Varianta mea de carte senzorială

Este o carte făcută cu mult drag și cu multă implicare pentru copilul meu și pentru mine.

Așa mi-a venit mie o idee într-o zi cum că și eu aș putea să fac cap coadă o carte senzorială sau de activități, cum dorește fiecare să îi spună. Evident că nu îmi lipsește entuziasmul când îmi vin ideile, lucru care mă ajută să nu cedez :).

Eu nu sunt o persoană răbdătoare și nu mă deranjează când lucrurile nu ies ca în revistă. Am făcut cartea aceasta cu implicarea copilului țintind spre timp petrecut împreună și activități menite să ne apropie, în caz că mă nelinișteam că nu ne-am apropiat suficient în ultimele șapte luni.

Pentru cusut am beneficiat de ajutorul buncii care posedă mașină de cusut și abilități de coasere. Nu am avut matrițe, nici șabloane. Am desenat din amintiri și am decupat cu foarfeca fiecare element în parte. Așa se face că porcul are cocoașă, unele elemente sunt mai mici, altele mai mari, altele strâmbe, dar pe noi nu ne deranjează. Imperfecțiunea venită de la o perfecționistă în curs de tratare, este mare lucru de tolerat, un fel de terapie neconvențională.

Nu am ales activitățile la întâmplare, am observat copilul și am văzut ce îi place să facă și ce nu. Chiar dacă mie mi-ar fi plăcut să fie mai multe elemente care să îi dezvolte motricitatea fină, am ales să exclud acele elemente din carte pentru că am observat că le ignoră pur și simplu și trece peste ele. Așa că am lăsat exercițiile pentru motricitate să le facem împreună.

Am ales pentru carte pagini dinamice, colorate și antrenante. De când este cartea aproape gata, că nu a așteptat să fie finalizată complet, copilul se joacă zilnic cu ea, uneori chiar de mai multe ori pe zi. Eu mă gândeam că ar fi utilă în mașină la drumuri lungi sau mai scurte, noi parcurgem frecvent drumuri în afara orașului și uneori se plictisește în scaun și are nevoie de interacțiune. Nu dezvolt astăzi pentru că intenționez să revin cu un text separat cu lucruile și jocurile care ne ajută pe noi în mașină chiar și la drumuri foarte lungi pentru un copil.

Cartea are un clovn cum se vede în imaginea de mai sus, cu elemente schimbabile. Poate fi făcut trist, i se pot schimba pălăria, gura, nasul, papionul. Copacul anotipurilor și copacul fructelor, pușculița porcușor cu bani, forme geometrice de potrivit, cifre de la 1 la 10 (la acestea nici nu am făcut poză că s-a gândit copilul să lipească cifrele singur și sunt lipite claie peste grămadă. Deh, nerăbdător copil.) O farfurie cu fructe, cap de fetiță care poate fi coafată, împletită, undiță pentru pescuit, fetița căreia i se pot schimba hainele și pot fi puse la uscat.

Am cumpărat materiale în valoare de 200 lei, din care au ieșit 8 pagini față verso. Din toate materialele cred că mai puteam realiza încă aproximativ 5 pagini, însă atât am rezistat eu să lucrez. Din materialele rămase realizez decorațiuni pe care le agăț în camera copilului, arăt în final ce a ieșit. Am folosit fetru, pâslă și bumbac reciclat pe care am cusut elementele. Nu recomand scaieții autoadezivi pentru că în timp se duce lipiciul si se dezlipesc. Nu știu dacă m-a costat mult sau puțin, însă am văzut o carte de tipul acesta cu toate elementele cusute, nimic lipit, poate ajunge și la 400 lei.

Nu este ușor de realizat o astfel de carte. Este mult de decupat, destul de mult de cusut și nu toate la mașină. Cred că o variantă mai ușoară ar fi folosirea pistolului de lipit, eu am ales să cos.

Spor la lucru:)

Sportul pentru copii. Cum, de ce și de la ce vârstă cu o mamă de băiat.

Am vorbit recent cu Elena mama de băiat. S are 6 ani împliniți și se pare că mai are și o mare pasiune pentru kart, sport pe care îl practică de 1 an. Este un sport care se pretează acestei perioade pe care o traversăm pentru că este în aer liber, este un sport individual și mai este și echipat din cap până-n picioare.

Ochelarii cu Vedere: Hai să o luăm cu începutul, cine a avut ideea acestui sport?

Elena: Totul a început cu o plimbare făcută cu Kartul verișorului său mai mic. A fost prima dată când a  urcat singur într-un  kart și noi am fost foarte impresionați de cât de bine merge și cât de mult îi place. Momentul cel mai simpatic a fost acela când s-a arătat foarte supărat de faptul ca tatăl său încerca să îi țină Kartul sub control. Copilul fiind foarte dezamăgit de această intervenție. Bucuria a revenit pe chipul său doar în momentul în care s-a putut mișca liber pe pistă, el deținând controlul total. 

Kartingul nu este o noutate pentru familia Elenei, fratele soțului său fiind campion la acest sport. 

Elena: Iar pentru S, pe el îl plimbam cu kart-urile de agrement, cu două locuri. Deci și el era familiarizat cu sportul de foarte mic.

OcV: Ce urmarește în dezvoltarea copilului?

Elena: Nu cred ca urmărește cât ajută la dezvoltarea mai multor abilități:

– atenția

– concentrarea

-dexteritate, în sensul de condus kart. Adică învață să poată urmări traseul, sa frâneze în momentul optim și să accelereze la maxim în punctele cheie, toate în același timp. 

-il ajută să poată lua decizii în doar câteva fracțiuni de secundă. 

-spirit de competitivitate

-forță fizică, este un sport ce epuizează fizic. 

-în timp va începe sa dobândească și cunoștințe tehnice

Acestea îmi vin acum în minte, cu siguranță sunt mai multe. 

Activitatea are loc pe piste special amenajate pentru karting. În România sunt doar câteva piste autorizate pentru acest sport, ele fiind și locațiile unde au loc competițiile. 

Elena: Antrenamentele sunt recomandate cât mai des posibil. Însă în cazul nostru, media este de 1 pe săptămână

OcV: Până unde vreți să ajungeți cu sportul ales?

Elena: Nu avem un target, îl vom susține până în momentul în care va spune el stop. 

OcV: Intenționați să practice copilul și alte sporturi?

Elena: Dacă găsim unul care sa îl atragă, desigur. 

OcV: Este un sport periculos? Cam așa pare, mai ales pentru mame extrem de protective.

Elena: Orice sport este periculos 🙂 

Măsurile de siguranță sunt sporite, casca, costum special construit pt kartıng, mănuși,suport gât și protecții coaste. Dar  se poate întâmpla să se accidenteze, dar la acest nivel accidentele nu sunt foarte periculoase. 

La grupa lui, viteza maximă este de 50km/ora vs cea mai mare grupa unde ajung la 110-120km pe oră.  

Este un sport potrivit și pentru fete, nu doar pentru băieți. Să nu ne gândim că fetele pot face doar sporturi feminine, unele chiar sunt atrase de box, important este să fim atenți la valeitățile copiilor.

OcV: Care este vârsta minimă pentru începere și care este vârsta maximă până la care poate participa la activitatea sportivă? Spune-ne și despre costuri, ce includ și ce presupun.

Elena: 5 ani este minim, maxim nu cred ca există 🙂 

Care sunt costurile și ce presupun ele? Ce includ costurile?

Costurile variază de la grupă la grupă,investițiile mărindu-se de la o grupă la alta. 

Costurile pot fi între 2000-5000euro pe an, pentru grupa mini, cei mici. 

În acești bani intră costul kartului, echipament de protecție(casca, combinezon, mănuși etc), cursuri, licență anuală de pilot, deplasări etc.

OcV: Cui ai recomanda acest tip de activitate? Cărei tipologii de copiii?

Elena: Eu îl recomand tuturor. Important este sa îi placă copilului, să se simtă bine conducând sa fie fun pentru copil, restul se invață. 

Le-aș spune și părinților să îl încerce, nu Kartul de competiții ci cel de agrement. Este adevărat că este la un preț poate cam piperat pentru cât timp ți se oferă, dar  merită fiecare minut. Te distrezi, te întreci, te amuzi și te simți liber. 

Despre sport găsești mai multe detalii pe site ul federației de karting  http://frk.com.ro/kartingul-in-romania .

Acum câțiva ani era pistă de karting într-un mol din București unde mergeam frecvent. Erau acolo persoane de diverse vârste de la copiii până la adulți trecuți de prima tinerțe. Într-adevăr este o activitate care îți oferă  o anume libertate, te pune în competiție cu tine, dar și cu cei din jur. Partea deloc amuzantă pentru mine era atunci când nimereau pe pistă și teribiliști care se distrau împingându-te din spate sau din lateral în parapeți. Ori ăsta nu în asta constă amuzamentul kartingului, iar din păcate acest timp de comportament mai tărziu se vede în trafic.

În altă ordine de idei, dacă aveți de prezentat un sport potrivit și sigur în perioada aceasta de pandemie, doar să îmi spuneți și îl prezentăm lumii.

Mai jos las câteva poze de la antrenamentele lui S, iar eu promit că îl voi readuce în atenția publică atunci când își va dori să ia pulsul competițiilor.