Am înmagazinat eu multe lucruri în ultima perioadă, însă n-am mai avut tihna de a le pune pe hârtia mea virtuală. În continuare capul meu rămâne cea mai bună hârtie, dar și cea mai bună radieră. Poate finalul de grevă îmi va aduce și timpul după care tânjesc sau cine știe, mă aglomerez iar și nu apuc să fac ce îmi propun. Priorități, prioritizări.
Se simte în aer mirosul de vacanță, de timp liber, de nisip încins. Simt pe piele căldura care a venit mult prea intens peste mine. Văd deja poze din vacanțele altora, iar eu mă gândesc doar la câte mai am de făcut. Nu mă plâng, doar că mie nu îmi ajung niciodată hoinăreala, timpul liber, vizitatul. Iubesc ritmul de vacanță, oboseala de vacanță, leneveala de vacanță, tot sentimentul pe care mi-l oferă o vacanță. Și cel mai mult dintre toate iubesc deconectarea de la traiul de zi cu zi. În vacanță nu am rate, griji, nici temeri de învățătoare. În vacanță nu este necesar să gestionez nimic.
Până la vacanță încerc să fur din atmosferă câte puțin atunci când se poate. Uneori mă costă ceva ca să simt deconectarea, alteori nu mă costă nimic. De exemplu în weekend, în una din zile doar, am vizitat parcul din sectorul șase unde a fost în mare desfășurare expoziția de flori și aranjamente. Cum se tot spune că noi suntem făcuți să fim cât mai mult în natură și în conexiune cu natura, am reușit să mă bucur vizual din plin de tot ce au amenajat și construit oameni care se pricep. A fost într-adevăr o zi de deconectare cu mult frumos și m-am simțit puțin într-o Europă civilizată, într-un parc european îngrijit și vizitat de oameni cu mult bun simț pentru munca altora. Este unul din acele momente în care spun și cred și văd că se poate și la noi, asta până se întâmplă ceva care mă deturnează total de sentimentul inițial.
Dar flori sunt oricum peste tot. Prin primăvară sectorul șase a fost împânzit de lalele colorate că abia reușeam să le cuprind cu ochiul frumusețea. Acum sunt alte flori de sezon care au înlocuit lalelele. Orice deplasare pare a fi o excursie printre flori. Iar pentru a vedea frumos chiar nu necesită multă muncă.
Am reușit după ani de zile de locuit în acest sector, după ani și ani în care tot tranzitez parcul – momentan încă – cel mai mare din sector, să intru în serele din parc. Le-am tot ocolit pentru că nu mă nimeream nicicum pe programul lor, nici nu înțelegeam de ce ai nevoie de ghid pentru a vedea niște plante. Însă după ce am trecut prin toate cele șapte pavilioane cu plante care mai de care mai exotice, diferite, frumoase, celebre, am înțeles de ce ai nevoie de ghid. Am primit informații multe și relevante despre speciile de flori, arbuști și cactuși care se regăsesc în pavilioane. Plus că un asemenea loc lăsat liber vizitării, ar ajunge în final să fie vandalizat intenționat sau din neatenție. Surprinzător, oamenii sunt destul de neatenți cu bunurile care nu le aparțin și mulți dintre ei par aerieni.
Deși mi-a luat atât de mult să vizitez serele, sunt convinsă că mă voi întoarce mai repede și mai des pentru a mă deconecta total pentru jumătate de oră. Acolo, printre frunze late, lungi și subțiri, ori printre frunze mici și țepoase, ori frunze grase și suculente, timpul se oprește. Doar pentru jumătate de oră.
Din fericire pentru că sectorul în care locuiesc eu se tot transformă în fiecare zi reușesc să văd frumos cam pe unde întorc capul. Bine, pe bulevard, printre blocuri încă mai avem de lucru. Dar, schimbare tot există.
Sper ca viitorul să ne aducă mai multe evenimente în stradă, deoarece avem nevoie de educație și de schimbare de paradigme, iar eu nu cred neapărat că educația se face doar pe bani, eventual și mulți. Educarea comunității se poate realiza și prin evenimente artistice, culturale, prezente și orientate către oameni.
Text scris de Iulia Dumitrescu.
