Călătorie în Italia. Continuarea…

…sau întoarcerea acasa

Am convins soțul și a mai scris un text și despre întoarcerea în țară și condițiile de decolare, respectiv aterizare, în caz că vreți să plecați pe undeva să știți la ce să vă așteptați. Asta sperând că se termină porcăria asta mai repede și atunci informațiile prezentate aici vor fi inutile. Călătoria de data aceasta a fost dinspre Italia spre România și nemulțumirile aferente. Enjoy.              

După mai bine de o luna printre italieni m-am întors acasă. Întoarcerea nu a fost deloc mai simplă sau mai bine zis diferită față de plecare, cu toate că Italia nu e România (cum zicea Băsescu cu iarna și vara…), lucrurile sunt oarecum la fel.

               Am căutat din timp informații referitoare la condițiile de călătorie, documente,  test Covid, izolare. De fapt nu se mai numeste izolare, ci carantinare. De ce oare?

               Informatiile tot pe canalele de știri le-am găsit, cu toate că nici acolo complete. De săptămâna trecută anumite zone din Italia au intrat în zona portocalie, dar știrile nu s-au schimbat. Pe digi24.ro de unde mi-am luat informațiile spunea că Lombardia (respectiv Milano, de unde plecam eu) intra în zona portocalie, dar continuarea informațiilor erau pentru zona galbenă. Oricum se pare că este același lucru din punct de vedere al documentelor și al carantinei. Doar local sunt restricții diferite în funcție de culoare.

               Plăcut surprins am fost de viteza de răspuns la testul Covid PCR. Acesta a fost trimis în maximum 30 de minute în format text cei drept. Adică eu nu ajunsesem înapoi la firma unde îmi desfățuram activitatea și mail-ul sosise. Cu toate că doamnele de la recoltare spuneau că maximum 48 de ore.

               Revenind la test, doresc să subliniez că nici aici nu se dezmint italienii și se prezintă tot cu persoane care nu știu altă limbă decât cea națională. Înțeleg că doamnele sunt și asistente și recepționere și fac de toate acolo (sunt niște corturi improvizate gen drive-in ca la noi), dar interacționează cu diverși oameni, printre care și călători străini. Trebuie să comunice cumva… De comunicat am comunicat tot într-o limbă greu definită… NAME? Si, si… DATA? Data.. (am subînțeles că e data nașterii și nu data curentă)… HERE? No importante… OK, daca tu zici… Și semnătura și ia foaia. Răspuns foarte rapid precum ziceam, iar pănă seara a sosit și mail oficial cu antet, complet, dar nu în limba engleză cum cerusem. Bănuiesc că nu am plătit destul sau nu ne-am înțeles, dar în dreptul rezultatului scria “absente”. M-am gândit că s-or prinde și ai noștri ce înseamnă asta. Cu toate că oricât de stricți vrem să părem, eu cred că oamenii din aeroporturi și instituții ale statului care lucrează în această zonă, știu prea bine traducerile de bază. Asta cu documente traduse în limba țării respective sau în engleză este doar o treabă oficială și de care se pot lipsi. Nu cred că doamna de la Otopeni care primește vreo 10 avioane pe zi cu români din Italia, Spania, Anglia sau Germania nu știe care sunt cuvintele de baza…

Rezervarea biletului de avion a fost mult mai ușor de găsit. Chiar și prețurile au mai scăzut, am plecat cu 170 de euro per bilet și m-am întors cu 70 de euro per bilet. WizzAir cu care am călătorit, a trimis informări și mail-uri în fiecare zi anterioare zborului cu documentele necesare a fi completate pentru zbor și obligativitatea testului Covid. Cu toate că nu toate documentele erau necesare, lucru care mai mult încurcă și mai puțin ajută. Ce a fost surprinzător, că declarațiile de carantinare erau și în limba română și în limba engleză, atașate de câte 2 ori fiecare, dar nu spuneau de ce. Văzând că sunt identice, am ignorat dublurile, dar ce să vezi, era nevoie de declarație în 2 exemplare. Așa că în aeroport am completat încă una.

               Avionul a avut o ora întârziere la decolare, dar am primit mesaje de informare cu aproximativ 3 ore înainte de decolare, ceea ce a fost foarte profi. Au încercat ei o recuperare din întârziere la îmbarcare, dar nu prea a fost posibil, că multe persoane nu aveau documentele în regulă. Chiar vreo 10 persoane au fost refuzate la îmbarcare din această cauză.

               La aterizare la Otopeni lucrurile au fost identice ca la aterizare în Milano. Cozi, scandal, nerespectare rând și persoane. La depunere declarații la cele 3 “ghișee” DSP am stat o oră. Lumea se ducea glonț pe lângă rând în față. Cei mai mulți și mai tupeiști erau dintr-un avion aterizat ulterior din Spania. Treceau pe lângă noi cu pretext că trebuie să ajungă la toaletă, că îi așteaptă transportul, că una că alta, așa o fi, dar prefer să îmi păstrez scepticismul. Când cei de la rând au deschis discuția cu cei de la ghișeu, răspunsul a fost că ei nu sunt autorități/poliție, cu toate că se plimbau vreo 2 agenți pe acolo. După ce reușești să depui declarația de carantinare, ajungi la controlul vamal unde sunt 10 ghișee deschise și normal rezolvi în 30 de secunde.

               Oricum, eu cred că dacă am fi mai civilizați și am respecta regulile, rândul și am fi informați corect, întârzierile și nervii s-ar reduce la jumătate. Dar informarea că îmi trebuie declarație în 2 exemplare am auzit-o în treacăt, verbal dintr-o discuție pe care o avea un alt pasager cu un agent. Nu scrie nicăieri nimic. În aeroport nu scrie nicăieri că ai nevoie de ceva. Test. Declarație… Erau călători care se informaseră că dacă stau maximum 72 de ore în România nu stau în carantină, dar agentul îi spunea că trebuie să demonstreze și el nu avea cum… Cred că informarea lipsește aproape complet. Iar mae.gov.ro este foarte elevat scris și uneori nu este actualizat. Trebuie găsită o modalitate de informare și pentru persoane necunoscătoare, că drept de călătorie avem toți.

white and black road sign on green grass field
Photo by Darli Donizete on Pexels.com

Schimbarea contractului de energie electrică

Pentru că nu m-a interesat să mă documentez de treaba aceasta cu piața concurențială, dar totuși schimbare este necesar să facem și noi și pentru că a intrat în sarcina soțului, s-a documentat, a aflat și a luat o decizie în cazul nostru, și pentru că eu am insistat foarte tare, iar el are deja experiență în a scrie de data trecută, a mai rezultat un text. Sper să vă fie de folos.

Se tot vorbește încă de la sfârșitul anului trecut de trecerea la piața concurențială în domeniul energetic. A fost un subiect “fierbinte” săptămâni întregi la finalul anului trecut și la începutul acestui an. La început am ascultat doar știrile, neavând dorința urgentă de a face o schimbare (de fapt îmi era lene să mă documentez). Chiar pe data de 30 Decembrie 2020 am primit un e-mail de la furnizorul meu de energie, legat de acest subiect, care m-a debusolat și îngrijorat un pic, pentru că în el scria “semnarea noului contract până la data de 31 Decembrie 2020”. Chiar așa? Suntem în data de 30 Decembrie și chiar mă aflu în vacanța de sărbători și acum trebuie să mă apuc să semnez contract? Mi-am văzut de sărbători, piața concurențială nu pleca nicăieri.

Ulterior, după trecerea în anul cel nou, am început să caut informații și să înțeleg dacă mă ajută cu ceva această schimbare. Informații diverse și contradictorii pe site-uri pe internet, exemplific câteva: trebuie semnat contract până la data de 1 ianuarie 2021, trebuie semnat contract până la data de 31 Decembrie 2020, trebuie semnat contract până în Martie, trebuie semnat contract cu prețuri de pe piața concurențială că altfel e vai de noi, că ne trebuie un document numit ATR (aviz tehnic de racordare) și tot așa.

Am căutat să văd dacă este așa gravă situația, să văd dacă voi avea facturi cu 20-30% mai mari. Chiar acum câteva săptămâni am citit un blog (nu mai rețin care din păcate, mă stresează soția cu sursele) pe internet al unui domn care plătește ca și mine facturile seniorilor și spunea că din 3 contracte, unul era pe piața reglementată și 2 pe piața concurențială. Păi atunci e grav, mi-am zis. Nici nu vreau să mă gândesc ce sume frumușele intră în buzunarul producătorilor actuali prin “ajutorul” statului nostru de a ne păsui până în Martie pentru semnarea contractului. Păi în cazul meu 20-30% în 3 luni înseamnă aproximatix 100 lei. Si dacă 30% dintre clienții producătorului au contracte reglementate (ca în exemplul domnului cu blog-ul), faceți dumneavoastră calculul cât câstigă producătorii noștri de energie prin neinformarea noastră și cu ajutorul statului (care “ajută” ambele părți). Deci, eram hotarât să schimb ceva. Nu orice, contractul de energie electrică.

Am intrat pe site-ul ANRE să văd care sunt posibilii producători cu care să semnez un nou contract. Am parcurs toată lista, chiar pentru 2 județe pentru care eram interesat. Pentru București, nu am reușit să găsesc ENEL în listă, cu toate că este unul dintre cei mai mari și importanți în piață. ENEL-ul eram hotărât să îl schimb, dupa ce cu 2 săptămâni înainte am făcut solicitare pe e-mail și după ceva zile nu am primit răspuns, iar apoi am așteptat 52 de minute la telefon să lămuresc de ce nu au ajuns 2 facturi ale seniorilor (de când a început pandemia Covid plătesc și facturile lor, iar ei sunt conservatori, vor să simtă greutatea facturii, chiar și a chitanței în mână). Un prieten mi-a spus că trebuia să aștept 30 de zile pentru un răspuns de la ei. Dar eu cred că e cam mult. În țara asta totul se rezolvă în 30 de zile? Îmi este greu să cred că au toate nevoie de 30 de zile ca să fie redactate. Dacă aș mai fi stat încă 30 de zile ca să le dau un răspuns seniorilor și dacă ar mai fi lipsit și următoarea factură… poate pierdeam moștenirea. Ar trebui cumva sortate solicitările, nu neapărat că este solicitarea mea, dar nu consider că era ceva complicat. Plus că în companiile mari, cum sunt și cele ale furnizorilor noștri, există de câțiva ani un sistem numit mai nou ticketing, în care primești confirmare de înregistrare a solicitării, cu număr și dată (cum era pe vremuri la registratura). Închid paranteza, că am deviat de la subiect.

Hotărât să schimb contractul am început să intru în detalii cu vreo 3 firme din lista ANRE. Eu am fost atras de Hidroelectrica și de Nova Power&Gas (cu care am intrat în contact acum vreo 3 ani), dar am căutat detalii și despre AIK. Hidroelectrica are preț bun, dar nu mi se par pregătiți pentru clienți end-user (nu au aplicație pentru smart phone momentan, nu am văzut sistem diversificat de plăți). AIK sunt cei mai ieftini, dar nu am găsit detaliile referitoare la producția de energie. Așa că am hotărât să semnez cu Nova (site vreaulanova.ro unde găsiți și prețuri). Între timp am făcut simulări pe site-urile tuturor pentru toate cele 4 facturi de energie electrică pe care le plătesc momentan.

Deci, doar Nova m-a convins cu prețul, dar, doar pe mine. Seniorii, mai conservatori, cu scuze de genul: “că sunt de 40 de ani la ăștia…”, “că dacă mâine mă lasă baltă ăia ai tăi…”, “că ăia ai tăi au acum preț mic să te prindă și apoi ne iau pielea de pe noi…”(asta ca să știți ce obiecții vă așteaptă dacă veți ajunge în situația mea). Așa că doar eu am început să aplic pentru schimbarea contractului.

Sistemul nu este greu deloc, mai trebuie puțin îmbunătățit. Nu ai nevoie decât de 4 acte doveditoare: factura de energie electrică de la actualul furnizor (din care reiese ca ai și ATR), serie contor electricitate (din care reiese că ești racordat și intri cumva și în evidența lor), acte doveditoare de proprietate (din care reiese că ești îndreptățit să semnezi un contract pentru acel loc de consum) și actul de identitate. Oferă ei spre completare toate formularele. Oferă chiar și o modalitate de semnătură digitală (îți poți folosi semnătura pe care o salvezi tu pe un touch screen, dar funcționează bine doar pe smart phone sau tableta) cu care nu s-a înțeles deloc pe laptopul meu generație veche. Iar în 24 de ore am primit și ticketul de înregistrare a solicitării și demararea procesului de informare a actualului furnizor. Deci se poate și “mai ieftin și mai bine decât la ceilalți”. Dacă între timp îmi iau pielea de pe mine revin cu completări.

crop woman counting money at modern office table
Photo by Karolina Grabowska on Pexels.com
[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” submit_button_text=”Abonează-te” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Peripeții de pandemie: România, avionul și țara străină

Soțul meu, cea mai discretă persoană din câte cunosc eu, mi-a oferit acest text, proaspăt ca un ouț, despre experiența lui recentă într-o altă țară. Este clar că iritarea este la cote ridicate dacă și-a rupt din orele de somn pentru acest text. Poate ajută pe cineva, în caz că se mai încumetă lumea să călătorească, unii find nevoiți în interes de serviciu. Soțul a zburat cu compania aeriană Wizz Air în Italia și cu toate că a fost plecat și anul trecut de mai multe ori, lucrurile s-au degradat de la o vizită la alta. Nu doar la noi și nu doar noi ca oameni lăsăm de dorit, fiecare țară are cetățenii ei de care probabil s-ar lipsi fără regrete. Lecturare ușoară.

Pandemia de Covid ne-a ținut foarte mult distanțați sau izolați, însă mai avem nevoie și de călătorii, în cazul meu chiar în interes profesional. Mi s-a părut mai dificil modul de funcționare în acest moment față de precedentele plecări de anul trecut. Pornind de la faptul că sunt multe restricții și nu suntem informați fiind complicat  să găsești tot ce îți trebuie pentru o călătorie în UE și finalizând cu oameni care refuză să iasă din papucii naționali pentru a se înțelege cu semenii lor de peste hotare. Am căutat zile întregi actualizări pe site-urile instituțiilor noastre de stat (https://www.mai.gov.ro/ ; https://www.mae.ro/travel-conditions/3711), informații referitoare la zonele mele de interes (pentru că urma să mă deplasez în mai multe zone ale Italiei) și nu am găsit. Nimic util. Au fost momente în care actualizarile pe site-urile unde ar fi trebuit să găsesc informații corecte  erau cele de cu 2 săptămâni înainte, inutile pentru că realitatea din teren era alta. Înainte de Crăciun am găsit informația dorită și actualizată pe un site de știri, mai exact pe digi24.ro.

După ce am reușit de am găsit informațiile legate de călătorie (pe aceste site-uri: salute.gov.it ; viaggiaresicuri.it ; esteri.it), de restricții și ce documente îmi sunt necesare, am început să caut biletul de avion, acestea fiind foarte puține și la prețuri de până la 5 ori mai scumpe decât înainte de pandemie, iar dinamica valorii biletului variază și chiar se dublează de la o zi la alta. Bilet pe care anul trecut în vară l-am luat cu 50 euro de pe o zi pe alta, acum l-am găsit cu 250 euro. Asta daca îl găsești, pentru că sunt foarte multe zboruri anulate și locuri puține.

La compania pe care am ales-o (de fapt pe zona de Europa zborurile LowCost sunt într-un fel împărțite, anumite rute la anumite companii și atunci nu ai ce să alegi) am fost nevoit să aștept un zbor mai bine de o săptămână  ca să fie un preț rezonabil, nu la nivelul de anul trecut, dar acceptabil. Dar, compania nu m-a înștiințat referitor la condițiile de zbor și de restricții, decât după ce am achiziționat biletul. Ce rost are să afli ceva înainte, dacă pe urmă nu mai vrei bilet. În săptămâna care a urmat până la momentul călătoriei, compania mi-a trimis 3 email-uri în care se regăseau condițiile de călătorie și documente pe care să le printez, să le completez și să le am asupra mea pentru orice eventual control. Doar că documentele au fost neactualizate și unele doar în limba țării în care am călătorit. Limbă pe care chiar nu o cunosc, dar asta se pare că a fost problema mea, ori pandemia ne-a făcut brusc naționaliști. Având în vedere că ei au aproape monopol pe această rută, consider că ar fi fost corect să traducă sau să completeze în paranteze ajutătoare rubricile care trebuie completate. Mai mult, avem consulate și ambasade în fiecare țară care s-ar putea ocupa de aceste aspecte astfel încât să fim și noi informați. Și mai ales să fim informați corect.

A venit și ziua zborului… în aeroport la control și la check-in: pustiu. Aproape tot aeroportul Henry Coandă este pustiu și în mare parte în beznă din lipsă de turiști/călători. Dar, la cele câteva porți unde se așteaptă pentru îmbarcări, este buluc. Avioanele folosite momentan sunt cele mari, bănuiesc că trebuie să suplinească și zborurile anulate, iar respectul pentru clienți, distanțarea și siguranța cred că au fost uitate în alte avioane. Poate în cele rămase la sol.

Revin la călători și la documente. Eram înarmat cu vreo 6 documente printate, test Covid în 2 exemplare (tradus și în limba engleză), documentele pe care le-a trimis compania aeriană, plus un document luat de pe un site al țării în care doream să călătoresc. În avion  pe la jumătatea zborului asistentele de zbor ne-au dat o hârtie pe care să o completăm pentru a o înmâna la controlul vamal. Adică alt document tot în limba țării în care mergeam cu precizarea că din ce aveam la mine nu îmi va folosi decât testul Covid. În stilul românului descurcăreț, cum spunea Toma Caragiu “n-ai pe cineva, care știe pe cineva, care cunoaște această limbă…”, ne uităm unii la alții, copiem unii după alții, întrebăm în stânga și în dreapta cine cunoaște traducerea… și în sfârșit reușim, convins fiind că nu este totul corect. Aveam să aflu mai târziu cum stau lucrurile de fapt.

 În momentul completării hârtiei  s-au iscat adevărate controverse la bordul aeronavei. Adevărul este că și întrebările, dacă or fi fost corect traduse, lăsau loc interpretării mai mare decât distanțarea socială.  Exemplific, “locul de unde ați pornit călătoria” – unii spuneau că trebuie în amănunt trecută adresa, “locul unde se termină călătoria” – de asemenea erau voci care spuneau că doar orașul nu este suficient și trebuie inclusiv numele și adresa exactă a hotelului (în cazul meu) sau “data, ora și locul completării” – x.01.2021. Ora completării? Care oră, a aterizării, a depunerii declarației? „Locul completării?” –  34E la geam (locul meu din avion)? Până la urmă am lăsat-o așa cum am considerat, că voi desluși eu lucrurile la aterizare.

După 20 de minute întârziere la aterizare din cauza condițiilor meteo, ne transportă autobuzul (că pentru zboruri LowCost din România nu avem loc premium cu burduf în străinătate) și ce să vezi nu avem unde să coborâm. La ora 22.00 erau la ghișeele de declarații aproximativ 200 de persoane. Oamenii așezați la o coadă șerpuită ghidată printre stâlpișori cu bandă elastică de un domn care vorbea doar în limba natală (am mai zis că nu știu italiana?). Și dacă nu erau suficienți oameni care așteptau să iasă din aeroport și nu eram destul de înghesuiți (normele nu sunt ignorate doar la noi în țară), au mai sosit 3 autobuze cu alti 100 de pasageri care au aterizat cu alt zbor cu multe persoane gălăgioase, familii numeroase și cu copii mici. La început a reușit polițistul să mențină o ordine, dar apoi a dispărut în treaba lui lăsând la voia întâmplării buna organizare și bunul simț. Moment prielnic pentru ultimii sosiți în aeroport care au dat din coate (poate aveau ceva rude în România de știau medote) și au reușit să avanseze dintr-un pas cât alții în 20 de minute, dovada că nu doar românii fentează pe contrasens. Noroc cu un alt polițist care și-a făcut simțită prezența și care ne-a lămurit în graiul italienesc că ce am completat până în acel moment la hârtii și hârtiuțe nu este de actualitate, motiv pentru care s-au dat din mână-n mână alte foi de completat. Tot în italiană. Resemnat că nu înțeleg nimic din ce se întâmplă și nici ce scrie acolo, aștept să ajung la ghișeu. După 2 ore de stat la coadă, timp în care 50-60 de persoane din spatele meu au ajuns în fața mea, am ajuns la ghișeu și am rugat-o pe doamna de acolo să mă ajute să completez, arătându-i foaia necompletată pe care o primisem. Ne lămurim repede când se decide să mă întrebe dacă le cunosc limba și primesc o nouă și ultimă hârtie de completat în engleză de data aceasta.

După alte 20 de minute reușesc să trec și de control pașapoarte, tot cu (ne)respectarea rândului.

Iar în săptămânile pe care le-am petrecut până acum aici, mi-a fost foarte greu să comunic cu persoanele întâlnite. Dintre toți recepționerii (am înnoptat în 3 hoteluri până acum și la fiecare hotel am întâlnit cel puțin 2-3 recepționeri), 2 taximetriști, 2 controlori bilete tren, 5 ospătari/delivery boy, doar unul știa o limbă internațională. Și aici mă refer doar la persoane care intră în contact cu călători sau cu turiști.

VA URMA…poate

white and black road sign on green grass field
Photo by Darli Donizete on Pexels.com
[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” submit_button_text=”Abonează-te” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Despre limfedem, terapie, deznădejde. Un interviu sincer cu mama unui copil diagnosticat cu limfedem congenital.

Pe Aida o știu de mulți ani, o știți și voi pentru că am prezentat-o ca fiind artistul de la Flori Alese care aduce zâmbetul pe buze celor care îi trec pragul în micul atelier numit florărie. Pe lângă faptul că este femeie de afaceri și artist floral, Aida este și mamă de băiat care acum este în clasa I la școală, dar și mamă de fată diagnosticată cu limfedem. Astăzi despre acest aspect scriu. Scriu pentru că nu se știu multe despre aceast diagnostic. Pentru ca oamenii care vor ajunge să citească acest text să înțeleagă situația, contextul, iar cei aflați sub diagnostic să știe că nu sunt singuri. Normalul este în fiecare dintre noi. Îmi doresc să citească fiecare acest text cu empatie și să învățăm să ne educăm copiii corect pentru un viitor pe care ni-l dorim toți ca fiind mai bun.

Limfedemul primar congenital este o afecțiune a sistemului limfatic, o parte din ganglionii limfatici nu funcționează normal și astfel nu pompează toxinele din organism ajungând la imflamație. La micuța E se manifestă prin a avea un picior mai mare în diametru decât celălalt, lucru care reiese și din interviul de mai jos.

Ochelarii cu Vedere: Când și cum a fost fiica ta diagnosticată cu limfedem?

Aida:  Fiica mea E a fost diagnosticată cu limfedem congenital primar la naștere (a doua zi mai exact).

OcV: Cum ai primit diagnosticul?

A: Diagnosticul l-am primit rău, foarte rău, cu multă durere, disperare, asteptându-mă la ce e mai rău, mai ales că și doctorii bâjbâiau în jurul diagnosticului și fiecare își dădea cu presupusul. Multă vreme m-am simțit vinovată, mai am și acum momente, dar trecătoare. Am stat în maternitate 3 săptămâni, atât au durat investigațiile și eliminarea tuturor posibilelor cauze, sindroame etc.

OcV: Cat de cooperant a fost sistemul medical? Ai simțit că îți oferă sprijin și soluții sau atitudinea a fost mai multe de genul asta este, nu avem ce să vă oferim?

A: În România, mai ales pentru copiii așa mici nu există specialiști pe acest segment (cel puțin acum 5 ani nu erau, din câte știu nici acum). Am născut la un spital de stat, am fost foarte bine tratată, comportamentul tuturor a fost excelent. Fetiței i s-au făcut toate analizele posibile și imposibile, atât în maternitate, cât și în alte 2 spitale de copiii. Au venit medici specialiști de acasă (era Crăciunul). Cu toate acestea sistemul în sine are multe lipsuri, lacune etc.

Copiii sunt foarte sinceri și din sinceritatea lor și din frustrările dobândite în familie sunt răutăcioși.

OcV: Cum se percepe E în comparație cu ceilalți copii?

A: Fiica mea are în prezent aproape 6 ani și poate face orice activitate pe care o poate face orice alt copil de vârsta ei. Conștientizează faptul că este diferită, este vizibil, cred că îi este frică de viitor și de faptul că nu va fi acceptată în colective noi. Încercăm să discutăm deschis despre asta. Cel mai dureros este că ea încă speră să se facă bine și că piciorul ”va slăbi”, însă noi nu îi dăm speranțe false și îi spunem că este perfectă așa cum e și că sigur ea s-a născut așa cu un scop pe care va trebui să îl descopere. 

OcV: Ce ai făcut concret pentru ca ea să aibă o imagine bună despre sine? Cum ai lucrat la încrederea în sine?

A: Copiii sunt foarte sinceri și din sinceritatea lor și din frustrările dobândite în familie sunt răutăcioși. Noi i-am spus întotdeuna E că prietenii ei o vor accepta așa cum este, nu vor râde și că vor vrea să fie prietenii ei pentru bunătatea ei și pentru frumusețea interioară. Ea oricum este frumoasă și pe exterior (că doar este a mea), știe asta, îi spunem, dar nu vrem să cultivăm acest aspect ca fiind un reper pentru ea. Ea trebuie să poarte aproape zilnic un ciorap special. În primul an l-am comandat de culoarea pielii, după care am întrebat-o ce culoare își dorește, așa se face că în prezent are unul albastru. Am încurajat-o să poarte rochițe, pantaloni scurți, orice își dorește și chiar poartă. Adoră rochiile.

Subiectul este tabuu și părinții nu vor să împărtășească prea mult.

OcV: De unde ți-ai luat informațiile?

A: Informațiile mi le-am luat în mare parte de pe internet (trăiască dl Google), de pe forumurile din America pentru că în România sunt foarte mulți copiii care suferă de așa ceva dar subiectul este tabuu și părinții nu vor să împărtășească prea mult, de la asociația Limfedem România, prin intermediul căreia noi am învățat practic terapia preventivă.

OcV: Fiica ta s-a confruntat cu răutăți din partea copiilor?

A: Până în acest moment nu s-a confruntat cu răutăți din partea copiilor. Cred că mulți nici nu au observat. Probabil vor veni și ele începând cu școala, când copiii sunt mai conștienți.

OcV: Și pentru că am atins acest subiect, cum îți pregătești copiii legat de bullying?

A: Sincer, nu am o metodă anume, dar regulile de bun simț pe care i-am învățat li se aplică și lor. Adică: dacă ei știu că nu au voie să lovească, să jignească, să ia/fure etc nici ei nu trebuie să permită să li se întâmple asftel de lucruri sub nici o formă indiferent că vin din partea unor copii sau adulți, nu contează cine. Cine îi jignește nu are ce căuta în preajma lor. Ambii copii sunt foarte verbali și sper să rămână așa. Am observat că dacă au fost jigniți, au luat atitudine (spunându-i persoanei respective direct și apoi mie) și s-au îndepărtat, dar dacă li se cer scuze, iartă. Și ei la rândul lor trebuie să facă la fel.

În primul an am fost în fiecare lună la un spital, analiză, medic renumit, era ca un fel de abonament, o căutare continuă.

OcV: Ce măsuri ai luat? Cum ai procedat? Ce ai făcut concret din momentul în care ai avut un diagnostic clar?

A: În primă fază m-am documentat cât am putut de bine. Am căutat fel de fel de specialiști, de la cardiologi renumiți, până la kinetoterapeuți la fel de renumiți. Am ajuns la concluzia că mă duceam ca la mecanic și voiau să încerce fel de fel de terapii, ca pe cobai, dar ei nu avuseseră cazuri concrete până atunci. Atunci m-a apucat disperarea. Și primul an a fost foarte greu pentru că nu știam dacă va merge, dacă va merge normal, dacă va șchiopăta, dacă va avea dureri , dacă se va umfla mai tare etc. Nici acum nu știu ce va fi în viitor, dar am învățat să le iau cum vin, pentru că oricum nu pot influența în vreun fel ce ne așteaptă. Asta nu înseamnă că nu am momente de cădere, dar față de trecut îmi revin mult mai repede și mulțumesc Divinității că nu este mai rău.

 În primul an am fost în fiecare lună la un spital, analiză, medic renumit, era ca un fel de abonament, o căutare continuă. După un an și trei luni am pus pauză. Nu primeam răspunsuri concrete, doar presupuneri. După aceea am descoperit asociația Limfedem România, care ne-a sprijinit și ne-a învățat să îi facem masajul de drenaj limfatic. Menționez că limfedemul este o condiție cronică, nu are tratament niciunde în lume și maximum pe care îl putem face este să îl ținem sub control. Ne-am liniștit cu mersul, nu șchiopătează, nu are dureri. Avem grijă ca pielea să fie hidratată, poartă ciorăpelul, îi facem masaj.

OcV:Ce le poți spune părinților care se găsesc în această situație?

A: Părinților care trec prin așa ceva le spun să aibă curaj, putere și să mă contacteze dacă au nevoie de îndrumare. Am fost și sunt foarte deschisă referitor la acest subiect. Elena este o fetiță voioasă, isteață, dansează, este normal ca orice alt copil, mai nou joacă tenis,aleargă și face orice face un copil  de vârsta ei. Noi nu ne raportăm la ea ca la un copil bolnav, nu folosim acest cuvânt niciodată, deși l-a auzit de la alți adulți, iar condiția ei nu ne-a îngrădit niciodată în vreo activitate pe care am vrut să o facem . În acest moment nu găsim balerini portiviți, dar oricum e toamnă, iar în primavară vom face la comandă, deci o vom rezolva și pe asta. 

Aida poate fi găsită on-line aici sau aici

affection baby barefoot blur
Photo by Pixabay on Pexels.com
[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” submit_button_text=”Abonează-te” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]