreme ce mai e nou prin 6 am zis să vă pun azi la curent. La curent cu noutățile, nu la priză că și-așa ia foc factura (am să revin cu un text detaliat legat de acest aspect al facturilor la curent după ce se rezolvă situația și nu mai vin concomitent facturi de la două firme diferite).

În primul și-n primul rând pentru doritorii de defrișări controlate, începând cu data de 25 noiembrie vor fi 4 târguri pentru pomii de iarnă. Pe mine mă interesează cel din parcarea pieței Moghioroș, dar vor fi și deasupra Pasajului Lujerului, în vecinătatea Pieței Gorjului și pe Șos. Virtuții. Preturile se situează între 50 lei și maximum 350 lei, conform Primăriei Sectorului 6.

Dacă nu vă plac cei din târguri să știți că și la Leroy prețurile pleacă tot de la 50 lei. Restul magazinelor chiar nu știu ce prețuri practică, nu m-am documentat suficient.

În altă ordine de idei sau în al doilea rând ca să păstrăm linia pe care am pornit, pentru că problema asta arzătoare a brazilor a fost lămurită, Primăria a lansat o aplicație de mobil prin intermediul căreia se pot face sesizări, se pot plăti impozite și se pot primi informații actualizate legat de aspecte ce țin de sector. Acum, toate sunt cu titlul de se pot deoarece nu am ajuns încă să văd cu toți ochii mei cum funcționează această aplicație deoarece încă nu o pot folosi. Am descărcat-o aseară destul de târziu, am completat datele cu caracter personal, inclusiv am fotografiat buletinul, însă am nevoie de o validare care încă nu a venit. Mai trebuia să vină și un cod prin sms, dar este pe fir cu siguranță. Altfel, ideea este bună, avem nevoie de metode simplificate pentru a ocoli ghișeele supra-aglomerate.

Tot la noi în sector se ridică de zor mașini abandonate și se amendează pentru cele parcate pe spații verzi, ceea ce este normal. Este normal să nu parchezi pe un spațiu verde. Eu tot mai cred că educația prin frica de amendă funcționează doar dacă amenda este suficient de mare, altfel rămân la ceea ce scriu aici de am făcut rană la buricele degetelor: doar și numai educația schimbă mentalități și transformă mârlănismul în bun simț. Când vom înțelege în țara asta că educația este singura care ne scoate din mocirlă, atunci vom avea și schimbări palpabile. Degeaba aducem o școală la standarde moderne, deși este un demers foarte bun, dacă profesorii au aceeași mentalitate ca acum 30-40 de ani. Degeaba școlim și profesorii, ceea ce ar fi un vis devenit realitate, dacă nu ne implicăm și în școlirea părinților. Totul este un cerc continuu, iar noi suntem la mii de ani lumină de a închide acest cerc.

Hai că m-a luat valul. Din sectorul 6 vești numai de bine. Luați modelul sectorului 6, nu vă mai gândiți că 1 este ăl mai bogat sector al Capitalei, că na, acum 1 e ăl mai deplorabil. Am plecat eu din 1, dar tot mai trag câte un drum-două pe acolo. Cică poți scoate omul din sectorul 1, dar nu poți scoate sectorul 1 din om :).

Șocul din casa mea. Sau șocul din termometru mai bine zis.

Iarna trecută când erau gerurile alea mari, așa cam după sărbătorile de iarnă, aveam în termometru 18 grade, ba chiar în momentele cele mai fericite din zi, chiar 17, dar aceste momente erau rare. Eram blindată bine, flaușată și plușată toată și aproape că îmi lipisem pătura de mine în pauzele de la aerul condiționat care avea menirea să mai urce gradele în aerul inspirat.

Cam în același ton optimist am început și actualul sezon rece. Noroc până acum de temperaturile blânde și cu faptul că au fost doar câteva excepții în care am lipit pătura de mine, altfel a fost rezonabil.

Nu vă puteți imagina ce uimire a fost pe fața mea când am intrat duminică seara în casă și am văzut în termometru aproape 25 de grade. N-am mai văzut gradele acestea de astă vară când le scădeam de la 40 cu aerul condiționat. Pe răcire de data aceasta.

Acum stau în casă în tricou cu mânecă scurtă, nu mă grăbesc noaptea să îmi pun pătura peste cap și nu îmi mai clănțăne dinții. Adică normalitatea pentru care sunt recunoscătoare și pe care am ajuns să o ridic la rang de slăvire.

Nu aceeași părere am și despre apa caldă care când e când nu e. Nici acum nu am deconectat boilerul și nu folosim apa caldă de pe țeavă pentru că nu prezintă încredere. Îmi dau seama dacă este apă caldă dacă seara se aude pe undeva pe conductă apa care curge. Când este liniște pe țeavă este clar că nu este apă. Nu știu cum de toți vecinii știu exact când este sau nu apa caldă pentru că doar eu probam apa și o lăsam să curgă în speranța că se încălzește. Acum când la ei este liniște, la mine curge apa. Caldă. O soluție de compromis.

Și apa caldă intră tot la normalitate, dar încerc să mă adaptez la azi. Gata, nu va mai fi niciun text cu văicăreală că tremur de frig în casă pentru că gata, frigul fuse și se duse.

24.5 grade tronează pe termometrul meu, mărturie că lucrurile funcționează chiar dacă temperaturile sunt în scădere.

woman in grey jacket
Photo by Matt Hardy on Pexels.com

Casele expres au sosit în România! Sau cum să tragem de oameni în magazine.

Nu știu dacă se vrea a se renunța la casele de marcat clasice în marile magazine, dar ar fi bine ca înainte să facă asta să se asigure că acele case expres chiar funcționează.

Am avut câteva experiente și în Auchan, dar mai ales în Kaufland cu casele expres unde s-au blocat cântarul, aplicația, mama răniților și tot arsenalul. Am așteptat de a venit X, apoi Y, apoi iar X, ca Z să fie autorizat să deblocheze ce se blocase din motive necunoscute. A durat totul atât de mult că mai bine stăteam la coadă și eram gata mai repede. Așa că eu ocolesc casele expres. Pentru că nu am răbdare și nervi să stau să mă holbez la ceva ce nu funcționează.

Doar că aceste case nu vor să mă ocolească pe mine. Angajații care supervizează aceste case efectiv trag de tine prin magazin să mergi să îți scanezi produsele acolo. În Auchan chiar te ceartă că sunt casele libere și tu cetățeanul care ai vărsat sutele de lei în magazin ești prost și stai la coada de la casa clasică.

În Kaufland sunt mai diplomați, vin la coadă și încearcă insistent să te convingă. Dar haideți că e liber. Am picat într-o plasă din asta cu haide-ți că e liber de am plecat de la coada de la casa clasică și am ajuns să stau la coada la casele expres, că nu era chiar liber. Și nu mergea nici chiar atât de repede pe cât speram.

De unde vine această insistență? De ce trag de oameni prin magazine să utilizeze casele expres? Pentru familiarizare? De ce trebuie să îmi fac eu nervi cu ceva care nu funcționează cum trebuie doar pentru că ei sunt în teste? Mă depășește situația. Aaa merge stas, nu se blochează, îmi recunoaște toate produsele, ok, poate fi timp câștigat, dar în acest moment nu prea este.

Pe lângă faptul că mă simt agasată și sâcâită, mai trebuie să fac și conversație, haideți veniți, nu merg, e liber, mulțumesc, eu aici în 2 min am și ieșit.

Este o practică ceva cam agresivă pentru gustul meu.

Pățirăți?

Schimbarea orei – un rău atât de necesar. Oare?

Stau turcește pe pat cu spatele sprijinit de o pernă și privesc pe geam. E mohorât și umed, din când în când mai aud câte o răpăială  de apă pe acoperișul casei. O ceață difuză învăluie atmosfera. Era bună ceața asta mai acu câteva zile când sculptam dovleci.

Ce surpinzătoare este natura! O ciocănitoare hotărâtă se agită-n sus și-n jos pe copacul din fața geamului. Cât admir pasărea sârguincioasă care-și face de lucru cu copacul bătrân, mai apare o ciocănitoare. Mă gândesc că e tare bolnav acel copac de două păsări își fac de lucuru cu el. Sau poate e doar preventiv ca să îl țină sănătos? Nu știu. Așa o fi și la oameni? Oare ce facem noi preventiv ne ține sănătatea în parametrii buni? Nici asta nu știu.

Îmi pun căștile să ascult ceva să îmi liniștesc mintea, însă renunț repede când aud iar ploaia pe acoperiș. Iubesc zgomotul acesta, muzica naturii. Aș sta așa nemișcată să tot aud cum picură sau cum răpăie apa, să văd cum se prelinge pe frunze ce se mai țin pe creangă printr-o membrană slăbită.

Astăzi sunt și eu învăluită în ceață cum sunt copacii de afară. Sunt confuză, dereglată, mă preling pe lângă mine. Dorm prost de vreo 2 nopți. Ori puțin și insuficient, ori mult și întrerupt.

Nu înțeleg schimbatul orei. Nu înțeleg nici când trecem la ora de vară, nici când trecem la ora de iarnă. Se schimbă ora pe ceas, uneori automat, alteori manual. Am ceasuri care au rămas cu ora veche, în alt timp, am ceas care ține pasul cu schimbarea. Numai eu nu mă mai adaptez. Mă sfărâm în bucățele până mă așez la loc în noul timp. Sunt obosită, fără energie, melancolică și debusolată.

La absolut fiecare trecere din aceasta în care timpul se dilată și se compactă simultan mă întreb retoric, ce naiba a fost în capul ăluia de a făcut această trecere?

Înainte să înceapă pandemia se hotărâseră că nu se mai schimbă nimic, că se decide o oră și aia e. A venit pandemia și treaba s-a suspendat. Până când?

 Sper că asta a fost ultima rotiță întoarsă.

gold and white analog watch
Photo by Tima Miroshnichenko on Pexels.com

Cine a inventat jucatul pe podea sigur-sigur nu avea copii

Ca orice părinte responsabil am citit și eu dacă nu toate cărțile de parenting, măcar pe cele mai multe dintre ele. Și tot nu m-am oprit. Copilul tot crește… cine s-ar fi gândit că odată ce mi-am făcut treaba și am am creat, purtat, crescut în mine, treaba mea nu se termină la naștere.

Am înțeles eu din toate cărțile astea cum că joaca este esențială. Ei, esențială, de-a dreptul vitală.

Eu care sunt atât de dornică de joacă încât m-ar lua instant somnul dacă nu mi-aș ascunde căscatul și lispa de entuziasm, am înțeles importanța jocului și am procedat întocmai. Păi nu sunt eu părinte model? Model nu, dar părinte sunt, vă spun cu mâna pe inimă.

Prin urmare eu am luat ad-literam ce au zis oamenii ăștia prin cărțile lor de specialitate și mai ales ce au cules și reprodus toate blogurile care promovează parenting-ul corect în țara noastră. Măi și toți, dar toți au zis: așază-te pe podea și joacă-te cu copilul.

Unul n-a fost să spună să mă așez la masă, ori pe canapea în timp ce stau sprijinită comod de o pernă pufoasă. Nuuu, toți au dat-o cu podeaua.

Și m-am așezat ce să fac, doar nu era să nenorocesc pe viață copilul și să nu îi ofer dezvoltarea optimă obținută prin joacă.

Măi oameni buni, recent părinți, voi mai aveți o șansă să scăpați întregi la șale. Vă spun sincer că oamenii ăia de scriseră cărți deștepte nu s-au gândit o secundă că ai o vârstă când naști copilul și o cu totul altă vârstă când are copilul 3 ani sau 5 sau mai adunați și singuri.

Că în cazul meu care mă joc pe podea de aproape cinci ani de nu mai conving copilul că avem și masă în casă și canapea, suntem oameni serioși, avem pe ce să șadem, tot la podea ajung. La proriu. Noi tot pe jos ne jucăm fie vremea cât de rea, vorba cântecului. Că așa a citit mumă-sa copilului în n-șpe cărți și atât a dus-o capul ca acum să bocească pe interneți că o dor șalele și ar vrea să se mai joace și la o masă stând pe scaun că tare mai amorțesc toate cele. Cum zicea cineva recent că noi nu mai știm să stăm jos. Eu clar nu!

Se revoltă coloana din mine care este strâmbă în multe feluri, arcuită și curbată, se revoltă gleznele care îmi amorțesc, urlă fundul care se bătătorește de la podeaua tare. Declar război jucatului pe podea. Mă duc să întind un covor pufos, o pătură și trei perne că mă așteaptă un joc de echilibru.

Și nu uitați, podeaua este tare, indiferent de ce spun specialiștii.

an elderly man playing chess with his granddaughter
Photo by SHVETS production on Pexels.com

De ce întârzie oamenii atunci când sunt invitați undeva?

Am fost recent la un eveniment privat în calitate de invitată. Eu sunt punctuală oriunde merg, indiferent că merg la un interviu, la un restaurant cu rezervare, la o nuntă sau în orice fel de loc în care știu că trebuie să ajung la o oră prestabilită. Când ajung prea devreme că se mai întâmplă și așa, mă mai plimb aiurea până se face ora la care trebuie să fiu prezentă, încerc să nu coplșesc gazda cu super punctualitatea mea. Mai nasol pentru mine când gazda este nepregătită și luată prin suprindere de punctualitatea mea pentru că se pare pe lume sunt foarte mulți oameni care nu au noțiunea timpului. Ba se întâmplă în ultima vreme când știu că urmează să interacționez cu oameni care au ei o problemă cu a fi punctuali să mă forțez să mai întârzii și eu măcar 5-10 minute (ceea ce este un efort imens din partea mea) și tot prin suprindere îi iau chiar și așa.

N-am înțeles niciodată de ce la un eveniment organizat când ți se comunică la ce oră este bine să fii acolo că atunci începe evenimentul/ petrecerea, se face primirea, sunt oameni și încă mulți care ajung la locație dupa mai bine de o oră, chiar două. Nu a fost eveniment la care eu să fiu invitată și să nu văd aperitive pe masă când se servea un alt fel de mâncare, al doilea sau chiar al treilea.

Sunt convinsă că unii pățesc diverse lucruri care îi întârzie. Care lucruri, ei știu, habar nu am, doar le ofer prezumția de nevinovăție. Însă îmi este greu să cred că 5-10 oameni de la fiecare eveniment pățesc câte ceva în același timp încât ajung la locație la ora 22 în loc de ora 19.

Eu mă gândesc că oamenii aceștia pur și simplu stau pe canapea, acasă la ei, se relaxează la un film și la ora la care ar fi trebuit să fie deja acolo la eveniment, își amintesc că parcă-parcă ar trebui să fie în altă parte. Și na, până se dușează (ăia care au apă caldă), până se aranjează, până se îmbracă, până găsesc un mijloc de transport, ajung cu 1-2-3 ore întârziere. Se mai întâmplă.

După cum ziceam, la absolut fiecare eveniment am văzut astfel de oameni.

O să scriu în alt text și despre cei care confirmă că sunt prezenți și nu mai ajung, nici măcar cu întârziere.

Tu din ce categorie faci parte? Punctualitate sau întârziere?

photo of man in blue blazer and striped shirt standing by stairs while on the phone and looking at his watch
Photo by Andrea Piacquadio on Pexels.com

Locul crimei din mall

Nu veți citi în cele ce urmează o nouă poveste. Va veni și rândul poveștilor, dar în alte dăți.

Este realitatea de la fața locului sau din teren, sau de zi cu zi, sau ce se vede cu ochiul liber.

Mai avem puțin și facem doi ani de când stăm în această pandemie, ne învârtim puțin câteva luni, mai vine câte un val, se mai închide una alta, mai restricționăm câte ceva.

Haideți să vă spun cum e prin centrele acestea comerciale care au de toate de la food court la cinema.

Pai la intrarea în mall nu te întreabă nimeni nimic, nici la cumpărături, nici la magazine de fashion. Lucrurile se schimbă atunci când vrei să intri să vezi un film și poți face asta doar prezentând codul QR tu adultul și copilul peste 12 ani, atunci când vrei să accesezi un loc de joacă si atunci când vrei să mănânci.

Dacă iei mâncare la pachet, este în regulă nu te întreabă nimeni nimic de sănătate.

Dacă vrei să mănânci în mall la food court, ei atunci să vă povestesc eu cum stau lucrurile.

Aveam poftă de mâncare chinezească. Nu mai mâncasem de mult și apoi am așa o pasiune pentru ciupercile alea negre numite urechi de lemn. Nu știu cum le prepară oamenii ăia, dar mie acasă nu îmi ies așa nici dacă le fac incantații. În tot cazul, în ultima vreme mi s-au tot schimbat gusturile, apreciez altfel mâncarea, asta ca să nu zic din prima că am mîncat ceva rău și că acum câțiva ani mâncarea de la firma asta mi se părea ceva delicios.

Am stat la coadă destul de departe de persoana din fața mea, destul de înghesuită de persoana din spatele meu, se păstrează în continuare obiceiul de a comanda și plăti cot la cot cu cel din spate. Nimic nu ne poate lua acest obicei, este al nostru împământenit aici de strămoșii noștri.

Am ajuns la casă, comandasem între timp ce pachețele de primăvară aș vrea să mănânc, încă mai vreau că eu le-am nimerit pe cele mai mult de iarnă. Vreau și ceva de băut? Vreau, desigur, că o să mi se facă sete după ce mă înfrupt din această mâncare delicioasă după care mi se scurg ochii mai ceva ca vițelului după ugerul mă-sii când o zărește prin ușa grajdului. Plătesc cash sau card? Card, normal că doar nu degeaba trâmbițeză ăștia că banii au microbi și sunt ptiu-ptiu. Mă gândesc între timp să mă dezinfectez cu dezinfectantul aflat pe tejgheaua de unde am luat mâncare, dar mă răzgândesc repede că sigur au dezinfectant pe toate mesele. Am certificat verde? Am, da, îl și arăt, mi-l și scanează. Zic oo ce bine ca să nu fac asta cu tava în brațe. Îmi iau tava și mă îndrept către zona amenajată pentru mese.

Zona amenajată pentru mese și pentru loc de servit masa arată exact ca orice zona a crimei din absolut orice film sau serial în care apare o zonă a crimei și câte un polițist la fața locului. Doar că în cazul meu polițistul era un agent de securitate care mi-a scanat și el codul QR în timp ce oscilam între tavă, telefon, mâini libere și cele de genul acesta. Apoi m-am întrebat fugitiv la care masă să mă așez mai exact ca să nu par prea suspectă. Dacă nu ați fost recent în mall-uri vă spun eu toată zona este înconjurată cu o bandă alb cu roșu și se intră și se iese printr-un singur loc lăsat liber, acela unde este și agentul de pază, astfel încât nimic să nu scape ochiului vigilent al aplicătorului de lege.

Eram noi cei din năuntru și ei, cei din afară. QR-iștii și ne-qr-iștii, scindații, divizații, ăia și ăștia.

Așteptam doar ca din moment în moment să apară Bones ca să scuture de praf un cadavru pe care nu îl vedeam încă sau Gibs care să examineze cu fața lui complet inexpresivă obiectele din jur.

Filmul a rămas în cinematografe, la food court zona de servit masa este încercuită cu bandă astfel încât intrușii care umblă liberi prin mall să nu adere la integritatea celor vaccinați și să nu îi îmbolnăvească.

Atmosfera abundă de o normalitate absolut firească.

Dezinfectant pe mese lipsește cu desăvârșire și nici pe tavă nu am primit vreun șervețel dezinfectant. Bine că am avut eu în geantă că altfel dacă există o delimitare, este totul sigur, nici dezinfectant, șervețele ori spălat pe mâini nu îți mai trebuie dacă ai QR code.

La terasă, în aer liber am fost întrebată dacă am cod qr. Am! Dar de ce să am, că doar e în aer liber. Ei, doar așa dacă aveți, nu trebuie să îmi arătați. Aaa făceam conversație…?

Și la final ceva practic, că vă interesează probabil să mai faceți și una alta cu kinderii. Până nu se schimbă schimbarea și nu rămânem iar cu gura ca la dentist, am găsit o știre din data de 23 septembrie în care este menționat că pentru activități care implică copii până la 12 ani la interior (piscină, cafenea, cinema, teatru) nu mai au nevoie de testare și implicit nici de cod QR. Aveți știrea integral mai sus pentru lămuriri suplimentare.

Să vă fie cu folos dacă aveți de gând să rupeți mall-urile în toamna-iarna acestui val 4.

muslim couple eating in restaurant
Photo by Jack Sparrow on Pexels.com