Mi s-a întâmplat de multe ori să aud vârstnici care spun ca sunt medici, ingineri, avocați. Unii dintre ei par pensionari de cel puțin douăzeci de ani și la ani lumină distanță de actualitatea profesiei lor. Pentru că da, după ce își menționează fosta profesie, apoi adaugă și pensionar la final. Prin urmare ce este omul, pensionar sau medic?
Da, cel mai mult și mai des am observat acest aspect la vârstnici, însă nici adulții din câmpul muncii nu sunt prea departe. S-a întâmplat recent să primesc un ordin de plată de la soția clientului. Pe ordinul de plată scria numele celei care efectuase plata, cu un Doctor lângă nume. M-am speriat puțin, am crezut că vrea să mă facă pacienta sa, dar bine că m-au interesat doar banii.
Unde începe omul și unde se termină profesia?
Cred că cei care își identifică personalitatea cu job-ul lor sunt cei care au o validare în acel job. Mă rog, mai bine zis, o caută pe validare. Director Popescu Viorel…eee sună cumva diferit decât Popescu Viorel și atât. Cine îl validează pe Viorel omul? Ce îl aduce la statutul de director dacă nu însăși profesia sa?
Cam așa și cu doamna doctor. Era cineva, medic. Gândirea arhaică menținută și susținută și astăzi când medicul, preotul și învățătorul erau oameni importanți în sat. Erau cultivați, erudiți și superiori plebei. Erau oameni pentru care se deschideau uși, aveau acces la justiție și cuvântul lor era lege în sat. Un fel de domnitori, dar pe plan local. Mititei.
În zilele noastre cele moderne unde diplome fără fond se găsesc peste tot, sunt oameni care simt nevoia să se delimiteze considerând probabil că au o profesie net superioară față de majoritate. Doar un doctor, este totuși doctor. Nu poate face un actor ce face un doctor. Cu toate că este deja bine știut că arta, frumosul, râsul, plânsul prin artă sunt forme de eliberare emoțională, forme terapeutice ce ridică oamenii de pe scaunul doctorului. Care profesie este mai cu moț? Niciuna. Sunt doar profesii și oamenii nu ar trebui să se identifice prin ele.
La vârstnici lucrurile sunt…cum sunt. Sunt bătrâni și conștientizează acest aspect. Nu mai sunt utili societății și se agață de profesia avută. Eu am fost avocat, am avut 3000 de procese. Sigur, a fost, fapt incontestabil, însă dacă îl întrebi de ultimele legi promulgate, ori de cele mai recente ordonanțe de urgență emise de guvern pe speța lui profesională, s-ar putea să nu mai fie la curent, mai ales dacă este pensionar de mulți ani.
Există acest aspect la cei bătrâni de a nu ști să se facă utili societății din momentul pensionării, trăiesc acest soi de victimizare socială și de nebăgare în seamă. Tocmai pentru că în viața activă au impus acel respect profesional oferit de job și au uitat să fie oameni pe lângă halatul purtat, pe lângă roba pusă în sala de judecată.
Tu te identifici cu profesia ta? Simți nevoia să-ți pui funcția lângă nume atunci când te prezinți cuiva în afara serviciului?
Text scris de Iulia Dumitrescu.
