Categorie: să ne jucăm

Prima oară când am plecat la un drum în afara orașului cu mașina a fost la vârsta de 2 luni ale copilului. Un drum de aproximativ o oră jumătate care s-a desfășurat în condiții optime. Pe măsură ce timpul a trecut a fost când mai greu când mai ușor. Noi am avut un bebeluș sensibil la mișcare care dormea atâta timp cât mașina era în mișcare și care urla de mă scurgeam pe lângă geam ori de câte ori mașina oprea pe la vreun semafor sau din orice altă cauză. Dar, în mare parte dormea, așa că planificam plecările în jurul somnului. La nouă luni ale copilului am ieșit din țară cu mașina și am fi continuat și anul acesta dacă nu ne-ar fi vizitat una bucată pandemie. Când era bebeluș avea de joacă o jucărie cu multe elemente care se agăța de mânerul ușii și la care ajungea cu ușurință. A smotocit-o cred că mai bine de un an. A mai avut un cub pe care îl învârtea pe toate părțile, pe o latură avea oglindă (mari amatori de oglindă ășia micii).

Între timp copilul a mai crescut și a început să întrebe cât durează până ajungem la destinație chiar și pe rutele deja obișnuite și cunoscute.

Din momentul în care a început să doarmă mai puțin și să interacționeze mai mult m-am tot gândit la jocuri și activități care să țină copilul ne-plictisit și eu cu ochii înainte. Activități în care uneori să interacționăm, alteori nu și să se descurce și singur.

Tabla de scris

Când era copilul foarte mic a primit această tablă de scris care acum a dat semne de cedare. A fost timp de mai bine de doi ani o companie în ale interacțiunii foarte utilă și intens folosită (după cum se și vede). A reprezentat pentru noi lungi momente de liniște și de copil ocupat. Când se plictisea, desenam pe rând și interpretam desenele.

Carte senzorială

De carte am scris aici și despre cât am muncit la ea. Să rezolve toate paginile durează minute bune ceea ce înseamnă copil ocupat, copil mulțumit, părinți liniștiți la cap.

Tableta de scris

Este o tabletă achiziționată recent. Noi am luat-o de la Lidl, dar am văzut modelul și la Pepco. Este asemănătoare tablei de scris, doar că la alt nivel. Are un creion cu care se desenează și un buton cu care ștergi tot ce ai desenat.

Cărțile cu stikere

Cam de pe la doi ani a descoperit stikerele și pasiunea pentru orice se poate lipi. Avem în torpedou un caiet doar cu stikere pe care le dezlipește și le lipește tot pe același caiet, dar unde vrea și cum vrea. Un real succes treaba asta.

Muzica

Rar mai putem asculta ceva și pentru noi și pentru sufletul nostru. Am învățat pe de rost muzica pentru cei mici. Avem în mașină cd-uri de la Cutiuța muzicală la Gașca Zurli și Alina Sorescu. La drumuri scurte sau în oraș negociem să mai auzim ceva și pentru noi, dar și pentru cultura muzicală a tuturor, însă la drumuri lungi când deja am stat ceva în mașină ascultăm absolut orice vrea kinderul din dotare. Uneori la volum de am impresia că or să-mi plece urechile pe geam dacă doar îl deschid puțin.

Jocul cu mașinile

Pe acesta îl jucăm în mai multe feluri: fie numără mașinile care trec pe stradă, pe lângă noi, fie menționează culorile. Ori numără de câte ori vede o mașină de culoare să spunem roșie. Sau numără de câte ori vede mașini cu marca fulger. Este singura marcă pe care o recunoaște și care reprezintă si foarte mare încântare. Este foarte adevărat că se plictisește destul de repede de joc și nu trecem prin toate la un singur drum.

Zbieratul din toți rinichii.

Când situația devine gravă și plictiseala la cote maxime, asta este pentru acele drumuri foarte lungi de câteva ore. Cântăm ce se aude de pe disc în acel moment. Dar cântăm exagerat și tare. Un veritabil zbierat care mie nu îmi face neapărat plăcere, dar reduce mult din stres. Din fericire se întâmplă rar, foarte rar și apelez la acest joc fix ca ultim argument.

Maimuțăreala mamei.

Tot în contextul plictiselii și asta funcționa mult mai bine când vârsta era mai mică, dar mai dă și acum randamente la aproape patru ani. Mama se joacă cu degetele proprii, se scălâmăie, se trâmbă, scoate limba și orice îi mai trece mamei prin cap în acel moment. Copilul râde, mama obosește, km trec și destinația se apropie.

Mai am idei și cunoștințe de jocuri, însă pentru vârste mai mari, nu se înacdrează în categoria 0-4 ani.

Știu că este bine să mai lași copilul să se și plictisească. Nu pățește nimic. Doar că din punctul meu de vedere plictiseala în mașină nu este chiar cea mai bună plictiseală. Copilul stă prins în centuri în scaun, nu se mișcă. În cazul nostru stă singur în spate. Iar plictiseala în condițiile acestea nu este chiar de bun augur. Plus că îmi doresc ca drumurile cu mașina să fie o amintire plăcută și nu un stres de genul yeeey mergem în x loc, ce fain, dar vai și aoleu până ajungem. Acestea fiind spuse, eu mă gândesc frecvent la modalități de umplere a timpului în mașină.

Eram un grup mare de copiii de diferite vârste pe o stradă neasfaltată din-trun cartier mărginaș al sectorului 1 al Capitalei. Când nu eram la țară care încotro împrăștiați, ne jucam pe strada asta de dimineață până se întuneca fie vară fie iarnă. Nu ne trebuia mâncare, nici să bem apă, nici să facem pipi și nimeni nu îndrăznea să intre în casă că nu știu din ce motive, erau slabe șanse să mai apucăm să ieșim afară. Ne jucam cât era strada de lungă, nesupravegheați, părinții ieșeau din când în când să-și rotească privirea să vadă dacă suntem în număr complet. Toate mulțumire și nemulțumirile se întâmplau în stradă. Toate vânătăile și toate juliturile de la căzături tot acolo. Sub nicio formă nu intrai în casă dacă nu erai chemat. Iarna nu ne jucam jocuri de societate, cum le zice acum. Iarna era pentru bulgări, cazemate, săniuș, oameni de zăpadă, nasuri roșii, mâini înghețate și mănuși care stăteau scoarță de cât de mult se udaseră. Vara în schimb, strada vuia de țipete și râsete spre disperarea oamenilor mai bătrâni care voiau liniște și ne ușuiau pe la alte porți unde să facem hărmălaie. Vara toată ziua era o alergătură și o chirăială.

Nu ieșea nimeni afară cu jucării pentru că nu aveam. Nu aveam altceva de făcut decât să ne jucăm noi între noi sau noi cu noi.

Așa se face că a reieșit lista de mai jos, din ce își mai amintește și mintea mea încețoșată după atâția ani.

Șotron – este un joc clasic ce se regăsește și acum prin parcuri gata desenat pe alei. Noi îl desenam cu cretă pe trotuar. Strada nu avea asfalt, dar trotuar da. Și îl jucam pe repeate ore întregi.

Ora 12 a sosit, omul negru n-a venit – ăsta era un joc care se lăsa cu mult țipat. Pentru că normal când te alerga omul negru trebuia să și țipi în timp ce alergai să nu te prindă. Era un fel de leapșa, dar pe roluri. Cel care era prins de omul negru, devenea omul negru și cel care încerca să prindă pe altcineva.

Rațele și vânătorii – acesta era singurul joc pe care îl mai jucam extrem de rar cu adulții tinerii (a se citi și fără copiii) de pe stradă. Cineva trebuia să fie și vânător pentru că toți ne doream să fim rațe.

Țară țară vrem ostași – ei da, eram atât de mulți pe stradă încât ne permiteam să jucăm acest joc. Formam două șiruri paralele și ne ceream pe rând ostașii. Cei mai mici nu puteau rupe rândul și deveneau ostași capturați, iar cei mari și mai puternici care reușeau să rupă șirul, plecau cu tot cu un ostaș.

Leapșa – aici nu are rost să mai detaliez, știe toată lumea jocul acesta, se joacă și astăzi și se lasă cu multă alergare.

De-a v-ați ascunselea – aici este idem ca la leapșa. Se joacă de la vârste cât mai fragede, chiar dacă cei mici nu înțeleg regulile.

Elasticul – ei da, acesta a fost un joc complex. Eram la școală când îl jucam. Jucam de regulă în patru, doi țineau elasticul și doi jucau apoi făceam cu schimbul când greșeam. Erau foarte multe scheme și din păcate nu mai țin minte absolut nimic din acest joc.

Mi-a scăpat ceva? Erau alte jocuri prin diferite regiuni ale țării?

LE: pentru că încă nu m-am lămurit ce se întâmplă cu hosting-ul meu de tot pică site-ul și nici de ce se pierd texte la repornire, pe unele nu le mai pot recupera, pe altele le recuperez parțial, la republicare ele nu mai arată la fel. Asta este situația momentan.

Cum încă petrecem mult timp în casă și încă ne jucăm foarte mult în fel și chip, am luat la rând toate jucăriile. Am pus data trecută o parte dintre jocurile pe care le uzităm frecvent și astăzi mai las o parte. Pentru inspirație, pentru când nu se mai poate cu ce are fiecare, uneori ajută investiția într-un joc nou, mai schimbă puțin răbdarea. Pe a mea sigur o schimbă pentru că eu mă plictisesc foarte repede de jocuri.

Insula omiduțelor este un joc simaptic cu omizi pe care trebuie să le scoți din noroi. Nu știu de ce din noroi, așa e jocul. Se poate juca atât pe culori, cât și pe numărat. Vine la pachet cu o ruletă cu două fețe. Este foarte utilă în a testa răbdarea și a învăța copilul să aștepte să îi vină rândul. Ajută și la învățarea numerelor și a număratului și la învățarea culorilor. Eu nu am un copil competitiv, nu joacă pentru a câștiga, ci doar pentru bucuria jocului, însă se pot naște reale competiții între cei care joacă pentru a câștiga.

Nasturii cu multe și diferite găuri sunt tare colorați. Îi folosim de ceva vreme și cel mai adesea ajung colier. Pot fi așezați pe culori, pe numărul de găuri, se pot face turnuri din ei și se pot dărâma foarte repede.

Copacul echilibrului este un joc care necesită multă răbdare pentru că el se balansează în timp ce punem pe el piesele care trebuie să îl țină în echilibru. Dăm cu zarul și punem pe copac piesele unde ne indică zarul. La fel, util pentru numărat, pentru diferențierea culorilor și pentru răbdare, evident.

Kit-ul magnetic este pentru al meu copil mai ușor de folosit decât puzzle-ul sau lego-ul. Piesele sunt magnetice și ușor de construit cu ele. Se lipesc rapid, se dezlipesc la fel de ușor și pun imaginația la lucru.

De departe puzzle-ul pe care il prefer eu. Îl facem și desfacem de pe la vârsta de 1 an. Este un bun manual anatomic. Fetița se desface felii de la haine și până la oase. Discutăm despre piele, despre organe, despre sistemul circulator, despre creier și despre schelet. Pur și simplu ador acest puzzle.

Pinguinul pe gheață este un joc pentru logică și motricitate. Trebuie să lovim cuburile de gheață astfel încât să nu cadă pinguinul. De motricitate este nevoie și pentru a pune la loc cuburile de gheață, activitate de care copilul nu pare deloc încântat și preferă de regulă să fenteze această etapă.

Puzzle-ul fetiță l-am achiziționat din Lidl. Copacul în echilibru de la Pepco a fost cumpărat. Restul se găsesc online sau prin magazinele dedicate jocurilor.

Spor la jucat și la răbdare sau la căutat de jocuri sau joculețe.