Îmi place ca atunci când ajung printr-un sat să mă plimb pe ulițele lui. Să admir casele, să văd tradiția, să mă uit la garduri, să privesc copacii, să mă bucur de priveliște. Cel mai mult îmi place să fac aceste plimbări primăvara când sunt grădinile pline cu flori colorate care fac concurență în ale miresmelor și iarna când casele sunt pline de luminițe și podoabe de sărbătoare.
Am ieșit serile trecute pe afară într-o plimbare în aerul rece, am mers încet pe lângă garduri și am privit cu nesaț în intimitatea oamenilor. Frigul are un mod al lui de a crea intimitate. Oamenii singuri și bătrâni stau cu televizorul deschis și par mai puțin în singurătate. Familiile numeroase stau în aceeși cameră pe lângă o sursă de căldură, la povești, la amintiri din vacanțe, la experiențe trăite, cel puțin în capul meu așa ar fi o seară într-o familie numeroasă.
Nu am nicio jenă că mă uit în casele oamenilor, acolo unde draperiile nu sunt trase peste geamuri. Mă uit să văd ce au pe pereți, cât de intime par camerele, cum strălucesc globurile care atârnă din lustră. Merg mai departe și îmi strecor mâna mică în mâna călduroasă care mă primește și mă acceptă de fiecare dată, îmi încălzește degetele înghețate. Mă uit la brazii care care își coboară crengile grele peste gardul înalt, cum stau maestuoși și drepți privind spre Univers și veghind lumea de la înălțimea lor.
Miroase a lemn ars în aer, fumul gros de pe coșuri se împrăștie în aerul rece, casele sunt învăluite ca de ceață de fumul zburătăcit de vântul aspru care îmi face ochii să lăcrimeze. Deschid fermoarul hainei călduroase să intre fumul ăsta în mine, în haine să îl miros și mai târziu, să îl simt la încheietura mâinii ca pe un parfum scump ce îmi trezește simțurile și mă întoarce de fiecare dată la simplu, la natură, la viața fără griji. În depărtare un câine latră simțindu-mi prezența, ațâță și alți câini din sat lansându-se un concert din lătraturi pe diferite voci. Mă opresc o vreme să se obișnuiască cu prezența mea și să nu tulbure liniștea pe care o așteptam atât de mult.
Mai târziu, intrată în casă, îmi trag și eu o blană de oaie pe care mă așez în fața căldurii. Mă uit la flăcările care se unduiesc în sus pe pereți în timp ce aruncă un vălătuc de fum pe gura deschisă a șemineului. În lume sunt lucruri grele, copii desculți, oameni care se culcă flămânzi, pierderi de suflete dragi, însă azi nu sunt cu gândul la ele. Astăzi n-am melancolie, nici supărări, astăzi m-am înfundat în bula mea îndestulătoare. Am căldură în șemineu, o blană îmi ține de cald pe podeaua tare. Un îngeraș luminează pe perete, o lumânare arde pe-aproape făcând o umbră înaltă pe peretele alb. Astăzi sunt în liniște și în momentul acesta care este doar acum. Doar acum focul vălătucește așa și nicicând la fel.
