Categorie: visare

S-a încheiat unul dintre cei mai buni ani din existența mea. A început cel mai bun an al meu.

CategoriesvisarePosted on

Acum un an pe vremea aceasta aveam o amețeală în cap care mă făcea să mă țin cu mâna de perete ca să nu mă prăvălesc pe parchet. Aveam o tuse care mă ținea activă trei-patru ore în fiecare dimineață de pe la ora patru. Tușeam și tușeam și tușeam până adormeam epuizată de un efort și așa prea mare. Luasem virusul de care mă temusem cel mai tare, cel pe care îl alimentasem cu frică, venise să îmi întărească credința că de ce îmi este frică nu scap deși nu pot ieși din frică și știu că nu o scap, dar îmi doream să fi scăpat.

Apoi un an întreg am tușit constant. Scurt și sec și uneori mai rar, alteori mai des. Am dus cu mine un an întreg niște bronhii încărcate ce în final mi-au dat pace.

Un an întreg am obosit doar făcând câțiva pași. Ceea ce îmi era comun și normal îmi devenise imposibil. Un urcat de câteva trepte se transformase în maraton. Un mers de 5 minute mă făcea să îmi doresc să mă întind rășchirată pe trotuar și să îmi las oasele să se relaxeze. Mă simțeam jugul care atârnă greu pe pământul reavăn.

Și cu toate acestea a fost un an bun. Cel mai bun an pe care îl percep ca fiind bun din ultimii ani. Unicul an perceput ca bun a mai fost anul în care mi-am ținut în brațe copilul, dar nu suficient de bun pentru că mi-am petrecut trecerea dintre ani în spital.

Desigur că și anul în care m-am căsătorit a fost unul minunat, mai ales că luasem și casă la înălțimea etajului zece, dar mă îndatorasem la bancă pentru o viață de om.

Bineînțeles că ani buni au fost și cei în care mi-am luat examenele, sau diplomele, ori cele în care am reușit să îmi văd în concerte aproape toate trupele preferate, ori anul în care am făcut un semi tur de europă. Toți acei ani au fost buni, dar nu suficienți. Tot timpul a fost cu da, dar. Dar a fost greu, dar a fost rău, dar s-a întâmplat aia și ailaltă.  Dar…

Niciodată suficient. Niciodată mulțumită.

Anul acesta a fost un an bun, chiar foarte bun. Evident că sunt lipsuri și dorințe neacoperite și tot timpul vreau mai mult. Dar a fost un an atât de bun, după atât de mulți ani în care nu a fost suficient.

Sfârșitul de 2021 mi-a adus prima oară în viață lipsa mantrei pe care o aveam la absolut fiecare sfârșit de an: sper ca anul viitor să fie mai bine! Ce mă bucur că se încheie un an absolut oribil. Să vină unul mai bun. Și cum nu știu, dar se făcea că la final de an aveam un bilanț tot oribil, tot îngrozitor, tot cu speranța că următorul îmi va aduce ceva ce nici eu nu știam ce să îmi aducă. Dar, bun să fie.

Da, m-am îmbolnăvit anul trecut, da, mi-a fost greu, da, am tras după mine o epuizare greu de pus în cuvinte, dar am depășit o frică cu care m-am luptat din greu. Am trecut peste o etapă. Mi-am demonstrat mie că pot. Că negrul altora nu este negru pentru toată lumea. Că nuanțele sunt atât de diferite.

Anul trecut am râs mai mult, am zâmbit mai des, am socializat mai bine, am călătorit mai mult, am cunoscut oameni noi care au adus plus valoare, au venit în viața mea schimbări atât de intense încât am fost de nenumărate ori uimită. Cum se poate să se poată!? Exact ca în Cum a furat Grinch Crăciunul mă mai întreb și eu câteodată.

În viață este atât de greu, încât uitasem să văd și cât este de ușor, ori de frumos, ori de confortabil. Ori de normal. Că în viață este normal să fie și greu.

Anul 2021 nu a fost anul meu perfect, dar a fost anul meu foarte bun, iar pentru 2022 nu îmi doresc un an perfect, îmi doresc anul meu foarte bun.

Un an foarte bun să aveți fiecare dintre voi.

Rex Johnson Quotes | QuoteHD

Frig, întuneric, lună plină, miros de lemn ars.

Categoriessenzații, visarePosted on

Îmi place ca atunci când ajung printr-un sat să mă plimb pe ulițele lui. Să admir casele, să văd tradiția, să mă uit la garduri, să privesc copacii, să mă bucur de priveliște. Cel mai mult îmi place să fac aceste plimbări primăvara când sunt grădinile pline cu flori colorate care fac concurență în ale miresmelor și iarna când casele sunt pline de luminițe și podoabe de sărbătoare.

Am ieșit serile trecute pe afară într-o plimbare în aerul rece, am mers încet pe lângă garduri și am privit cu nesaț în intimitatea oamenilor. Frigul are un mod al lui de a crea intimitate. Oamenii singuri și bătrâni stau cu televizorul deschis și par mai puțin în singurătate. Familiile numeroase stau în aceeși cameră pe lângă o sursă de căldură, la povești, la amintiri din vacanțe, la experiențe trăite, cel puțin în capul meu așa ar fi o seară într-o familie numeroasă.

Nu am nicio jenă că mă uit în casele oamenilor, acolo unde draperiile nu sunt trase peste geamuri. Mă uit să văd ce au pe pereți, cât de intime par camerele, cum strălucesc globurile care atârnă din lustră. Merg mai departe și îmi strecor mâna mică în mâna călduroasă care mă primește și mă acceptă de fiecare dată, îmi încălzește degetele înghețate. Mă uit la brazii care care își coboară crengile grele peste gardul înalt, cum stau maestuoși și drepți privind spre Univers și veghind lumea de la înălțimea lor.

Miroase a lemn ars în aer, fumul gros de pe coșuri se împrăștie în aerul rece, casele sunt învăluite ca de ceață de fumul zburătăcit de vântul aspru care îmi face ochii să lăcrimeze. Deschid fermoarul hainei călduroase să intre fumul ăsta în mine, în haine să îl miros și mai târziu, să îl simt la încheietura mâinii ca pe un parfum scump ce îmi trezește simțurile și mă întoarce de fiecare dată la simplu, la natură, la viața fără griji. În depărtare un câine latră simțindu-mi prezența, ațâță și alți câini din sat lansându-se un concert din lătraturi pe diferite voci. Mă opresc o vreme să se obișnuiască cu prezența mea și să nu tulbure liniștea pe care o așteptam atât de mult.

Mai târziu, intrată în casă, îmi trag și eu o blană de oaie pe care mă așez în fața căldurii. Mă uit la flăcările care se unduiesc în sus pe pereți în timp ce aruncă un vălătuc de fum pe gura deschisă a șemineului. În lume sunt lucruri grele, copii desculți, oameni care se culcă flămânzi, pierderi de suflete dragi, însă azi nu sunt cu gândul la ele. Astăzi n-am melancolie, nici supărări, astăzi m-am înfundat în bula mea îndestulătoare. Am căldură în șemineu, o blană îmi ține de cald pe podeaua tare. Un îngeraș luminează pe perete, o lumânare arde pe-aproape făcând o umbră înaltă pe peretele alb. Astăzi sunt în liniște și în momentul acesta care este doar acum. Doar acum focul vălătucește așa și nicicând la fel.

1 AN!

CategoriesvisareFormat NotăPosted on

Pe 6 februarie 2020 am publicat primul text pe acest blog. Primul text în cronologie, pentru că în secțiuni au fost publicate încă din ianuarie. Anul trecut a început cu concretizeara acestei idei  care se învârtea în capul meu de atât de mult timp.

Când omenirea urma să fie lovită de pandemia care urma să ne schimbe existența atât individual cât și în mod colectiv, eu scriam. Nu știam nici ce, nici despre ce, dar scriam. Mă tot gândeam dacă să pun proiectul pe așteptare până trece pandemia. Pe atunci mă gândeam că în una- două luni o să fim foarte bine, nici nu îmi trecea prin cap atunci că vom avea un an întreg de temeri, griji, frici, speranță.

Nu știu dacă am făcut bine că nu am oprit proiectul, însă eu mă bucur că am continuat chiar și atunci când am avut multe momente în care nu am știut despre ce să scriu ca să nu scriu doar și  numai depresiv sau despre pandemie. Mi-am propus cu ambiție să public aproape zilnic chiar și atunci când am stat izolați și nu am interacționat cu nimeni. Universul s-a ambiționat să îmi dea pauze când nu voiam, iar eu m-am ambiționat să revin pe baricade.

Până acum am scris 281 de texte pe care le-am și publicat, dintre care am scris 49 de texte despre cărți, idei din cărți și recomandări de cărți. Am publicat 30 de recomandări de cărți pentru copiii de diferite vârste. Zece texte cu povești imaginate și gândite de mine au mai apărut pe blogul meu. Unele au rămas neterminate pentru că nu le-a mai venit timpul să mă ocup de ele. O fi mult, o fi puțin tot ce am scris într-un an de zile? Încă nu știu, dar știu că vor mai fi încă multe altele.

Într-o lume virtuală plină de idei și de bloguri și saturată de părerologi mi-am făcut și eu simțită prezența în același stil. După mine probabil vor mai apărea și alții care vor simți nevoia să își expună ideile în acest spațiu al tuturor. Lucru ce poate fi și bun și rău pentru că unele idei pot fi nocive și dăunătoare celor din jur și, fiind spuse cu convingere, pot influența oamenii în moduri negative. Viitorul ne va anunța când se vor modifica lucrurile în această direcție.

De un an de zile îmi dedic o parte din timp, multă parte din noapte, prea puțin din zi acestui proiect de suflet de la care nu am avut nicio așteptare în momentul în care mi-am achiziționat domeniul. Am lăsat încă un an să treacă de la achiziție și până la publicare, atât de tare îndoiala m-a făcut să mă răzgndesc. Într-un an atât de diferit de restul anilor, am scris mult despre mine, despre trecutul meu, despre gândurile mele și toate m-au ajutat mai mult pe mine și mai puțin pe cei care intră aici s- citească. Este cumva normal pentru că din dorința de a mă ajuta pe mine a apărut acest blog ochelarist.

Și ca în orice poveste nefinalizată: povestea continuă!

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” submit_button_text=”Abonează-te” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Ce aș face dacă aș câștiga premiul cel mare la loto

CategoriesvisarePosted on

Mi-au picat recent ochii pe o emisiune în care un agent imobiliar exclusivist (asta cred că era) ajuta îmbogățiții de jocuri de noroc să își găsească locuința mult visată și mult râvnită. Moment în care mi s-au învârtit rotițele în cap și a răsărit întrebarea: dar eu ce aș face dacă aș avea mulți, foarte mulți bani? Mă tot gândesc dacă aș juca eu unicul bilet din viața mea la loto și aș câștiga premiul cel mare, ceva care începe cu milion și se sfârșește cu lei. Ceva mult și greu de pronunțat pentru condiția mea modestă.

Să nu vă imaginați că nu m-am mai gândit la varianta aceasta până acum, doar că între timp mi s-au schimbat părerile și întrebarea mea legată de acest subiect este ce aș face astăzi pentru mine dacă aș avea foarte mulți bani.

Acum mulți ani când auzeam poveștile triste, tragice ale celor ce câștigaseră, după ce intraseră în posesia banilor și profund influențată de părerea celor din jurul meu, cum că de banii nemunciți se alege praful, îmi era și frică să cadă o asemenea pleașcă peste mine, să nu cumva să se aleagă praful și se mine. Astăzi nu mai gândesc treaba asta, nu degeaba (zic eu) am citit o tonă de maculatură, s-a mai prins și de mine una alta. Așa că astăzi să vină milioanele că nu mă mai sperie nimic.

Aș investi în afaceri? Da, dar nu în ideea mea că dacă aș avea idee de afacere mi-aș face și acum una. Nu am idee, nu am nici afacere, dar da aș investi. Însă în schimb are soțul câteva idei care necesită capital.

Mi-aș lua casă? Da, în Grecia. Să am foarte mulți bani și îmi iau casă în Grecia. Poate acolo să mă și retrag la bătrânețe să stau toată ziua să văd stânci și apă sau munți și apă oriunde m-aș uita. În tot cazul în Grecia e accesibil de ajuns și cu avionul și cu mașina. Bine, poate între timp vizitez cine știe ce prin Papua Noua Guinee și mă îndrăgostesc de locurile acelea încât să îmi doresc să mă stabilesc acolo. Orice este posibil, eu sunt destul de sucită. Momentan Grecia este în cărți.

Dar aș călători cu siguranță. Îmi place foarte mult să fiu turist, să vizitez, să mă plimb, să văd. Aș alege destinații pe care acum le consider exotice din cauza prețurilor pe care nu mi le permit și aș merge în vacanță fix atunci când tânjesc după una dar clar nu mă lasă bugetul. Adică iarna, când este frig și mocirlă la noi. Cam cum fac artiștii autohtoni care își fac bagajele prin lunile de iarnă și zboară prin insule îndepărtate în timp ce semnează scrisori deschise către guvern și cer ajutor financiar din bugetul public. Și în vacanțele acestea m-aș răsfăța nu doar în destinații la care mai visez uneori cu ochii deschiși, însă aș mai testa pe alocuri și cazări din acelea în care ți se afundă picioarele în covorul de la capătul patului. Bani să am că am eu idei pentru ei.

Aș dona? Da, categoric da. Acum câțiva ani verbul a dona nu era în vocabularul meu. Nu mi-a fost insuflat nici de acasă, nici de școală, nici de mediul în care am trăit. Mai târziu societatea (nu a noastră neapărat) mi-a arătat ce înseamnă a dona. Și da, dacă aș avea foarte mulți bani aș ajuta în jurul meu. Cunosc eu personal oameni care au nevoie de ajutor și cu siguranță de acolo aș începe.

Și nu în ultimul rând, poate cu asta aș începe, aș oferi familiei câte o sumă de bani care să le acopere ce necesități au în momentul respectiv. Acum, problema ar fi că eu am familie cam numeroasă, sper doar să nu mă chelească de averea aceea incomensurabilă care va veni grămadă în viața mea.

Iar la final vă las cele două povești ale câștigătorilor de jocuri de noroc pe care le-am văzut eu și care i-au propulsat în rțndul milionarilor cu euro în coadă.

Povestea 1: omul juca constant la loto cu numere și tot constant spunea că el va câștiga premiul cel mare până în ziua în care chiar a câștigat.

Povestea 2: câștigătorul, mă rog nu era câștigător chiar de la început, dar îi spune așa ca să îi dăm greutate, a fost delegat cu job-ul pentru o perioadă în LA. Într-o zi când a terminat lucrul mai devreme s-a gândit să intre în cazinou să joace ceva. A jucat la un aparat cu manete și a câștigat din prima în jur de 300 de dolari, a considerat că este suficient și a vrut să se retragă, doar că a apăsat greșit pe buton. În loc de exit a apăsat pe ‘pariază maximum’. Când a tras de manetă a câștigat premiul cel mare, oricare ar fi fost acela.

Hai că se poate. Așa și eu, chiar dacă nu am jucat niciodată la nimic, atunci când o voi face, voi câștiga premiul cel mare :).

excited african american male student celebrating successful results of exams
Photo by Ketut Subiyanto on Pexels.com
[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” submit_button_text=”Abonează-te” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]