Bucătarul meu personal a trecut la un alt nivel

Am scris pe blog despre oameni pe care îi cunosc și care au și-au început afaceri sau au talente care le suplimentează veniturile. Am scris aici pe blog despre prietena mea care croșetează frumos. Am scris aici pe bșog despre prietena mea care este artist floral. Acum scriu despre sora mea care bucătărește.

Soră-mea, Mihaela, a început să gătească dacă îmi aduc eu bine aminte, cred că de pe la 7 ani. Pe vremea noastră era încurajată munca de orice fel, iar gătitul nu făcea excepție. Când aveam de ales ce treabă prin casă să facem, ea alegea mereu bucătăria și eu curățenia. Ani mai târziu se vede cine bucătărește și cine este obsedat de curățenie.

Acum a venit timpul să se îndrepte spre drumul care probabil îi era predestinat: gătitul!

Și-a deschis o pagină de Facebook unde postează poze cu preparatele pe care le gătește. Colaborează deja cu o firmă de catering pentru prăjituri de casă, iar de ani de zile de sărbătorile de iarnă gătește preparate tradiționale la cerere. O întreagă forfotă la ea în bucătărie.

Preparatele sunt de casă, au gust proaspăt, nu se simte gustul de artificial și nici de chimicale. Ceea ce pentru mine este exact ce trebuie pentru că din punctul meu de vedere așa ar trebui să fie toată mâncarea, cu un gust natural și nu spre plasticul spre care ne îndreptăm cu atâta viteză.

Nu încerc acum să vă conving să cumpărați ceva de la ea. Pur și simplu este un text în care mă laud cu sora mea care a decis și a reușit să iasă din propria-i bulă și să se îndrepte într-o direcție și spre ceva ce îi place. Îi apreciez curajul și determinarea. Mai ales că știu și cât este de dificil să schimbi paradigme, să ieși din papucii confortului, să te expui și să faci schimbări radicale.

Îmi place foarte mult la ea că este diferită de mine. Eu dacă mă uit la o rețetă și doar mi se pare că ar fi complicat de realizat, o fac uitată. Pe când ea se uită pe ingrediente și zice da, fac și eu. Așa a pus murături în stil grecesc doar pentru că i-am adus din Grecia un borcan mic cu murăturile lor care mie mi-au plăcut tare mult. Așa am mâncat papanași delicioși doar pentru că am cerut. Așa am reconstruit împreună (dar mai mult ea cu gătitul eu cu mâncatul) o masă grecească pentru că încă nu mă puteam desprinde de vacanță când am revenit în țară. Așa avem pentru clătite dulcețuri delicioase din nuci verzi ori din frăguțe de pe dealuri pe care nu ajunge orice picior de om. Așa multe altele. Las mai jos câteva poze, nu ca să vă curgă balele, ci ca să mă credeți pe cuvânt că eu sunt om serios aici.

La 4 ani toată lumea moare

Al meu copil are deja 4 ani. La 4 ani viața este grea, frumoasă, curioasă. La 4 ani oamenii au început să moară. Și nu doar oamenii. Mor și gândacii, copacii, animalele. La 4 ani ne jucăm de-a moartea.

Eu cu moartea nu am avut o relație prea bună. Mă bloca mereu gândul la ea, nu îi înțelegeam scopul și nici rolul și nu înțelegeam de ce trebuie să ne naștem ca să murim. Știu, sinistru subiect am ales pentru perioada aceasta.

Între timp, citind, ascultând, căutând am armonizat relația mea cu doamna moarte. Astfel am ajuns să mă pot juca de-a mormântul. Ceea ce nu cred că aș fi putut face acum 6-7 ani. Așa se face că astăzi în joacă mă așez în mormânt, se pune pământ peste mine, încerc să nu mă gândesc la claustrofobie. În joaca de astăzi toți murim. În joaca de astăzi copilul moare frecvent. Este o joacă greu de dus, dar nu imposibilă. Am mai murit și pe la 3 ani, însă așa intens ca la 4 ani nu s-a întâmplat.

Nu s-a întâmplat până acum să am eu o problemă cu ceva pe care al meu copil să nu insiste. Să mă scoată din zona de confort, să mă solicite și să mă facă să mă blochez ca să evoluez puțin. Este în natura copiilor să ne fie profesori mai mult decât vrem noi să le fim lor.

Acum câțiva ani nu puteam nici măcar să vorbesc despre moarte fără să se strângă carnea pe mine, iar acum mă așez într-un mormânt imaginar. Asta da evoluție. Să pot să râd când nu puteam să o fac, să mă pot juca fără să mă blochez, să accept fără să refuz.

Aștept să văd ce jocuri de rol îmi mai aduce viața, în ce etape mai trebuie să îmi încurc papucii, ce cărți să mai citesc pentru a mai evolua puțin din ceața minții.

Nu vă speriați nu ne jucăm doar de-a moartea, jocurile de rol sunt diversificate de la de-a bucătăria la de-a mama și copilul, de la de-a magazinul, la de-a cățelul și stăpânul. Jocuri creative pentru minți odihnite.

Spor la joacă!

portrait photo of a skeleton in a santa hat on
Photo by Andrea Piacquadio on Pexels.com

Slime zise. Și slime se făcu!

Mă tot învârt prin niște rețete de slime de ceva vreme. M-am gândit că poate fi un alt moment de a face ceva împreună cu copilul că și așa vine iar o perioadă cu mult timp la dispoziție. Nu e ca și cum nu am fi stat un an întreg împreună unde aproape că mi-am stors creierul de crativitate până a rămas o gaură acolo.

Revenind la slime, mi-a plăcut ideea de a combina culori, bilute și sclipici, nu mi-a plăcut mucozitatea lui, însă facându-l acasă mi-am dat seama că îl pot face și mai puțin slime și mai mult plastilină. După ce am stricat 400 ml de lipici, 4 sticle de glicerină și o jumătate de sticlă de colorant, am reușit să încropesc ceva. Hai că am scăpat ieftin cu stricatul.

Deși rețetele de pe net dau ca sigură reușita, mie nu mi-au ieșit. Mi-a ieșit în schimb rețeta din aproape în aproape, fără a pune de la început gramaj exact sub îndrumarea Elenei, care s-a dovedit a fi șefă la slime.

Dintr-un lipici transparent no name de 80 ml a ieșit slime-ul roșu care are o textură bună și se întinde bine. Am pus poză la final cu produsele rezultate. Am pus în castron 2 linguri cu apă și o linguriță cu glicerină. Pentru că se cam lipea, am mai pus în palmă o picătură de glicerină și l-am mai amestecat puțin, problema fiind rezolvată.

Cel alb care arată ca grișul cu lapte și scorțișoară, cel puțin așa am auzit :), este făcut din lipici Bic de 200 ml, 4 linguri cu apă, 2 sticle întregi cu glicerină și sticla începută de la cel roșu. Și ceva sclipici, fără colorant. Acesta este mai greu de manevrat, curge, nu se întinde ca cel roșu, însă este plăcut la atingere.

Toate ingredientele au fost puse puțin câte puțin ca să îmi dau seama cum se simte compoziția. Așa ne-au ieșit nouă și mai facem, dar voi căuta lipiciul transparent.

Pe BIC l-am găsit la Mega, lipiciul no name la un magazin de cartier cu de toate, glicerină am luat de la 2 farmacii, una a costat 2 lei și puțin, cealaltă 4 lei la altă farmacie, firme diferite, același gramaj. Colorant am găsit la Auchan, iar sclipici la Pepco.

Spor la frământat!

Ce funcționează la noi anti-plictiseală în mașină la drumuri mai lungi sau mai scurte

Prima oară când am plecat la un drum în afara orașului cu mașina a fost la vârsta de 2 luni ale copilului. Un drum de aproximativ o oră jumătate care s-a desfășurat în condiții optime. Pe măsură ce timpul a trecut a fost când mai greu când mai ușor. Noi am avut un bebeluș sensibil la mișcare care dormea atâta timp cât mașina era în mișcare și care urla de mă scurgeam pe lângă geam ori de câte ori mașina oprea pe la vreun semafor sau din orice altă cauză. Dar, în mare parte dormea, așa că planificam plecările în jurul somnului. La nouă luni ale copilului am ieșit din țară cu mașina și am fi continuat și anul acesta dacă nu ne-ar fi vizitat una bucată pandemie. Când era bebeluș avea de joacă o jucărie cu multe elemente care se agăța de mânerul ușii și la care ajungea cu ușurință. A smotocit-o cred că mai bine de un an. A mai avut un cub pe care îl învârtea pe toate părțile, pe o latură avea oglindă (mari amatori de oglindă ășia micii).

Între timp copilul a mai crescut și a început să întrebe cât durează până ajungem la destinație chiar și pe rutele deja obișnuite și cunoscute.

Din momentul în care a început să doarmă mai puțin și să interacționeze mai mult m-am tot gândit la jocuri și activități care să țină copilul ne-plictisit și eu cu ochii înainte. Activități în care uneori să interacționăm, alteori nu și să se descurce și singur.

Tabla de scris

Când era copilul foarte mic a primit această tablă de scris care acum a dat semne de cedare. A fost timp de mai bine de doi ani o companie în ale interacțiunii foarte utilă și intens folosită (după cum se și vede). A reprezentat pentru noi lungi momente de liniște și de copil ocupat. Când se plictisea, desenam pe rând și interpretam desenele.

Carte senzorială

De carte am scris aici și despre cât am muncit la ea. Să rezolve toate paginile durează minute bune ceea ce înseamnă copil ocupat, copil mulțumit, părinți liniștiți la cap.

Tableta de scris

Este o tabletă achiziționată recent. Noi am luat-o de la Lidl, dar am văzut modelul și la Pepco. Este asemănătoare tablei de scris, doar că la alt nivel. Are un creion cu care se desenează și un buton cu care ștergi tot ce ai desenat.

Cărțile cu stikere

Cam de pe la doi ani a descoperit stikerele și pasiunea pentru orice se poate lipi. Avem în torpedou un caiet doar cu stikere pe care le dezlipește și le lipește tot pe același caiet, dar unde vrea și cum vrea. Un real succes treaba asta.

Muzica

Rar mai putem asculta ceva și pentru noi și pentru sufletul nostru. Am învățat pe de rost muzica pentru cei mici. Avem în mașină cd-uri de la Cutiuța muzicală la Gașca Zurli și Alina Sorescu. La drumuri scurte sau în oraș negociem să mai auzim ceva și pentru noi, dar și pentru cultura muzicală a tuturor, însă la drumuri lungi când deja am stat ceva în mașină ascultăm absolut orice vrea kinderul din dotare. Uneori la volum de am impresia că or să-mi plece urechile pe geam dacă doar îl deschid puțin.

Jocul cu mașinile

Pe acesta îl jucăm în mai multe feluri: fie numără mașinile care trec pe stradă, pe lângă noi, fie menționează culorile. Ori numără de câte ori vede o mașină de culoare să spunem roșie. Sau numără de câte ori vede mașini cu marca fulger. Este singura marcă pe care o recunoaște și care reprezintă si foarte mare încântare. Este foarte adevărat că se plictisește destul de repede de joc și nu trecem prin toate la un singur drum.

Zbieratul din toți rinichii.

Când situația devine gravă și plictiseala la cote maxime, asta este pentru acele drumuri foarte lungi de câteva ore. Cântăm ce se aude de pe disc în acel moment. Dar cântăm exagerat și tare. Un veritabil zbierat care mie nu îmi face neapărat plăcere, dar reduce mult din stres. Din fericire se întâmplă rar, foarte rar și apelez la acest joc fix ca ultim argument.

Maimuțăreala mamei.

Tot în contextul plictiselii și asta funcționa mult mai bine când vârsta era mai mică, dar mai dă și acum randamente la aproape patru ani. Mama se joacă cu degetele proprii, se scălâmăie, se trâmbă, scoate limba și orice îi mai trece mamei prin cap în acel moment. Copilul râde, mama obosește, km trec și destinația se apropie.

Mai am idei și cunoștințe de jocuri, însă pentru vârste mai mari, nu se înacdrează în categoria 0-4 ani.

Știu că este bine să mai lași copilul să se și plictisească. Nu pățește nimic. Doar că din punctul meu de vedere plictiseala în mașină nu este chiar cea mai bună plictiseală. Copilul stă prins în centuri în scaun, nu se mișcă. În cazul nostru stă singur în spate. Iar plictiseala în condițiile acestea nu este chiar de bun augur. Plus că îmi doresc ca drumurile cu mașina să fie o amintire plăcută și nu un stres de genul yeeey mergem în x loc, ce fain, dar vai și aoleu până ajungem. Acestea fiind spuse, eu mă gândesc frecvent la modalități de umplere a timpului în mașină.

photo of boy lying down on car hood
Photo by Harrison Haines on Pexels.com
[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” submit_button_text=”Abonează-te” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Varianta mea de carte senzorială

Este o carte făcută cu mult drag și cu multă implicare pentru copilul meu și pentru mine.

Așa mi-a venit mie o idee într-o zi cum că și eu aș putea să fac cap coadă o carte senzorială sau de activități, cum dorește fiecare să îi spună. Evident că nu îmi lipsește entuziasmul când îmi vin ideile, lucru care mă ajută să nu cedez :).

Eu nu sunt o persoană răbdătoare și nu mă deranjează când lucrurile nu ies ca în revistă. Am făcut cartea aceasta cu implicarea copilului țintind spre timp petrecut împreună și activități menite să ne apropie, în caz că mă nelinișteam că nu ne-am apropiat suficient în ultimele șapte luni.

Pentru cusut am beneficiat de ajutorul buncii care posedă mașină de cusut și abilități de coasere. Nu am avut matrițe, nici șabloane. Am desenat din amintiri și am decupat cu foarfeca fiecare element în parte. Așa se face că porcul are cocoașă, unele elemente sunt mai mici, altele mai mari, altele strâmbe, dar pe noi nu ne deranjează. Imperfecțiunea venită de la o perfecționistă în curs de tratare, este mare lucru de tolerat, un fel de terapie neconvențională.

Nu am ales activitățile la întâmplare, am observat copilul și am văzut ce îi place să facă și ce nu. Chiar dacă mie mi-ar fi plăcut să fie mai multe elemente care să îi dezvolte motricitatea fină, am ales să exclud acele elemente din carte pentru că am observat că le ignoră pur și simplu și trece peste ele. Așa că am lăsat exercițiile pentru motricitate să le facem împreună.

Am ales pentru carte pagini dinamice, colorate și antrenante. De când este cartea aproape gata, că nu a așteptat să fie finalizată complet, copilul se joacă zilnic cu ea, uneori chiar de mai multe ori pe zi. Eu mă gândeam că ar fi utilă în mașină la drumuri lungi sau mai scurte, noi parcurgem frecvent drumuri în afara orașului și uneori se plictisește în scaun și are nevoie de interacțiune. Nu dezvolt astăzi pentru că intenționez să revin cu un text separat cu lucruile și jocurile care ne ajută pe noi în mașină chiar și la drumuri foarte lungi pentru un copil.

Cartea are un clovn cum se vede în imaginea de mai sus, cu elemente schimbabile. Poate fi făcut trist, i se pot schimba pălăria, gura, nasul, papionul. Copacul anotipurilor și copacul fructelor, pușculița porcușor cu bani, forme geometrice de potrivit, cifre de la 1 la 10 (la acestea nici nu am făcut poză că s-a gândit copilul să lipească cifrele singur și sunt lipite claie peste grămadă. Deh, nerăbdător copil.) O farfurie cu fructe, cap de fetiță care poate fi coafată, împletită, undiță pentru pescuit, fetița căreia i se pot schimba hainele și pot fi puse la uscat.

Am cumpărat materiale în valoare de 200 lei, din care au ieșit 8 pagini față verso. Din toate materialele cred că mai puteam realiza încă aproximativ 5 pagini, însă atât am rezistat eu să lucrez. Din materialele rămase realizez decorațiuni pe care le agăț în camera copilului, arăt în final ce a ieșit. Am folosit fetru, pâslă și bumbac reciclat pe care am cusut elementele. Nu recomand scaieții autoadezivi pentru că în timp se duce lipiciul si se dezlipesc. Nu știu dacă m-a costat mult sau puțin, însă am văzut o carte de tipul acesta cu toate elementele cusute, nimic lipit, poate ajunge și la 400 lei.

Nu este ușor de realizat o astfel de carte. Este mult de decupat, destul de mult de cusut și nu toate la mașină. Cred că o variantă mai ușoară ar fi folosirea pistolului de lipit, eu am ales să cos.

Spor la lucru:)

Pricepere, iscusință și creativitate sub o singură emblemă: Flori Alese

Inițial titlul textului suna așa: Prietena mea încearcă să își țină afacerea în viață. Pentru că da, am spus bine în viață, pentru că atunci când pui pe picioare un business, unde tu conduci, tu decizi, tu execuți și tot tu te frămânți, practic pui viață acolo.

Aida mi-a fost colegă de serviciu și la un moment dat si-a schimbat total perspectiva și a început o afacere, mai exact o florărie în Bragadiru care funcționează sub umbrela unui nume frumos: Flori Alese.

Mi-a plăcut să cred că sunt creativă, îmi plăcea să văd cum din mâinile mele iese ceva.

Știu tot procesul emoțional prin care a trecut, toate frământările avute, toate grijile și toate barierele pe care și le-a ridicat din momentul în care s-a gândit să acționeze. Nu-i greu să pleci la drum nou, o spun și eu din experiența mea unde am schimbat macazul de câteva ori până în acest moment. Este nevoie de determinare, curaj, dorință și o doză de nebunie. Normal că îți trebuie nebunie ca să vrei să ai o afacere legală în România. Mai ales una pe care să o deschizi din buzunarul familiei și să te rogi la Providență ca să se alinieze planetele corect.

Am crescut, am ajuns adolescentă și la fel ca în multe cazuri , părinții m-au împins spre școală, ceea ce nu e rău, nu le reproșez, ci din contră , le mulțumesc. Își doreau să mă vadă la un birou, să lucrez ”curat”, cu acte. Eram ferm convinsă că și eu îmi doream același lucru, drept urmare am învățat și am absolvit 2 facultăți: Drept și Marketing. Au urmat niște ani în 2 corporații, printre ”acte”, dar nu era tocmai ceea ce eu vizualizasem despre munca la birou și despre colectiv.

Nu este ușor să ieși din starea de confort și din siguranța unui loc de muncă stabil. Chiar dacă urăști ceea ce faci și chiar dacă te stoarce picătură cu picătură. Chiar dacă tu știi că poți mai mult de atât, dar nu ai curaj și nici încredere și nici oameni dispuși să te asculte, să te vadă sau să te descopere. Însă atunci când dorința de a conta devine mai puternică decât raționamentul de zi cu zi, lucrurile se pun în mișcare.

În timpul concediilor pentru creșterea copiilor (că am fost harnică și au fost unul după celălalt) mi-am dat seama că nu îmi doresc deloc să stau închisă până la pensie într-un birou , că nu îmi doresc să primesc directive și nici nu îmi place. În tot acest timp am început să ma joc cu florile, îmi plăcea ceea ce ieșea din mâinile mele (deși dacă mă uit acum la poze râd singură) și dintr-o dată mi-am dat seama că îmi doresc ceva micuț, numai al meu, de care să mă ocup . A urmat o perioadă de cercetare și de documentare. Ușor, ușor comenzile au început să apară, la început pentru cunoștințe care au acceptat să le fac aranjamentele, după care mi-am dat seama că spațiul locativ este insuficient și nu este profesional. Astfel a apărut florăria în viața mea, exact ceea ce mi-am dorit: să creez și să fiu apreciată pentru ceea ce fac, (deși la început oamenii mă subestimau că doar așa e românul și eu eram ”florăreasă”, în timp au dispărut aceste stereotipuri), să am o mică afacere pe care să o cresc, să îmi placă ceea ce fac și să nu mă plictisesc.

Florăria Aidei este situată în Bragadiru pe strada Mărgelelor, Nr 14. Tot în Bragadiru și locuiește de ceva ani. Dacă muncea în București puteam spune că trăiește visul bucureșteanului, să lucreze în oraș și să locuiască la casă în afara lui, făcând 2 ore pe drum ca să ajungă acasă după program. Așa că atunci când ai job-ul la 2 minute de casă, nu știu ce vis mai trăiești, zău.

Atunci când ne-am mutat în Bragadiru, mi-am imaginat că ne vom muta într-un fel de comunitate, asa cum vedem în filmele americane. Nu este chiar ca la tv , dar este liniște, mult mai liniște decât în București, nu e nimic rău că Bucureștiul e aglomerat și dinamic, din contră, doar că eu, care vin din Sibiu, mă simt mult mai ”acasă” aici. La început majoritatea nu îmi dădea șanse de reușită cu o florărie deschisă în ”câmp”, unde nu este trafic, dar ușor, ușor oamenii au început să apeleze la serviciile noastre, să le placă, să revină iar noi am învățat ceea ce le place. 

Florăria este micuță, cochetă, vizibilă din stradă și ca orice florărie care se respectă este plină de flori.

Cred că oamenii vin la mine în primul rând pentru produs, creație și pentru raportul calitate – preț. Am încercat și încerc să aduc flori proaspete de care oamenii să se poată bucura acasă o perioadă îndelungată, fie că vorbim despre flori tăiate (buchete, aranjamente) cât și de plante și flori la ghiveci. Oamenii s-au convins în timp de acest lucru. Sunt multe de spus aici. Dar îmi place să cred că oamenii vin aici și pentru mine ca om, pentru informația oferită de mine, pentru modul în care le înțeleg dorințele și mă adaptez cerințelor și pentru timpul acordat fiecăruia, ca socializare, că doar suntem o comunitate.

Eu știu cum lucrează Aida, cum arată aranjamentele, am apelat de câteva ori la serviciile ei pentru diverse ocazii. Pe lângă buchete frumos aranjate și asortate am mai primit și o groază de sfaturi despre ce pot face pentru ca florile să reziste cât mai mult în vaza mea și să nu se ofilească în câteva ore. Ori asta este ceva ce nu am mai primit de la niciun alt artist floral până acum. Las mai jos câteva poze întru edificare, iar mai multe aranjamente se găsesc pe pagina de facebook a florăriei.

Sportul pentru copii. Cum, de ce și de la ce vârstă cu o mamă de băiat.

Am vorbit recent cu Elena mama de băiat. S are 6 ani împliniți și se pare că mai are și o mare pasiune pentru kart, sport pe care îl practică de 1 an. Este un sport care se pretează acestei perioade pe care o traversăm pentru că este în aer liber, este un sport individual și mai este și echipat din cap până-n picioare.

Ochelarii cu Vedere: Hai să o luăm cu începutul, cine a avut ideea acestui sport?

Elena: Totul a început cu o plimbare făcută cu Kartul verișorului său mai mic. A fost prima dată când a  urcat singur într-un  kart și noi am fost foarte impresionați de cât de bine merge și cât de mult îi place. Momentul cel mai simpatic a fost acela când s-a arătat foarte supărat de faptul ca tatăl său încerca să îi țină Kartul sub control. Copilul fiind foarte dezamăgit de această intervenție. Bucuria a revenit pe chipul său doar în momentul în care s-a putut mișca liber pe pistă, el deținând controlul total. 

Kartingul nu este o noutate pentru familia Elenei, fratele soțului său fiind campion la acest sport. 

Elena: Iar pentru S, pe el îl plimbam cu kart-urile de agrement, cu două locuri. Deci și el era familiarizat cu sportul de foarte mic.

OcV: Ce urmarește în dezvoltarea copilului?

Elena: Nu cred ca urmărește cât ajută la dezvoltarea mai multor abilități:

– atenția

– concentrarea

-dexteritate, în sensul de condus kart. Adică învață să poată urmări traseul, sa frâneze în momentul optim și să accelereze la maxim în punctele cheie, toate în același timp. 

-il ajută să poată lua decizii în doar câteva fracțiuni de secundă. 

-spirit de competitivitate

-forță fizică, este un sport ce epuizează fizic. 

-în timp va începe sa dobândească și cunoștințe tehnice

Acestea îmi vin acum în minte, cu siguranță sunt mai multe. 

Activitatea are loc pe piste special amenajate pentru karting. În România sunt doar câteva piste autorizate pentru acest sport, ele fiind și locațiile unde au loc competițiile. 

Elena: Antrenamentele sunt recomandate cât mai des posibil. Însă în cazul nostru, media este de 1 pe săptămână

OcV: Până unde vreți să ajungeți cu sportul ales?

Elena: Nu avem un target, îl vom susține până în momentul în care va spune el stop. 

OcV: Intenționați să practice copilul și alte sporturi?

Elena: Dacă găsim unul care sa îl atragă, desigur. 

OcV: Este un sport periculos? Cam așa pare, mai ales pentru mame extrem de protective.

Elena: Orice sport este periculos 🙂 

Măsurile de siguranță sunt sporite, casca, costum special construit pt kartıng, mănuși,suport gât și protecții coaste. Dar  se poate întâmpla să se accidenteze, dar la acest nivel accidentele nu sunt foarte periculoase. 

La grupa lui, viteza maximă este de 50km/ora vs cea mai mare grupa unde ajung la 110-120km pe oră.  

Este un sport potrivit și pentru fete, nu doar pentru băieți. Să nu ne gândim că fetele pot face doar sporturi feminine, unele chiar sunt atrase de box, important este să fim atenți la valeitățile copiilor.

OcV: Care este vârsta minimă pentru începere și care este vârsta maximă până la care poate participa la activitatea sportivă? Spune-ne și despre costuri, ce includ și ce presupun.

Elena: 5 ani este minim, maxim nu cred ca există 🙂 

Care sunt costurile și ce presupun ele? Ce includ costurile?

Costurile variază de la grupă la grupă,investițiile mărindu-se de la o grupă la alta. 

Costurile pot fi între 2000-5000euro pe an, pentru grupa mini, cei mici. 

În acești bani intră costul kartului, echipament de protecție(casca, combinezon, mănuși etc), cursuri, licență anuală de pilot, deplasări etc.

OcV: Cui ai recomanda acest tip de activitate? Cărei tipologii de copiii?

Elena: Eu îl recomand tuturor. Important este sa îi placă copilului, să se simtă bine conducând sa fie fun pentru copil, restul se invață. 

Le-aș spune și părinților să îl încerce, nu Kartul de competiții ci cel de agrement. Este adevărat că este la un preț poate cam piperat pentru cât timp ți se oferă, dar  merită fiecare minut. Te distrezi, te întreci, te amuzi și te simți liber. 

Despre sport găsești mai multe detalii pe site ul federației de karting  http://frk.com.ro/kartingul-in-romania .

Acum câțiva ani era pistă de karting într-un mol din București unde mergeam frecvent. Erau acolo persoane de diverse vârste de la copiii până la adulți trecuți de prima tinerțe. Într-adevăr este o activitate care îți oferă  o anume libertate, te pune în competiție cu tine, dar și cu cei din jur. Partea deloc amuzantă pentru mine era atunci când nimereau pe pistă și teribiliști care se distrau împingându-te din spate sau din lateral în parapeți. Ori ăsta nu în asta constă amuzamentul kartingului, iar din păcate acest timp de comportament mai tărziu se vede în trafic.

În altă ordine de idei, dacă aveți de prezentat un sport potrivit și sigur în perioada aceasta de pandemie, doar să îmi spuneți și îl prezentăm lumii.

Mai jos las câteva poze de la antrenamentele lui S, iar eu promit că îl voi readuce în atenția publică atunci când își va dori să ia pulsul competițiilor.

Arta de a te exprima prin croșetă.

Era o vreme când eu eram tânără și cu probleme existențiale total diferite de cele de astăzi. Și în vremea aceea îmi permiteam luxul de a-mi schimba geanta zilnic, asortând-o la ținută. Luxul nu se referă la valoarea genților pe care le purtam, ci la faptul că aveam timp, energie și chef de a schimba zilnic conținutul genții și de a-l transfera în altă geantă. Și știm cu toții ce înseamnă conținutul genții unei fete. Este ceva indiscutabil, clar. Astăzi nu mai am această energie, deși genți am și îmi mai și doresc și tare îmi mai plac. Ar fi fost frumos să fi fost atâta diversitate ca astăzi și acum 10-15 ani și să fi jonglat cu modele atât de frumoase. Tot pe vremea aceea îmi schimbam și oja aproape zilnic. Ce altceva să fi făcut doar?

Am inserat printre cuvinte imaginile cu aceste genți care arată pur și simplu minunat. Sunt atât de colorate încât îndulcesc situația aceasta incertă în care ne aflăm. Invită la visare și la purtare. Am mai prezentat aici articole croșetate de prietena mea Alina care este foarte pricepută și de-a lungul timpului a dat formă multor materiale colorate care acum înveselesc existența multor oameni, inclusiv pe a mea.

fluturele visător

Și tot în paginile acestui blog i-am apreciat răbdarea pe care reușește să o aibă pentru a finaliza produsele. Treabă care nu este de fiecare dată atât de ușoară pe cât de frumos arată. Că numai cine n-a ținut un ac și o ață în mână nu știe că uneori trebuie să o iei de la 0 de mai multe ori până să ajungi la 10. Și da, să combini culorile încât să arate frumos și să dai forma potrivită, este o artă. Sau poate talentul se moștenește, cine știe. Dar, eu știu sigur că și mama Alinei lucrează goblenuri cu modele foarte frumoase. Dar, astăzi nu este vorba despre mama, ci despre fiica.

bufnița furioasă

Și nu-i de ici de colo să fii femeie, mamă, soție, angajată și să te ții și de un hobby care ocupă mai mult timp și energie în momente în care nu știi că le mai ai. Și nu-i ușor nici să tragi de tine să termini geanta, să pui fermoarul când ție îți pică ochii de somn, dar ai promis că i-o dai omului la timp pentru aniversarea pentru care a cumpărat-o. Pentru că la timp și termen și limită, un lux de care ții cont.

preferata mea: vis exotic

Eu cunosc fiecare geantă în parte. Pe multe dintre ele din stare incipientă și în mai multe etape până la finalizare. Știu și când capsa nu se închide și trebuie alta cumpărată. Și când fermoarul nu se lasă aranjat. Sau când mânerul nu se potrivește pentru că probabil artistul nu a dormit suficient, dar sshh, nu spunem nimic. Nu te poți pune cu piticul artistului.

drumeție colorată

Alina lucrează modele de inspirație proprie, dar și la comandă pe modelul sau viziunea fiecăruia. Prețurile pleacă de la 100 lei în funcție de model, complexitate, dimensiune, cantitatea de material folosită. Cromatica este foarte bine aleasă, iar culorile relaxează ochiul obosit. Și binedispune. Pe mine mă binedispune doar uitându-mă. Toate gențile sunt foarte rezistente și încăpătoare, știm doar cât de important este acest aspect.

Mai jos las alte câteva modele și inspirația mea alături de ele. Dacă nu vă inspiră suficient încât să vă cumpărați ceva frumos, poate vă inspiră cât să vă relaxați puțin la final de săptămână.

PS: Una dintre gențile din imagini are prețul de 50 de lei. Vă spun care doar dacă sunteți interesați lăsând un comentariu la articol. Altfel spus comenzile se dau pe pagina de FB a Alinei unde găsiți poze cu mult mai multe articole pentru că astăzi a fost doar despre genți.

Jocurile copilăriei mele

Eram un grup mare de copiii de diferite vârste pe o stradă neasfaltată din-trun cartier mărginaș al sectorului 1 al Capitalei. Când nu eram la țară care încotro împrăștiați, ne jucam pe strada asta de dimineață până se întuneca fie vară fie iarnă. Nu ne trebuia mâncare, nici să bem apă, nici să facem pipi și nimeni nu îndrăznea să intre în casă că nu știu din ce motive, erau slabe șanse să mai apucăm să ieșim afară. Ne jucam cât era strada de lungă, nesupravegheați, părinții ieșeau din când în când să-și rotească privirea să vadă dacă suntem în număr complet. Toate mulțumire și nemulțumirile se întâmplau în stradă. Toate vânătăile și toate juliturile de la căzături tot acolo. Sub nicio formă nu intrai în casă dacă nu erai chemat. Iarna nu ne jucam jocuri de societate, cum le zice acum. Iarna era pentru bulgări, cazemate, săniuș, oameni de zăpadă, nasuri roșii, mâini înghețate și mănuși care stăteau scoarță de cât de mult se udaseră. Vara în schimb, strada vuia de țipete și râsete spre disperarea oamenilor mai bătrâni care voiau liniște și ne ușuiau pe la alte porți unde să facem hărmălaie. Vara toată ziua era o alergătură și o chirăială.

Nu ieșea nimeni afară cu jucării pentru că nu aveam. Nu aveam altceva de făcut decât să ne jucăm noi între noi sau noi cu noi.

Așa se face că a reieșit lista de mai jos, din ce își mai amintește și mintea mea încețoșată după atâția ani.

Șotron – este un joc clasic ce se regăsește și acum prin parcuri gata desenat pe alei. Noi îl desenam cu cretă pe trotuar. Strada nu avea asfalt, dar trotuar da. Și îl jucam pe repeate ore întregi.

Ora 12 a sosit, omul negru n-a venit – ăsta era un joc care se lăsa cu mult țipat. Pentru că normal când te alerga omul negru trebuia să și țipi în timp ce alergai să nu te prindă. Era un fel de leapșa, dar pe roluri. Cel care era prins de omul negru, devenea omul negru și cel care încerca să prindă pe altcineva.

Rațele și vânătorii – acesta era singurul joc pe care îl mai jucam extrem de rar cu adulții tinerii (a se citi și fără copiii) de pe stradă. Cineva trebuia să fie și vânător pentru că toți ne doream să fim rațe.

Țară țară vrem ostași – ei da, eram atât de mulți pe stradă încât ne permiteam să jucăm acest joc. Formam două șiruri paralele și ne ceream pe rând ostașii. Cei mai mici nu puteau rupe rândul și deveneau ostași capturați, iar cei mari și mai puternici care reușeau să rupă șirul, plecau cu tot cu un ostaș.

Leapșa – aici nu are rost să mai detaliez, știe toată lumea jocul acesta, se joacă și astăzi și se lasă cu multă alergare.

De-a v-ați ascunselea – aici este idem ca la leapșa. Se joacă de la vârste cât mai fragede, chiar dacă cei mici nu înțeleg regulile.

Elasticul – ei da, acesta a fost un joc complex. Eram la școală când îl jucam. Jucam de regulă în patru, doi țineau elasticul și doi jucau apoi făceam cu schimbul când greșeam. Erau foarte multe scheme și din păcate nu mai țin minte absolut nimic din acest joc.

Mi-a scăpat ceva? Erau alte jocuri prin diferite regiuni ale țării?

șotron

Alte șase jocuri de la doi la o sută de ani

LE: pentru că încă nu m-am lămurit ce se întâmplă cu hosting-ul meu de tot pică site-ul și nici de ce se pierd texte la repornire, pe unele nu le mai pot recupera, pe altele le recuperez parțial, la republicare ele nu mai arată la fel. Asta este situația momentan.

Cum încă petrecem mult timp în casă și încă ne jucăm foarte mult în fel și chip, am luat la rând toate jucăriile. Am pus data trecută o parte dintre jocurile pe care le uzităm frecvent și astăzi mai las o parte. Pentru inspirație, pentru când nu se mai poate cu ce are fiecare, uneori ajută investiția într-un joc nou, mai schimbă puțin răbdarea. Pe a mea sigur o schimbă pentru că eu mă plictisesc foarte repede de jocuri.

Insula omiduțelor este un joc simaptic cu omizi pe care trebuie să le scoți din noroi. Nu știu de ce din noroi, așa e jocul. Se poate juca atât pe culori, cât și pe numărat. Vine la pachet cu o ruletă cu două fețe. Este foarte utilă în a testa răbdarea și a învăța copilul să aștepte să îi vină rândul. Ajută și la învățarea numerelor și a număratului și la învățarea culorilor. Eu nu am un copil competitiv, nu joacă pentru a câștiga, ci doar pentru bucuria jocului, însă se pot naște reale competiții între cei care joacă pentru a câștiga.

Nasturii cu multe și diferite găuri sunt tare colorați. Îi folosim de ceva vreme și cel mai adesea ajung colier. Pot fi așezați pe culori, pe numărul de găuri, se pot face turnuri din ei și se pot dărâma foarte repede.

Copacul echilibrului este un joc care necesită multă răbdare pentru că el se balansează în timp ce punem pe el piesele care trebuie să îl țină în echilibru. Dăm cu zarul și punem pe copac piesele unde ne indică zarul. La fel, util pentru numărat, pentru diferențierea culorilor și pentru răbdare, evident.

Kit-ul magnetic este pentru al meu copil mai ușor de folosit decât puzzle-ul sau lego-ul. Piesele sunt magnetice și ușor de construit cu ele. Se lipesc rapid, se dezlipesc la fel de ușor și pun imaginația la lucru.

De departe puzzle-ul pe care il prefer eu. Îl facem și desfacem de pe la vârsta de 1 an. Este un bun manual anatomic. Fetița se desface felii de la haine și până la oase. Discutăm despre piele, despre organe, despre sistemul circulator, despre creier și despre schelet. Pur și simplu ador acest puzzle.

Pinguinul pe gheață este un joc pentru logică și motricitate. Trebuie să lovim cuburile de gheață astfel încât să nu cadă pinguinul. De motricitate este nevoie și pentru a pune la loc cuburile de gheață, activitate de care copilul nu pare deloc încântat și preferă de regulă să fenteze această etapă.

Puzzle-ul fetiță l-am achiziționat din Lidl. Copacul în echilibru de la Pepco a fost cumpărat. Restul se găsesc online sau prin magazinele dedicate jocurilor.

Spor la jucat și la răbdare sau la căutat de jocuri sau joculețe.